Fond funciar. Sentința nr. 8489/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8489/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 35003/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8489

Ședința publică de la 11.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul N. A. în contradictoriu cu pârâtele: C. L. SADOVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, C. JUDEȚEANA D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, având ca obiect fond funciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamant av. C. L., lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședința, în cuprinsul căruia se învederează că a fost depus la dosar prin Serviciul Registratură la data de 29.05.2014, de către expertul G. M., raportul de expertiză specialitatea topografie, cu respectarea termenului legal procedural de cel puțin 10 zile înainte de înfățișare.

La interpelarea instanței, reclamantul prin apărător arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea topo, depus la dosar.

Av. C. L., pentru reclamant, având în vedere concluziile raportului de expertiză și rezultatul măsurătorilor, arată că în temeiul art. 204 alin. 2 pct. 2 N.cp.civ. înțelege să restrângă câtimea obiectului cererii la suprafața de 1001 m. p. conform raportului de expertiză, ci nu de 1055 mp, așa cum reiese din cererea introductivă de instanță.

La interpelarea instanței, reclamantul prin apărător, arată că nu mai are mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat și este de acord cu acordarea cuvântului pe fond la acest termen de judecată, drept pentru care instanța încheie etapa cercetării procesuale și acordă reclamantului prin apărător, cuvântul pe fond în dezbateri, conform art. 392 NCPC

Av. C. L., pentru reclamant, pe fondul cauzei, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1001 mp. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.10.2013, sub nr._, reclamantul N. A., în contradictoriu cu pârâtele C. Locală Sadova de Aplicare a Legilor Fondului Funciar și C. Județeană D. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, a solicitat instanței constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului intravilan aferent casei de locuit, ca efect al Legii 18/1991, teren în suprafață de 1055 mp, situat în . 9, P 266, 267, 268, 269 și 270.

În motivare, petentul a arătat că autorii săi N. M. și N. F., în prezent decedați, au deținut o suprafață de teren de 1055 mp, pe care au construit înainte de colectivizare, o casă de locuit și deși aveau în posesie această suprafață de teren, nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, motiv pentru care nu s-a emis titlu de proprietate pe numele niciunei persoane.

A mai arătat că în Registrul Agricol al Primăriei Sadova, mama sa este înscrisă cu poziția de rol, terenul fiind individualizat astfel: T 9, P 266 cu 124 mp, P 267 cu 78 mp, P 268 cu 352 mp, P 269 cu 139 mp, P 270 cu 362 mp.

Petentul a mai precizat că suprafețele de teren aferente casei de locuit și anexele gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, sunt cele evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedirea acțiunii, petentul a depus înscrisuri.

La data de 02.04.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de către reclamant și atașate cererii de chemare în judecată, proba cu expertiza tehnică specialitatea topo, cu obiectivele propuse de instanță și de asemenea, proba cu emiterea unei adrese către C. Locală Sadova, cu solicitarea de a depune la dosar foile de registru agricol aferente anilor 1959 – 1963 pentru titularii N. M. și N. F., părinții reclamantului N. A. și să precizeze cu ce suprafață de teren au figurat aceștia în evidențele . ce terenuri au achitat impozite la bugetul local, constatând că acestea sunt admisibile, pertinente, concludente și utile cauzei, cf. art. 255 și 258 C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamantul N. A., în calitate de moștenitor al părinților săi N. M. și N. F., posedă suprafața de teren de 1001 m.p. rezultată din măsurători, aferentă casei de locuit, situată în intravilanul satului Sadova, ., în tarlaua 9, parcelele 266, 267, 268, 269, 270, cu vecinătățile și categoriile de folosință indicate de expertul tehnic judiciar G. M. în raportul de expertiză judiciară tehnică specialitatea topografie întocmit în cauză și avizat de OCPI D., suprafață pe care a dobândit-o de la autorii săi.

Această suprafață de teren este înscrisă în Registrul Agricol pe anii 1959 – 1963 al ., la rolul autorului reclamantului, N. M., unde la poziția curți și clădiri este înscrisă suprafața de 10 ari.

Expertul judiciar specialitatea topografie desemnat în cauză, G. M., confirmă faptul că autorul reclamantului, N. M., a fost înscris în registrul agricol al localității cu suprafața de 1000 m.p. teren intravilan curți, construcții, acest teren fiind îngrădit pe toate laturile, arătând că nu există litigii cu vecinii în ceea ce privește limitele de hotar, iar pe teren sunt edificate o casă de locuit și două construcții anexă.

În drept, potrivit art. 23 al. 1 din Legea nr. 18/1991, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul – lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.

Potrivit art. 8 din Decretul – lege nr. 42/1990, terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor. Acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire. Terenul prevăzut la al. 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosința membrului cooperator, nu poate depăși suprafața de 6000 m.p. pentru deținătorul casei de locuit.

De asemenea, potrivit art. 35 C.proc.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Raportând dispozițiile legale sus-menționate la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul este îndreptățit la constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren solicitată prin acțiune, astfel cum aceasta a fost precizată oral ulterior întocmirii raportului de expertiză judiciară.

În consecință, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată și va constata dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeței de teren de 1001 m.p. aferentă casei de locuit, situată în intravilanul satului Sadova, ., în tarlaua 9, parcelele 266, 267, 268, 269, 270, cu vecinătățile și categoriile de folosință indicate de expertul tehnic judiciar G. M. în raportul de expertiză judiciară tehnică specialitatea topografie întocmit în cauză și avizat de OCPI D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul N. A., cu domiciliul în Timișoara, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele C. Locală Sadova de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, cu sediul în . și C. Județeană D. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, cu sediul în C., jud. D..

Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeței de teren de 1001 m.p. aferentă casei de locuit, situată în intravilanul satului Sadova, ., în tarlaua 9, parcelele 266, 267, 268, 269, 270, cu vecinătățile și categoriile de folosință indicate de expertul tehnic judiciar G. M. în raportul de expertiză judiciară tehnică specialitatea topografie întocmit în cauză și avizat de OCPI D..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../03.09.2014

Tehnored. S.B./ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 8489/2014. Judecătoria CRAIOVA