Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 9143/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier D. Ișlicaru
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 7 G. E. în contradictoriu cu pârâții P. I. O., P. L., P. I. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța a declarat, potrivit art. 394 alin. 1 C.p.c., închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 13.03.2014 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 7 G. E. a chemat în judecată pe pârâții P. I. O., P. L., P. I. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 6118,06 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere și a majorărilor de întârziere calculate la acestea.
În fapt s-a arătat că, conform listelor de plată afișate lunar, pârâții nu și-au achitat obligațiile privind cheltuielile de întreținere, din noiembrie 2012 (parțial), până în decembrie 2013.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 46, 49 și 50 din Lg. 230/2007, art. 1488 și urm C.civ..
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisurile atașate cererii, respectiv: liste de plată, extras de cont debitor, copie proces verbal al Adunării Generale din 23.01.2008, proces verbal de informare gratuită privind avantajele medierii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâții, in calitate de proprietari al imobilului situat în C., . 3, ., ., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei noiembrie 2012 (parțial) - decembrie 2013, în cuantum de 4856,63 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.
Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 “Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada noiembrie 2012 (parțial) - decembrie 2013 cota de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâții.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Întrucât pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, acesta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 1121,43 lei.
De asemenea, potrivit art. 45 din Legea 230/2007 ”(3) Proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații. Proprietarii membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte fonduri cu caracter special.
Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea precizată și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 6118,06 lei, reprezentând: suma de 4856,63 lei debit pe perioada noiembrie 2012 (parțial) - decembrie 2013; suma de 1121,43 lei penalități de întârziere; suma de 140 lei fond de reparații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 7 G. E., cu sediul în C., . 3, ., județul D. în contradictoriu cu pârâții P. I. O., P. L., P. I. M., toți cu domiciliul în C., . 3, ., ..
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 6118,06 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada parțial noiembrie 2012 - decembrie 2013.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. Ișlicaru D.
Red. jud. R.C.
Tehnored. gref. D.I./6 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1781/2014.... → |
|---|








