Plângere contravenţională. Sentința nr. 5776/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5776/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 29789/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5776/2014
Ședința publică de la 18 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. D. T. S.A. D. cu sediul în ., ., județul D. în contradictoriu cu intimata C. DE A. SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta S.C. D. T. S.A dol prin cj. V. Ș. C. care depune împuternicire la dosar, lipsă fiind intimata C. de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 14.04.2014, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar relațiile anterior solicitate la C. de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, după care,
Petenta S.C. D. T. S.A Dol prin cj. V. Ș. C. solicită efectuarea unei adrese către intimata C. de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN pt a face dovada omologării metrologice a aparatului de înregistrare respectiv dovada autorizației de amplasament a aparatului cu care s-a efectuat înregistrarea.
Deliberând, în temeiul art. 22 Cod procedură civilă, instanța respinge ca inutilă soluționării cauzei solicitarea petentei S.C. D. T. S.A Dol prin cj. V. Ș. C. în sensul efectuării unei adrese către intimata C. de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN pt a face dovada omologării metrologice a aparatului de înregistrare respectiv dovada autorizației de amplasament a aparatului cu care s-a efectuat înregistrarea.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, petenta S.C. D. T. S.A Dol prin cj. V. Ș. C. solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție contestat și înlăturarea sancțiunii amenzii contravenționale, cu cheltuieli de judecată, învederând în continuare faptul că proprietarul autovehiculului este firma de leasing Raiffeissen Leasing.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /06.09.2013 petenta . D. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. DE A. SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA CESTRIN, în principal, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Pe cale de excepție a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție pentru următoarele motive:
Motivul nr. 1: Procesul verbal de contravenție este nul în temeiul art. 17 din OG 2/2001 pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator pe procesul verbal atacat.
Conform art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia."
Potrivit art. 17 din OG 2/2001 "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu."
Legea 455/2001, semnătură electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică ce redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citate prin " intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar ", nici o dispoziție a legii 455/2001 și nici o altă lege specială nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces verbal de contravenție, iar OG 2/2001 nu prevede posibilitatea întocmirii procesului verbal în format electronic.
Motivul nr. 2: Procesul verbal de contravenție a fost dat cu încălcarea de către agentul constatator a dreptului de formula obiecțiuni și a nerespectării dispozițiilor referitoare la semnarea procesului verbal de către un martor.
Potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 "În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal."
Conform art. 19 din OG 2/2001 "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod."
Pe fondul cauzei, petenta a arătat că a fost sancționată cu amendă în sumă de 2750 lei prin procesul verbal de contravenție . 13 nr._/27.08.2013 pentru că în data de 06.08.2013 la Seaca, Jud. V. pe DN 7 km 188+900 m auto cu nr._ a circulat pe drumurile naționale fără a avea rovinietă valabilă.
Petenta susține că fapta nu există întrucât aceasta nu a circulat cu autovehiculul menționat mai sus la data de 06.08.2013 pe DN 7 km 188+900 m, fiind vorba de o eroare a sistemului electronic.
În drept și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OG 2/2001.
În data de 16.12.2013 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În fapt, a arătat că la data de 06.08.2013, pe DN 7 Km 188+900 m, pe raza localității Seaca, Jud. V., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei ., cu sediul în D., Comuna Podari, ., a fost surprins că circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 27.08.2013, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 13 nr._ de către C. Națională Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante ( EURO ), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe. după caz.
Solicită să observe că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 13 nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei S.I. .E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2 /2001 reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic către agentul constatator Sregaru I. G., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legii nr. 455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
A solicitat ca probe: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
A anexat la întâmpinare:
-Autorizația de control a agentului constatator:
-Certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
La termenul din data de 14.03.2014 instanța în temeiul art. 22 C. a dispus efectuarea unei adrese către intimată pentru a înainta planșa fotografică din care să rezulte că auto cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 7 km 188+900 m pe raza localității Seaca, Jud. V., fără a deține rovinietă, intimata depunând cele solicitate la dosarul cauzei în data de 14.04.2014.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că la data de la data de 06.08.2013, pe DN 7 Km 188+900 m, pe raza localității Seaca, Jud. V., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei ., cu sediul în D., ., a fost surprins că circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 27.08.2013, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 13 nr._ de către C. Națională Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Sub aspectul legalității procesului verbal din punctul de vedere al formei sale, se constată că au fost respectate dispozițiile OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității.
Susținerile petentei cum că procesul verbal ar fi nul absolut pentru încălcarea art. 17 din OG 2/2001 întrucât lipsește, în opinia petentei, semnătura olografă agentului constatator, în procesul verbal fiind menționat că acesta a fost semnat electronic, posibilitate care nu este prevăzută de OG 2/2001, nu sunt întemeiate și instanța nu le poate reține pentru următoarele considerente:
Astfel, dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 prevăd într-adevăr că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, însă procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 27.08.2013, poartă mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001.
Semnătura electronică este o formă legală de semnătură, ea fiind prevăzută de Legea nr. 445/2001 și dacă respectă condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4 din lege, este prefect valabilă.
Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 445/2001 prevăd că "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Instanța apreciază că procesul verbal de contravenție comunicat petentei și pe suport de hârtie nu atrage nulitatea actului generat și semnat electronic pentru lipsa semnăturii agentului constatator.
Susținerile petentei privind nerespectarea de către agentul constatator la întocmirea procesului verbal a dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, conform căruia " În momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului verbal, în sensul că din procesul verbal de contravenție lipsește rubrica " Alte mențiuni ", nu sunt întemeiate și instanța nu le poate reține pentru următoarele considerente:
În primul rând nerespectarea dispozițiilor legale menționate mai sus are drept sancțiune nulitatea relativă a procesului verbal, pentru ca procesul verbal sa fie anulat în baza acestor dispoziții contravenientul trebuie să arate care a fost vătămarea produsă și să dovedească această vătămare, lucru pe care petenta nu l-a făcut.
În al doilea rând, în condițiile în care procesul verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa petentei este evident că în această situație este imposibil pentru agentul constatator sa consemneze în procesul verbal eventualele obiecțiuni ale petentei.
În al treilea rând având în vedere că procesele verbale de contravenție pentru lipsa rovinietei se întocmesc în urma verificării bazei de date cu deținătorii de roviniete, iar petenta nu a făcut dovada deținerii rovinietei la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție și nici ulterior întocmirii acestui proces verbal, instanța constată că nerespectarea dispoziției legale menționate mai sus nu este susceptibilă să producă o vătămare petentei care să ducă la anularea procesului verbal de contravenție.
Susținerile petentei privind nerespectarea de către agentul constatator la încheierea procesului verbal a dispozițiilor art. 19 din OG 2/2001, conform căruia în situația în care contravenientul nu este față la încheierea procesului verbal, agentul constatator va face mențiunile, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar procesul verbal va cuprinde datele personale ale martorului și semnătura acestuia. În lipsa martorului va preciza motivele care au determinat încheierea procesului verbal în aceste condiții, în sensul că deși procesul verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa petentei nu există un martor asistent și nici nu este menționat motivul pentru care nu există martorul asistent, nu sunt întemeiate și instanța nu le poate reține pentru următoarele considerente:
În primul rând nerespectarea dispozițiilor legale menționate mai sus are drept sancțiune nulitatea relativă a procesului verbal, pentru ca procesul verbal sa fie anulat în baza acestor dispoziții contravenientul trebuie să arate care a fost vătămarea produsă și să dovedească această vătămare, lucru pe care petenta nu l-a făcut.
În al doilea rând având în vedere că procesele verbale de contravenție pentru lipsa rovinietei se întocmesc în urma verificării bazei de date cu deținătorii de roviniete, iar petenta nu a făcut dovada deținerii rovinietei la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție și nici ulterior întocmirii acestui proces verbal, instanța constată că nerespectarea dispoziției legale menționate mai sus nu este susceptibilă să producă o vătămare petentei care să ducă la anularea procesului verbal de contravenție.
Susținerile petentei cum că intimata nu a făcut dovada ca agentul constatator era autorizat să folosească aparatul electronic de control al rovinietei și că aparatul electronic de control al rovinietei era testat metrologic și deținea toate autorizațiile pentru a fi folosit, nu sunt întemeiate și instanța nu le poate reține pentru următoarele considerente:
Intimata a depus la dosarul cauzei fila 26 certificat calificat privind semnătura electronică pentru H. G. M. și autorizația de control pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în OG 15/2002 pentru H. G. M..
În ceea ce privește verificarea metrologică instanța constată că aceasta nu este necesară, aparatul folosit de intimata pentru efectuarea fotografiilor numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor nefiind un " aparat de măsurat " care să fie supus normelor de metrologie legală, acesta efectuând o simplă fotografie.
Sub aspectul temeiniciei, până la proba contrară, procesul verbal contestat face dovada săvârșirii contravenției de către petentă, câtă vreme petenta nu a negat că nu avea rovinietă valabilă pentru 06.08.2013, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Aceasta întrucât procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin orice mijloace legale de probă de către contravenient, conform dispozițiilor art. 249 C. care reglementează sarcina probei.
Susținerile petentei cum că fapta nu există întrucât aceasta nu a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ la data de 06.08.2013 pe DN 7 km 188+900 m, fiind vorba de o eroare a sistemului electronic, sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute de instanță, câtă vreme petenta nu a adus nici o dovadă în sprijinul acestor susțineri.
De altfel contrar susținerilor petentei, intimata a depus la dosar filele 36-38, dovada săvârșirii contravenției de către petentă.
În ceea ce privește susținerile petentei din momentul dezbaterilor că nu ea este cea care trebuie să răspundă contravențional ci Raiffeisen Leasing IFN SA, care este proprietarul autoturismului, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 din OG nr. 15 din_, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate, utilizatorilor români, prin "utilizatori români" înțelegându-se, potrivit art. 1 pct. 6 lit. a din Ordinul 769/2010 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG 15/2002, persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, care pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, dispoziții ce se regăsesc și în art. 1 lit. b din OG 15/2002.
Or atât timp cât petenta este înscrisă în certificatul de înmatriculare ( fila 10 ) la punctul C. 3 ca persoană juridică care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, este evident că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revine petentei.
În ceea ce privește solicitarea petentei de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea "Avertisment", instanța consideră că nu este oportună în speța de față întrucât este evident că o eventuală înlocuire a amenzii cu avertisment ar fi de natură să ducă la încurajarea celorlalți utilizatori la nerespectarea dispozițiilor legale și în final la neachitarea rovinietei de un număr mare de utilizatori, fapt ce ar aduce atingere interesului general reprezentat de menținerea drumurilor naționale în condiții de circulație normale.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. D. T. S.A. D. cu sediul în ., ., județul D. în contradictoriu cu intimata C. DE A. SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată in ședința publică, azi 18.04.2014.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 4571/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2032/2014.... → |
---|