Întoarcere executare. Sentința nr. 7518/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7518/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 31816/215/2013
Dosar nr._ întoarcere executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7518
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. C. Marfă SA și pe intimatul G. G., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța repune cauza pe rol, după care invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și reține cauza spre soluționare în baza excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 26.09.2013, S. C. MARFĂ SA a solicitat în contradictoriu cu G. G. întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința 3652/12.04.2013 a Tribunalului D. prin restabilirea situației anterioare executării, în sensul obligării acestuia la restituirea sumei de 8 586,3 lei.
A motivat că prin sentința 3652/12.04.2013 Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de G. G. și a obligat societatea la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2009-2010, primei de Paști, Ziua Feroviarului și pentru anul 2010 și C. pentru anii 2009-2010, actualizate la data plății, dobânda legală și 800 lei cheltuieli de judecată.
Creditorul s-a adresat executorului judecătoresc solicitând punerea în executare a sentinței sus menționate, fiind format dosarul de executare 197/2013 și la data de 27.06.2013 a fost emisă somația de înființare a popririi pentru acoperirea sumei de 8 586,3 lei.
Cu ordinul de plată nr. 1027/02.07.2013 S. C. MARFA SA Sucursala Banat a procedat la plata către B. G. R. a sumei de 30 261,2 lei, din care 8 586,3 lei pentru G. G..
Curtea de Apel C. prin decizia 8727/04.09.2013 a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de G. G., astfel că acesta trebuie să restituie suma de 8 536,3 lei fiind și notificat în acest sens.
În concluzie, solicită întoarcerea executării silite, restabilirea situației anterioare și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 8 586,3 lei ce reprezintă drepturi bănești încasate în plus și necuvenite.
G. G. nu a depus întâmpinare.
Analizând cererea, prin prisma excepției invocate, instanța reține că S. C. MARFĂ SA solicită întoarcerea executării silite realizată în cadrul dosarului de executare 197/2013 deschis la B. G. R. din Caracal potrivit cererii de executare din 04.06.2013.
Potrivit art. 723 alin. 3 NCPC, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale separată, instanței de executare.
Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
În cauza de față, biroul executorului judecătoresc ce a făcut executarea se află în orașul Caracal, aflat în circumscripția Judecătoriei Caracal.
Întrucât în materia executării silite competența este reglementată de norme de ordine publică, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale, cauza urmând a fi înaintată Judecătoriei Caracal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea S. C. MARFĂ SA, cu sediul procedural ales în C., . A, jud. D., în contradictoriu cu intimatul G. G., cu domiciliul în C., ., jud. D., în favoarea Judecătoriei Caracal, jud. O..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn.CDR
4 ex/16.06.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 9352/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|