Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 30211/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 12.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent petenta R. S. Direcția Silvică D. și pe intimat V. B., având ca obiect cerere de înlocuire a amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind reprezentantul petentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 32 din OG 2/2001 coroborate cu art. 94 pct. 4 din N.C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 31.07.2014, petenta R. S. Direcția Silvică D. a formulat cerere de înlocuire a amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității în contradictoriu cu intimatul V. B..
În motivare, petenta a arătat pe numele intimatului s-a întocmit proces verbal de contravenție pentru faptele reținute ca contravenție în Legea 171/2010 art. 8, alin.2 lit.c fiind sancționat cu amendă de 800 lei reprezentând c/val materialului lemnos sustras ilegal, calculat în baza O.G. 85/2006 și a Legii 46/2008 Codul Silvic.
Având în vedere că intimatul nu a achitat amenda aplicată, petenta a solicitat Primăriei Amărăștii de Jos executarea silită a procesului verbal de constatare a contravenției.
Primăria . a răspuns prin adresa nr. 845/06.11.2013, arătând ca numitul V. B. nu figurează în evidențe cu bunuri mobile sau imobile, astfel demararea executării silite fiind imposibilă.
În drept, petenta a invocat art. 9 alin.3 din ORD 2/2001, art. 194 Cod Pr.Civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție DJ12 nr._ emis R. S. Direcția Silvică D., intimatul V. B. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 800 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 8 alin.2 lit.c din Legea 171/2010, proces-verbal ce nu a fost atacat cu plângere contravențională în termenul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001, astfel încât a devenit titlu executoriu.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 și art. 391 alin. 1 din OG nr. 2/2001 modificată și completată prin art. unic din Legea 352/21.07.2006, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
În cauza de față, instanța reține că intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii în cuantum de 800 lei.
Pe de altă parte, din ansamblul materialului probator administrat în cauză (adresa emisă de Primăria Amărăști de Jos) rezultă că intimatul nu realizează venituri urmăribile și nu deține bunuri mobile sau imobile, astfel încât nu există posibilitatea executării silite a acesteia.
Ca atare, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, cuantumul amenzii neachitate de 800 lei, raportat la limitele prevăzute de norma de incriminare, individualizat in raport de pericolul concret al faptei săvârșite, precum și intervalul maxim prevăzut de textul de lege, instanța urmează a admite cererea și a dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.09.2013/11.01.2013 întocmit de Ocolul Silvic D., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 150 ore în cadrul Consiliului Local al comunei Amărăști de Jos, județul D., în domeniul serviciilor publice, în locurile stabilite prin hotărârea Consiliului Local.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de către R. R. Direcția Silvică D. cu sediul în C., .. 19, jud.D., în contradictoriu cu intimat V. B. cu domiciliul în ., ..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.09.2013/11.01.2013 întocmit de Ocolul Silvic D., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 150 ore în cadrul Consiliului Local Amărăști de Jos, județul D., în domeniul serviciilor publice, în locurile stabilite prin hotărârea Consiliului Local.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2014.
Președinte,Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDM
Teh.JA
4EX/20.11.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7226/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|