Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6035/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6035/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 10533/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 6035/2014

Ședința publică din data de 25 aprilie 2014

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș.-C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. N. și pârâta C. E., având ca obiect hotărâre care sa țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat D. E., lipsind pârâta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

-cauza are ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

La data de 17.04.2014, prin serviciul registratură al instanței s-a depus raportul de expertiză întocmit de expert L. F..

Avocat D. E. pentru reclamant depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 30 de lei și înscrisuri.

Instanța ia act de faptul că s-a achitat diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 30 de lei.

La interpelarea instanței, avocat D. E. pentru reclamant arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat D. E. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii, să se constate valabilitatea convenției cu privire la cele două suprafețe de teren situate în . și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Arată că a făcut dovada pretențiilor, pârâta contestând inițial pretențiile, dar ulterior a recunoscut. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu expert, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.05.2012, sub dosar nr._, reclamantul P. N. a chemat în judecată pe pârâta C. E., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare intitulată chitanță din data de 27.10.2001, pentru suprafața de 1 ha teren arabil, respectiv pentru 7.800 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Sopot, județul D., tarlaua 87, . vecini: la N- DJ 606, la E- V. D., la S- S. C. și la V- S. N. și 2200 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Sopot, județul D., tarlaua 71, . vecini: la N- HG1126, la E- V. D., la S- DJ 606 și la V- S. N., conform titlului de proprietate nr. 1357-2216 din 1999 și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că la de 27.10.2001 a încheiat o chitanță de mână prin care moștenitorii defunctei D. I N. i-au vândut suprafața de 1 ha teren arabil mai sus menționată, suprafață de teren ce a fost proprietatea autoarei D. I N. conform titlului de proprietate nr. 1357- 2216 din 1999. După încheierea acestei chitanțe, vânzătorul D. Lionică a decedat, fără a avea vreun moștenitor în viață.

A menționat reclamantul că, deși la acea dată a achitat integral prețul convenit, respectiv 300 lei (3.000.000 lei vechi ) și s-au înțeles ca ulterior să se prezinte în fața notarului public pentru perfectarea actelor autentice, pârâta nici până la această dată nu și-a respectat obligațiile asumate( solicitându-i o sumă de bani în plus față de cea convenită ), ba chiar a încercat să vândă acest teren și altor persoane.

Astfel, consideră reclamantul că în această situație devin incidente dispozițiile art. 1516 cod civil și art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, ce permit formularea unei acțiuni în justiție pentru executarea întocmai a obligațiilor asumate de debitor și pentru obținerea unei hotărâri judecătorești menite să suplinească acordul de voință al înstrăinătorului, în condițiile în care prin convenția mai sus menționată s-a materializat înțelegerea părților referitoare la suprafața vândută, cât și la prețul ce trebuia plătit. În același sens este și practica judiciară, care reglementează posibilitatea ca, în situația unui refuz de a încheia contractul autentic în condițiile stipulate prin precontractul de vânzare cumpărare, instanța judecătorească va putea să dispună obligarea debitorului la încheierea acestuia, hotărârea pronunțată ținând loc de act autentic de înstrăinare. Curtea Supremă a decis, la rândul său, că în condițiile abrogării Decretului nr. 144/1958, în speță art. 12 din acest act normativ, instanțele judecătorești își păstrează o astfel de prerogativă, în sensul că prin hotărârea dată să se poată suplini acordul final de voință din partea debitorului.

A mai menționat reclamantul că de la data încheierii acestui precontract, reclamantul a posedat și a folosit netulburat de nimeni și a plătit impozitul aferent acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ, art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 și art. 1270 și următoarele C.civ..

În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: copie carte de identitate reclamant, chitanță din data de 27.10.2001, titlul de proprietate nr. 1357-2216 din data de 06.02.1999 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D., chitanță plată impozit, certificat de sarcini, certificat de atestare fiscală.

La data de 05.06.2012, pârâta C. E. a depus întâmpinare prin care a învederat că nu are nicio calitate procesuală în prezenta cauză.

În motivarea în fapt, pârâta a arătat faptul că reclamantul susține că a cumpărat un 1 ha teren arabil menționat în acțiune de la vânzătorul D. Lionică, actual decedat la data de 22.11.2002 și totodată reclamantul o cheamă în judecată pe pârâtă care nu are nicio calitate procesuală.

A mai menționat pârâta că depune la dosar un certificat de moștenitor emis la data de 20.10.2005, din care rezultă că pârâta este moștenitoarea întregii suprafețe de teren arabil intravilan și extravilan în baza certificatului de moștenitor și consideră legal că nu are nicio obligație față de reclamant. A mai arătat că titlul de proprietate depus de reclamant este fals, deoarece aceasta posedă în original adevăratul titlul de proprietate emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlu cu nr .1941 din data de 29.06.2005.

În dovedire, a depus la dosar certificat de moștenitor nr. 176 din data de 20.10.2005, titlul de proprietate nr. 1941 din data de 29.06.2005 emis de Comisia Județeană pentru Stabilire dreptului de proprietate asupra terenurilor D., certificat de deces al numitului D. Lionică.

Prin încheierea de ședință din data de 08.06.2012 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu doi martori, respectiv T. M. și D. C., probe solicitate de reclamant.

Pârâta C. E. a depus prin care a arătat că acea chitanță, intitulată act de vânzare-cumpărare nu este semnată de pârâtă și nici de fratele său, întrucât aceasta nu avea calitate de vânzătoare, deoarece este moștenitoare cu drepturi depline din data de 20 octombrie 2005, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor și aduce la cunoștință că titlul de proprietate depus la dosarul cauzei este nul pentru faptul că posedă o filă din Monitorul Oficial din care rezultă că acest titlu a fost declarat pierdut și pentru aceste motive se obligă ca prin procuratorul său M. N. să se înscrie fals împotriva următoarele documente: titlul de proprietate nr. 1357-2216 și chitanța de vânzare-cumpărare încheiată la data de 27.10.2001 drept pentru care solicită suspendarea cauzei și trimiterea la P. de pe lângă Judecătoria C. pentru cercetarea numitului P. N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 și art. 259 Cod penal.

Anexat s-au depus: copie de pe Monitorul Oficial, copie certificat de moștenitor nr. 176 din data de 20.10.2005, certificat de deces al numitului D. C., procură specială autentificată sub nr. 942 din data de 22.06.2012.

Prin încheierea de ședință din data de 21.09.2012 instanța a dispus încuviințarea probei cu un martor, probă solicitată de pârâtă.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către OCPI D. în vederea comunicării unei copii a titlului de proprietate nr. 1357-2216 eliberat la data de 06.02.1998, numitei D. Mița si să se comunice dacă a fost declarat pierdut, dacă a fost solicitat vreun duplicat și persoanele care au solicitate aceste acte, relațiile fiind depuse cu adresa nr._ din data de 11.10.2012.

La termenul de judecată din data de 09.11.2012 instanța a dispus luarea interogatoriului pârâtei și a procedat la verificarea de scripte.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Poliția Rurală Breasta pentru a înainta originalul actului denumit chitanță- act de vânzare cumpărare azi 27.10.2011 care se află atașat la dosarul penal nr. 1 2845/P/2012, în cadrul căruia s-a emis procesul verbal încheiat în luna noiembrie 2012 ziua 07 în ., relațiile fiind depuse pe rolul instanței de judecată.

La data de 14.12.2012, numitul C. G. a depus cerere de intervenție în interes propriu în acțiunea ce formează obiectul dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C., în care părțile sunt P. N., reclamant și C. E., pârâtă, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic.

A solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție, iar pe fond a solicitat instanței de judecată să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 10.05.2011, între intervenient în calitate de cumpărător și pârâta C. E. în calitate de vânzătoare conform certificatului de moștenitor, pentru suprafața totală de 10.000 m.p. teren extravilan, situat în .,compus din: 7800 m.p. teren arabil situat în extravilanul comunei Sopot în tarlaua 87, . vecinătăți: N Dj 606, E_ V. D., S- S. C. și V- S. N. și 2200 m.p. teren arabil situat în extravilanul comunei Sopot în tarlaua 71 . vecinătăți: N HG 1126, E- V. D., S- DJ 606, E-S. N., ambele suprafețe de teren fiind înscrise în titlul de proprietate nr. 1941 din data de 29.06.2005 emis pe numele defunctei D. Iniță și nu pe numele pârâtei C. E., așa cum numitul P. N. formulează cererea de chemare în judecată, invocând totodată lipsa calității procesuale a pârâtei C. E..

A solicitat respingerea cererii reclamantului P. N. ca neîntemeiată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49- 56 C.proc.civ..

Intervenientul C. G. a depus cerere de retragere a intervenției sale în dosarul nr._, întrucât consideră că se judecă pentru acest teren în alt dosar și se consideră proprietar al acestei suprafețe cumpărată cu documente legale, în baza unui certificat de moștenitor care este autentic, nu fără suport juridic.

La termenul de judecată din data de 08.02.2013, instanța a luat act de renunțarea intervenientului C. G. la judecarea cererii sale de intervenție și a încuviințat pentru reclamant și pârât proba cu acte și proba cu doi martori și a prorogat discuția cu privire la proba cu expertiză grafologică.

La termenul de judecată din data de 22.03.2013, instanța a dispus audierea martorilor D. C., T. M. M. și P. M. .

La termenul de judecată din data de 20.09.2013 instanța a dispus audierea martorei G. G.

La termenul de judecată din data de 15.11.2013, apărătorul pârâtului a învederat că reclamanta înțelege să renunțe la cererea formulată, sens în care reclamanta a depus la dosar o cerere scrisă la data de 02.12.2013..

Prin încheierea de ședință din data de 06.12.2013 instanța a luat act de renunțarea la cererea de înscriere în fals cu privire la chitanța din data de 27.10.2001 formulată de pârâtă și a dispus proba cu expertiză specialitatea topografie cu obiectivele stabilite la acest termen de judecată.

Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost efectuat de către expert L. F., fiind avizat de OCPI D. și depus la dosar la data de 17.04.2014.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 27.10.2001, între reclamantul P. N., în calitate de cumpărător și pârâta C. E. și numitul D. Lionică, în calitate de vânzători, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, intitulat de părți Chitanță, prin care aceștia din urmă, în calitate de moștenitori ai numitei D. Nița au vândut reclamantului terenul arabil în suprafață de 1 ha situat în punctul Mezdroaia, învecinat la E cu V. D., la V cu S. N., la S cu S. C. și la N cu DJ 606 și HG 1126, conform titlului de proprietate nr. 1357-2216, cu suma de 3.000.000 lei vechi. În ce privește chitanța sub semnătură privată, pârâta a contestat inițial semnăturile ei și ale fratelui D. Lionică, însă ulterior a renunțat la proba cu înscrierea în fals. Mat mult, astfel cum rezultă din Rezoluția nr._/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. din data de 13.08.2013 și referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, s-a dispus neînceperea urmării penale față de reclamantul P. N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 Cod penal, art. 208 alin.1 Cod penal, art. 215 alin.1 și alin.3 Cod penal, reținându-se că potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 05.12.2012, semnătura depusă la rubrica vânzător din chitanța de vânzare cumpărare încheiată la data de 27.10.2001 a fost executată de C. E..

Pentru suprafața de teren ce a făcut obiectul chitanței sub semnătură privată a fost emis titlul de proprietate nr. 1357-2216 din data de 06.02.1998 de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele D. Nița. În baza acestui titlu de proprietate, pârâta C. E. și numitul D. Lionică, în calitate de moștenitori ai numitei D. Nița, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, aspect recunoscut și de pârâtă, au înstrăinat suprafața de teren menționată anterior.

La data de 29.06.2005, a fost emis titlul de proprietate nr. 1941 din data de 29.06.2005 de Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D. pe numele D. Nița, ca duplicat la titlul de proprietate nr. 1357, urmare a declarării pierderii acestuia din urmă, astfel cum rezultă din extrasul din Monitorul Oficial depus la dosar.

La data de 21.11.2002 a decedat numitul D. Lionică, iar la data de 10.03.1998 a decedat numita D. Nița, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 176 din data de 20.10.2005, potrivit căruia singura moștenitoare este C. E., iar masa succesorală cuprinde terenurile menționate în titlul de proprietate nr. 1941 din data de 29.06.2005 emis de Comisia Județeană pentru Stabilire dreptului de proprietate asupra terenurilor D..

Împrejurarea că ulterior titlul de proprietate nr. 1357-2216 a fost declarat pierdut și s-a emis titlul de proprietate nr. 1941 din data de 29.06.2005 de Comisia Județeană pentru Stabilire dreptului de proprietate asupra terenurilor D., ca duplicat la titlul de proprietate nr. 1357, toate terenurile fiind moștenite de C. E., în calitate de unică moștenitoare a numitei D. Nița, potrivit certificatului de moștenitor, D. Lionică decedând anterior deschiderii succesiunii, nu împietează asupra valabilității chitanței din data de 27.10.2001, deoarece la acea dată terenul se afla în patrimoniul autoarei vânzătorilor, care l-au înstrăinat în calitatea lor de moștenitori, iar în prezent, terenul se află în proprietatea pârâtei.

Instanța mai reține că, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor D. C. și T. M. M., reclamantul a cumpărat de la pârâtă un teren compus din două bucăți, pe care l-a lucrat de atunci și până la data declanșării acestui litgiu, prețul de 3.000.000 lei vechi fiind achitat la data încheierii chitanței. De asemenea, martora G. G. propusă de pârâtă a declarat că l-a mai văzut pe reclamant lucrând pământul. În ce privește celelalte declarații ale martorei, instanța le va înlătura, având în vedere că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, potrivit declarațiilor martorilor, reclamantul a fost de mai multe ori la poarta pârâtei, în vederea încheierii actului în formă autentică, dar fără rezultat.

Așa fiind, instanța apreciază acțiunea întemeiată pentru următoarele motive:

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui bun imobil naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, instanța judecătorească având posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către una din părți. Această soluție se impune în temeiul executării în natură a obligațiilor prevăzute de art. 1073 C.civ. de la 1864 care permite creditorului îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de debitorul său. Acest text instituie, așadar, în materie de obligații, principiul executării reale în sensul că debitorul este obligat să execute însuși lucrul promis. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Titlului X al Legii nr. 247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Totodată, instanța are în vedere și prevederile art. 969 C.civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii antecontractului, conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și dispozițiile art. 970 alin. 1 C.civ.de la 1864 conform cărora convențiile trebuie executate cu bună credință.

În acest cadru juridic, instanța, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare luând în considerare că nu există nici un impediment de fapt și de drept, terenul anterior menționat aflându-se în proprietatea pârâtei.

În consecință, în baza art. 1073 C.civ. și art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005, instanța va admite cererea și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare prin care reclamantul, în calitate de cumpărător, a dobândit de la pârâtă și defunctul D. Lionică, în calitate de vânzători, dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 7.800 mp situat în extravilanul comunei Sopot, județul D., tarlaua 87, . vecini: la N- DJ 606, la E- V. D., la S- S. C. și la V- S. N. și asupra terenului arabil în suprafață de 2200 mp situat în extravilanul comunei Sopot, județul D., tarlaua 71, . vecini: la N- HG1126, la E- V. D., la S- DJ 606 și la V- S. N., identificate conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic L. F., care face parte integrantă din prezenta, în schimbul prețului de 300 lei.

De asemenea, în baza art. 274 C.proc.civ. față de culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata către reclamant a sumei de 2.825,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea, taxă OCPI D., conform chitanțelor și bonurilor fiscale depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul P. N., cu domiciliul în comuna Sopot, ., în contradictoriu cu pârâta C. E., cu domiciliul în comuna Sopot, ..

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare prin care reclamantul, în calitate de cumpărător, a dobândit de la pârâtă și defunctul D. Lionică, în calitate de vânzători, dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 7.800 mp situat în extravilanul comunei Sopot, județul D., tarlaua 87, . vecini: la N- DJ 606, la E- V. D., la S- S. C. și la V- S. N. și asupra terenului arabil în suprafață de 2200 mp situat în extravilanul comunei Sopot, județul D., tarlaua 71, . vecini: la N- HG1126, la E- V. D., la S- DJ 606 și la V- S. N., identificate conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic L. F., care face parte integrantă din prezenta, în schimbul prețului de 300 lei.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.825,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. I. Ș.-C.

Red.Dact.C.A.

4 ex. 2 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6035/2014. Judecătoria CRAIOVA