Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 20048/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul R. G. A. și pe intimata POLIȚIA M. C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța, având în vedere disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că Judecătoria C., sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul R. G. A. împotriva procesului-verbal ., nr._ întocmit la data de 19.05.2014, este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, este de cel mult 90 de zile.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petent prin plângerea formulată și de către intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei.
În ceea ce privește proba testimonială solicitată de către petent prin plângerea formulată, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin. (1) N.C.proc. civ. aplică sancțiunea decăderii din dreptul de a administra probă întrucât martorii nu au fost nominalizați prin cererea de chemare în judecată iar la înștiințarea cu privire la această neregularitate a cererii de chemare în judecată, care i-a fost comunicată de către instanță cu mențiunea de a indica adresa martorilor, unde să fie citat, acesta nu a înțeles să o remedieze.
Instanța, constatând probele administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 22.05.2014 petentul R. G. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ D.- Poliția Mun. C. anularea procesului verbal . nr._ din data de 19.05.2014.
În motivarea plângerii petentul a arătat că în fapt, cele reținute în sarcina sa nu sunt temeinice și legale, întrucât culoarea semaforului era verde iar, acest poate fi confirmat de B. Ștefainia-M..
S-a depus la dosar procesul - verbal contestat.
La data de 04.06.2014, intimatul IPJ D. a depus întâmpinare la plângerea contravențională formulată de petent pe care o consideră neîntemeiată, solicitând instanței să constate că procesul verbal de contravenție este incheiat cu respectarea condițiilor de fond śi forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia. Intimatul a apreciat că masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt mentionate in cuprinsul sau, și astfel, a considerat că I.P.J.D. este dovedită vinovăția petentului, fiind înlăturat caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată,având în vedere că procesul-verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
Intimatul a mai învederat că din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator. Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții. Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art.15 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția sę constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația dc fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Intimatul a mai învederat că simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel. în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, intimatul a solicitat să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
În ceea ce privește proba testimonială solicitată de către petent, având în vedere că aceasta a fost determinată în mod generic în cererea de chemare în judecată, fără a se indica adresa de domiciliu a martorului, care nici nu a fost prezentat de către petent în vederea audierii, ceea ce echivalează cu lipsa propunerii de probe în condițiile stabilite de către legiuitor, cu privire la modul și momentul până la care proba poate fi cerută,, instanța, față de culpa și pasivitatea petentului( care, deși în faza de regularizare a fost înștiințat cu privire la această neregularitate nu a înțeles să o înlăture), în vederea respectării principiului previzibilității și bunei credințe, în temeiul art. 254, alin. 1și 2 a aplicat sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de mai solicita proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 19.05.2014 de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52 alin. 1 OUG 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia, că în timp ce conducea auto cu nr._, la intersecția ..Brestei a nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține următoarele:
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului-verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță sancționează cu nulitatea absolută omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
În ceea ce privește celelalte mențiuni obligatorii ale procesului-verbal de contravenție, legea nu prevede în mod expres sancțiunea nulității, însă din interpretarea logică a textelor care le prevăd, potrivit regulii de interpretare conform căreia norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în cel al neaplicării, rezultă că lipsa acestora se sancționează tot cu nulitatea. Aceasta nulitate este însă virtuală, deoarece nu este prevăzută expres de lege și relativă, deoarece nu poate fi invocată de instanță din oficiu, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 17 teza a II-a din OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 17 teza a II-a din OG nr. 2/2001 nulitatea pentru lipsa mențiunilor prevăzute de acest articol se constată și din oficiu. Analizând procesul-verbal, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea acestuia deoarece conține toate mențiunile prevăzute de lege.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situație de fapt până la proba contrară. Potrivit acestui text de lege, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.
Din textul legal citat rezultă că procesul-verbal face prin el însuși dovada situației de fapt reținută de agentul constatator iar instanța este abilitată de lege să verifice legalitatea și temeinicia acestuia. Dacă procesul-verbal ar fi total lipsit de forță probantă, nu s-ar mai pune problema verificării lui.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor, garantării integrității bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală. În același timp, însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În cauza de față, petentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 52 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, care instituie obligația conducătorului auto de a opri vehiculul înainte de marcajul pentru oprire în dreptul semaforului la culoarea roșie a acestuia. Acesta a contestat actul sancționator invocând o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, însă aceste simple susțineri fără suport probatoriu cu pot fi reținute de către instanță.
În aceste condiții, în speța, instanța apreciază ca fiind rezonabila prezumția ca cele consemnate în procesul-verbal corespund realității, având în vedere că agentul constatator a fost prezent la săvârșirea contravenției si a consemnat ceea ce a văzut (situație asemănătoare cu procedura infracțiunii flagrante). Ar fi nerezonabil sa se prezume contrariul, respectiv ca agentul constatator ar fi consemnat în mod voit o situatie falsa urmarind sanctionarea nedreapta a petentului, ceea ce ar presupune savârsirea mai multor infractiuni de catre agentul de politie. Astfel, sustinerile petenulului în sensul ca ar fi patruns în intersectie pe culoarea verde a semaforului electric sunt neîntemeiate, nefiind dovedite de nicio proba.
Prin urmare, constatând existența faptei contravenționale și vinovăția petentului, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001- care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea aplicată petentului a fost corect individualizată.
În concluzie, față de cele reținute instanța urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. G. A. ,domiciliat în ., județul D. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică astăzi 15.10.2014.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.N.
4 ex./
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2014.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 2074/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
