Pretenţii. Sentința nr. 4523/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4523/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 42784/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 4523/2014

Ședința publică de la 26 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-D. M.

Grefier L.-C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și pe pârâta Ș. F. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 21), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au depus prin Serviciul Registratură de către reclamant cerere de renunțare la judecată și de către pârâta cerere prin care arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, după care,

În conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1, art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 94 și 107 N.C.p.civ., este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.12.2013 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâta Ș. F. M. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3176,26 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, pârâta Ș. F. M. a fost internată în Secția Ortopedie, în perioada 02.10.-13.10.2010, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 3176,26 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Reclamantul a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul în calitate se furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât numita Ș. F. M. a fost victima unui accident de circulație, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acesteia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate.

Reclamantul a mai menționat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.

De asemenea, reclamantul a arătat că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea 146/1997.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, 112 C.pr. civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A depus la dosar decont de cheltuieli din data de 02.11.2010.

La data de 12.03.2014 reclamantul a depus cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecata în contradictoriu cu pârâta Ș. F. M. .

La data de 26.03.2014 pârâta a depus cerere prin care a arătat că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant.

A atașat chitanța de plată . SCJUC nr._.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 N.C.p.c., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere cererea de renunțare formulată în scris și depusă la dosar de reclamantă în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, precum și faptul ca această susținere se înscrie în limitele principiului disponibilității in procesul civil, respectiv a actelor permise părților pe parcursul judecării unei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 406 N.C.p.c., instanța va lua act de renunțarea reclamantului S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Ș. F. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D., renunță la acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Ș. F. M., domiciliată în C., .. 4, . 1, ..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26.03.2014.

Președinte, Grefier,

M. D. M. L. C. A.

Red.M.D.M.

teh.L.C.A.

4 ex/01.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4523/2014. Judecătoria CRAIOVA