Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 18095/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 02 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: D. C. P.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR, având ca obiect plângere contravenționala ISCTR NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. M. pentru petent, lipsind intimatul .
Procedura de citare a fost legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în baza art.131 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă, verifică și stabilește dacă este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față .
Având în vedere că fapta contravențională a fost săvârșită în afara localității C. și ținând cont de dispozitiile art.224 alin 1 Noul Cod de procedură civilă, raportat la art.32 alin.2 din OG2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța pune în discuție excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C. invocată din oficiu și acordă cuvântul pe excepție.
Apărătorul petentului având cuvântul pe excepție solicită respingerea acesteia arătând că în această materie competența teritorială exclusivă a instanței de judecată se stabilește în raport de domiciliul sau sediul petentului invocând Ordonanța nr. 2/2001.
I N S T A N T A
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2014, petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 19.11.2013, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal, ca netemeinic și nelegal .
În motivarea plângerii, petentul arată că prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut că numitul L. C., angajat al petentei nu a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă în data de 05.11.2013.
În drept au fost invocate dispozițiile prevăzute de OG 2/2001 .
În susținerea plângerii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: chitanța privind taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei și fișa sintetică totală.
La termenul din data de 02.10.2014, instanța a pus în discuția părții prezente, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., în raport de care a reținut cauza spre soluționare, conform art.248 din Noul Cod de procedură civilă .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constata și reține următoarele:
Potrivit.art.32 alin.2 din O.G.nr.2/2001, plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.Prin urmare, ceea ce interesează în determinarea instanței competente este locul săvârșirii contravenției .
Astfel, din cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 19.11.2013, emis de către intimatul intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR, reiese că presupusa contravenție a fost săvârșită de către petenta . în punctul de trecere a frontierei de S. Nădlac, județul A., fiind constatată de către agentul constatator .
Reținând caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, în baza art.32 alin.2 din O.G.nr.2/2001, coroborat cu art.129 alin.1 și art.130 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Nădlac, județul A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
H O T R A S T E
Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei C. invocată de intimatul I.S.C.T.R prin întâmpinare, privind pe petenta ., cu sediul în ., .. 283, județul D. în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR, cu sediul în sector 1 București, .. 38.
Declină competența teritorială exclusivă în favoarea Judecătoriei Nădlac, județul A. căreia se va înainta dosarul cauzei spre competentă soluționare .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. V. D. C. P.
Redactat/MV/Tehnored/CDP
2/Ex/06.10.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2014.... → |
---|