Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 30172/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 29 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta R. R. SIRECTIA S. D., în contradictoriu cu intimatul C. S., având ca obiect înlocuire amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., încuviințează, pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta R. R. SIRECTIA S. D. a chemat în judecată pe intimatul C. S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . 12 nr._/25 MAI 2013, cu amendă în cuantum de 800 lei și deși intimatul a fost somat, acesta nu a achitat amenda, și nu există posibilitatea executării silite.

In drept sunt invocate disp art. 9 alin.3 si alin, 5 din OG 2/

In dovedire a depus inscrisuri.

Prin rezolutia din data de 08.09.2014, instanta constatand ca cererea de chemare in judecata indeplineste conditiile prevazute de art.194-196 Cod procedura civila a dispus in temeiul art. 201 Cod proc a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimat, cu mentiunea pentru acesta ca are obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel, conform art. 208 alin. 2 Cod proc civila, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 165 Cod proc civila.

In termen legal intimatul nu a formulat intampinare.

La data 20.10.2014, in temeiul art. 201 alin.4 Cod proc civila instanta a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 29.10.2014 pentru cand a citat partile.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând legalitatea si temeinicia acțiunii, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal indicat mai sus, intimatul C. S. a fost sancționat contravențional cu aplicarea amenzii contravenționale, în cuantum de 800 lei.

Aceasta nu a achitat amenda aplicată, în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a fiecărei sancțiuni. Cum reiese din actele depuse de către petent la dosar, emise de către organele financiare locale, nu există posibilitatea executării silite a intimatului.

Instanța reține că finalitatea normelor legale ce reglementează înlocuirea sancțiunii amenzilor aplicate, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității este dată de dificultățile de colectare a creanțelor fiscale, ca urmare a incidenței unor factori subiectivi ce țin de starea de insolvabilitate a contravenienților, fapt ce se răsfrânge asupra posibilității de încasare a sumelor rezultate din aplicarea sancțiunilor contravenționale; inițiatorul procesului legislativ a indicat ca și măsură corectivă, înlocuirea amenzii, în cazul insolvabilității debitorului, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 și în conformitate cu disp. art. 39 indice 1 din aceeași ordonanță, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de înlocuire formulată de organul constatator și anume dobândirea caracterului de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție sus-menționat, imposibilitatea executării silite a creanțelor bugetare prin prisma inexistenței veniturilor sau bunurilor susceptibile de executare silită, instanța o va admite și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 800 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . 12 nr._/25 MAI 2013 cu sancțiunea obligării intimatului contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 40 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria Amarastii de Jos, în domeniile stabilite de Primarul ., jud. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta R. R. SIRECTIA S. D., cu sediul în C., .. 19, jud. D., în contradictoriu cu intimatul C. S., cu domiciliul în ., ..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 800 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . 12 nr._/25 MAI 2013 cu sancțiunea obligării intimatului contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 40 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria Amarastii de Jos, în domeniile stabilite de Primarul ., jud. D..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2014

P., GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red.RMT.

Tehnored.L.V./ 04.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CRAIOVA