Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 11251/215/2014
Dosar nr._ - hotarâre care sa tina loc de act autentic –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. M., cu domiciliul în ., in contradictoriu cu paratul S. S., cu domiciliul în ., județul D., avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. L. pentru reclamantă și martorul S. S., lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța va lua act de renunțarea reclamantei la primul capăt de cerere având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, având în vedere că pârâtul nu s-a opus.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii avand ca obiect constatarea valabilitatii conventiei de vanzare-cumparare si acorda cuvantul asupra exceptiei.
Avocat C. L., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției lipsei de interes întrucât acest înscris a fost încheiat între părți iar reclamanta are interesul să se costate acest raport juridic dintre părți, anumite înscrisuri nu se mai pot depune pe parcursul procesului excepția fiind invocată ca urmare a renunțării reclamantei la primul capăt de cerere și aceasta nu mai are la îndemână un alt mijloc de realizare a dreptului.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.03.2014 sub nr._/215/2014 reclamanta P. M. a solicitat instantei ca prin hotărârea ce se va pronunta in contradictoriu cu paratul S. S., să se constate valabilitatea conventiei incheiate pentru suprafata de 4000 mp situat in extravilanul . instanta să pronunte o hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In fapt, la data de 15.08.2013 reclamantul a incheiat un precontract de vanzare-cumparare cu paratul, mostenitor al titularei dreptului de proprietate nr.1478-_/15.01.1997.
Prin acest inscris paratul a promis sa vanda imobilul extravilan in suprafata de 4000 mp situat in T 116 P 277 si in T 116 P4.
Pretul convenit de parti a fost achitat in intregime respectiv suma de 1400 lei.
Desi s-au inteles sa se prezinte la notar in termen de 6 luni la notariat in vederea incheierii actului in forma autentica paratul a refuzat sa intocmeasca actele premergatoare incheierii actului.
Din acest motiv solicita instantei ca prin suplinirea consimtamantului acestuia sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic.
In dovedire reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratei si si martorul S. S..
In drept, actiunea este intemeiata pe disp art. 1669 Cod civil.
In dovedire a depus inscrisuri respectiv procesul verbal de informare privind avantajele medierii, antecontractul de vanzare-cumparare, copia titlului de proprietate nr.1478-_ din 15.01.1997, certificat de mostenitor nr.832 din data de 16.03.1993, certificat privind identificarea numarului topografic/cadastral.
La data de 27.05.2014 instanta a dispus comunicarea cererii catre parat, care in termenul legal nu a depus intampinare.
La data de 11.07.2014 instanta stabilit primul termen de judecata la data de 30.09.2014 pentru cand a dispus citarea partilor.
La termenul din data de 30.09.2014 instanta i-a pus in vedere reclamantei sa faca dovada indeplinirii conditiilor reglementate de art. 3,4 si 9 din Legea nr. 17/2014.
La data de 4.11.2014 reclamanta a mentionat ca intelege sa renunte la capatul de cerere avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic, urmand sa isi mentina capatul de cerere privind constatarea valabilitatii conventiei de vanzare-cumparare.
La termenul din data de 2.12.2014 instanta a luat act de renuntarea la judecata capatului de cerere avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic si a invocat din oficiu exceptia lipsei de interes a actiunii avand ca obiect constatarea valabilitatii antecontractului de vanzare-cumparare si a ramas in pronuntare asupra exceptiei.
Analizând în mod coroborat ansamblul materialului probator instanța reține următoarele:
La data de 15.08.2013 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între reclamanta P. M. pe de o parte în calitate de promitenta-cumpărătoare si pârâtul S. S., în calitate de promitent-vânzător prin care pârâtul S. S. s-a obligat să înstrăineze reclamantei 2 terenuri in suprafata totala de 4000 mp teren extravilan situate in . in T 116 P 277 si P 4.
Prin această acțiune reclamantul a solicitat constatarea valabilitatii conventiei de vanzare-cumparare si pronuntarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic sustinand ca paratul refuza sa se prezinte in vederea incheierii actului in forma autentica.
Ulterior, reclamanta a renuntat la capatul de cerere privind pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic si a solicitat doar constatarea valabilitatii conventiei de vanzare cumparare.
Instanta retine că antecontractul încheiat în prezenta cauză la data de 15.08.2013 reprezintă o promisiune bilaterală, prin care părțile s-au angajat să constituie în viitor un drept real asupra terenului mentionat in actul de vanzare cumparare.
Prin urmare, acest antecontract nu transmite dreptul de proprietate asupra imobilului de la promitentul vanzator la promitentul beneficiar, ci dă naștere numai la obligații de a face în sarcina părților, respectiv de a vinde pentru promitentul vânzător și de a cumpăra pentru beneficiarul cumpărător.
Printre conditiile de exercitiu al actiunii civile se cere si conditia existentei interesului, reprezentand folosul practic urmarit de cel ce a pus in miscare actiunea civila, fiind necesar ca interesul sa indeplineasca cumulativ cerintele de a fi legitim, juridic, personal si direct, nascut si actual.
Astfel, se cere ca interesul sa fie in legatura cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu situatia juridica legala pentru a carei realizare calea judecatii este obligatorie, folosul practic sa-l vizeze pe cel care recurge la actiune si sa existe in momentul in care se exercita dreptul la actiune, in sensul ca partea s-ar expune la un prejudiciu numai daca nu ar recurge in acel moment la actiune.
Or, analizand cererea dedusa judecatii, sub aspectul indeplinirii cerintelor interesului, instanta constata ca reclamanta nu justifica niciun interes in promovarea cererii atata timp cat conventia de vanzare cumparare nu este contestata de nicio persoana, iar constatarea valabilitatii acesteia de catre instanta nu ar schimba in niciun fel natura acestei conventii, pronuntarea unei astfel de hotarari neputand conduce la transmiterea dreptului de proprietate catre reclamanta si la intabularea dreptului de proprietate in cartea funciara, acesta fiind interesul practic al actiunii initial formulate de reclamanta.
In aceste conditii, instanta va admite exceptia lipsei de interes a actiunii formulata de reclamanta P. M. si in consecinta va respinge actiunea formulata ca fiind lipsita de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renuntarea reclamantei P. M., cu domiciliul în ., in contradictoriu cu paratul S. S., cu domiciliul în ., județul D., la judecata capatului de cerere avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic.
Admite exceptia lipsei de interes cu privire la capatul de cerere privind constatarea valabilitatii conventiei de vanzare cumparare invocata din oficiu de instanta.
Respinge cererea formulata de reclamanta P. M. in contradictoriu cu paratul S. S. ca lipsita de interes.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 2.12.2014.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red. C.G.B.
Tehnored. L.T.
4 ex. /22 Decembrie 2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3190/2014.... → |
---|