Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 287/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 287/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 34580/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ - ÎNCUVIINȚARE executare SILITĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 287/2014

Ședința publică de la 22 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Grefier V. M.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI U. G. ȘI A. M., cu sediul în C., .. 81, județul D. prin executor A. M. privind creditorii R. C.-D. cu domiciliul în Caracal, ..6, ., județul O., R. I. cu domiciliul în Caracal, . nr.7, . și R. F. cu domiciliul în Caracal, ..75, județul O. și pe debitor C. Națională de Căi Ferate CFR SA cu sediul în București ,..38, sector 1, având ca obiect încuviințare executare silită.

Cererea se soluționează fără citarea părților, potrivit art. 665 alin. 2 Noul Cod proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, după care,

Instanța din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială .

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 18.09.2014 sub nr._ executorul judecătoresc A. M. din cadrul SOCIETAȚII CIVILE PROFESIONALE DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI U. G. ȘI A. M. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 381/09.04.2014 a Tribunalului Teleorman în dosar nr._ .

În fapt, s-a arătat că R. C.-D., R. I. și R. F., în calitate de creditori au formulat cerere de executare silită către SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI U. G. ȘI A. M. iar prin încheierea din 16.09.2014, executorul judecătoresc A. M. din cadrul SOCIETĂȚII CIVILE PROFESIONALE DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI U. G. ȘI A. M. a admis cererea creditorilor și a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare nr. 140/E/2014, întrucât a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea urmăririi silite împotriva debitorului în toate modalitățile de executare.

În drept, s-au invocat disp.art. 665 alin (1) și art.781(1),(2) c.p.c.

Cererea a fost însoțită de: cererea creditorului adresată executorului judecătoresc, titlul executoriu, încheierea prevăzută de art. 664 alin. (1) C.pr.civ., sentința civilă nr. 381/09.04.2014 a Tribunalului Teleorman în dosar nr._ precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 650 al. 1 și 2 din Noul Cod de Procedură Civilă:

„ Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

Prin DECIZIA Nr.348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial nr.529 din 16.07.2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art.650 alin.(1) din codul de procedură civilă sunt neconstituționale.

Curtea Constutuțională a României a apreciat că ,"coroborând dispozițiile art.650 cu cele ale art.651 din Codul de procedură civilă, dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea".

Astfel potrivit dispozițiilor art. 651 "Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:

a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;

b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;

c) în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea.

(2) Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.

(3) Dacă bunul mobil care face obiectul urmăririi silite ori al executării silite directe a fost mutat în timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecătoresc care a început procedura de executare.

(4) Nerespectarea dispozițiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, constatată că Judecătoria C. nu este competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite formulată în cauză, raportat la DECIZIA Nr.348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial nr.529 din 16.07.2014 și la locul unde se află domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea, care nu se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei C. stabilită prin H.G. nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, așa cum a fost modificată prin H.G. nr. 326/1998.

Constatând că sediul debitorului se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța urmează ca, în baza art. 132 N.C.Pr.Civ., să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetenta teritorială a Judecătoriei C. .

Declină competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI U. G. ȘI A. M., cu sediul în C., .. 81, județul D. prin executor A. M. privind creditorii R. C.-D. cu domiciliul în Caracal, ..6, .,., R. I. cu domiciliul în Caracal, . nr.7, .,. și R. F. cu domiciliul în Caracal, ..75, județul O. și pe debitor C. Națională de Căi Ferate CFR SA cu sediul în București, ..38, sector 1, la Judecătoria Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi,22 septembrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. V. V. M.

Red/Tehn.- 3 ex

VV/VM-23..09.2014

ROMÂNIA

(INSTANȚA) JUDECĂTORIA CRAIOVA

Sediul. NR. 30

Departament

Telefon -0251_

Fax -0251_

Email -_

Emisă la 23 Septembrie 2014

Dosar nr. _

Termen de judecată acordat la

Obiectul cauzei încuviințare executare silită

Reclamant petent B. U. G. SI A. M.

Pârât și pe debitor C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE - CFR S.A., creditor R. E. C. D., creditor R. I. I., creditor R. F.

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 287 pronunțate la data de 22.09.2014 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamantul petent B. U. G. SI A. M. și pârâtul și pe debitor C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE - CFR S.A., creditor R. E. C. D., creditor R. I. I., creditor R. F. în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat

Vă mulțumim pentru colaborare,

PREȘEDINTEGREFIER

V. V. V. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 287/2014. Judecătoria CRAIOVA