Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 05/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 8111/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 05.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petentul B. C. C. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința a răspuns pentru petent av. C. D. și martorul N. G., lipsă fiind intimatul.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, după care:

Instanța, conform art. 311 C., procedează la audierea martorului N. G., sub prestare de jurământ religios, declarația acestuia fiind consemnată în scris si atașată la dosar (fila 35).

La interpelarea instanței, petentul prin apărător arată că nu mai are mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat și este de acord cu acordarea cuvântului pe fond la acest termen de judecată, drept pentru care instanța încheie etapa cercetării procesuale și acordă petentului prin apărător cuvântul pe fond în dezbateri, conform art. 392 NCPC.

Av. C. D. pentru petent, pe fondul cauzei solicită instanței admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea parțială a procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment. Fără cheltuieli de judecată.

Nemaifiind alte cereri de rezolvat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.03.2014, cu termen recomandat la data de 06.03.2014 conform N.C.P.C., petentul B. C. C., în contradictoriu cu intimatul I. D., a solicitat admiterea plângerii și anularea parțială a procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.02.2014 încheiat de I. D..

Motivând în fapt plângerea, a arătat că la data de 21.02.2014, orele 09,48, conducând autoturismul BX 1986 BX, dinspre Gară către Craiovița Nouă, după ce a făcut virajul la dreapta pe . oprit de un agent de poliție, care i-a comunicat faptul că nu a acordat prioritate pietonului care traversa pe marcaj.

Petentul a menționat faptul că pietonul respectiv era în capătul trotuarului, angajându-se în traversarea marcajului pietonal, concomitent cu trecerea sa pe marcaj, arătând că la acea trecere de pietoni sunt parcate autoturisme pe toată lungimea străzii, până în trecerea de pietoni, fapt ce face aproape imposibilă sesizarea pietonului din partea dreaptă.

A mai precizat faptul că un taximetrist din zonă, care a văzut situația descrisă, a vrut să stea de vorbă, însă nu a fost luat în seamă de polițist.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

În dovedirea plângerii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.

În dovedire, s-au depus înscrisuri.

Legal citat, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimatul consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimatul a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

În drept s-au invocat prevederile Codului de procedură civilă și ale OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și s-au depus planșe fotografice în sprijinul actului sancționator.

La termenul de judecată din data de 02.07.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de petent la dosar, precum și proba testimonială cu martorul N. G., declarația acestuia fiind consemnată în scris si atașată la dosar (fila 35).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :

În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.02.2014 încheiat de I. D., petentul B. C. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei, avertisment și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru faptele de a nu acorda prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, respectiv de a nu purta centura de siguranță în timpul deplasării cu autoturismul.

Din declarația martorului ocular N. G. audiat în cauză la propunerea reclamantului, rezultă că la momentul când petentul a trecut cu autoturismul peste trecerea pentru pietoni în cauză, nu se afla nici un pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Abia după ce autoturismul petentului a trecut de marcajul pietonal, s-a angajat în traversarea străzii un pieton care a traversat prin spatele mașinii petentului.

Instanța înlătură din cauză planșele fotografice depuse la dosar de intimat ca material probatoriu, întrucât acestea nu sunt concludente în privința faptei contravenționale de neacordare de prioritate de trecere pietonilor și nu se coroborează cu declarația martorului ocular audiat.

Prin urmare, din materialul probator administrat, rezultă că fapta contravențională de neacordare a prioritatii de trecere pietonilor angajati regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, reținută de agentul constatator în sarcina petentului, în realitate nu există.

În ceea ce privește fapta de a nu purta centura de siguranță în timpul deplasării cu autoturismul, instanța reține că petentul a recunoscut comiterea acestei fapte, drept pentru care sancțiunea avertismentului aplicată pentru aceasta prin procesul – verbal de contravenție se va menține.

Față de cele expuse, având în vedere prevederile OG nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va anula parțial procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.02.2014 încheiat de I. D., în ceea ce privește dispoziția de sancționare a petentului pentru fapta contravențională de neacordare de prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, va exonera petentul de plata amenzii aplicate și va dispune restituirea permisului de conducere reținut, menținând restul mențiunilor din cuprinsul procesului – verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. C. C., cu domiciliul în C., .. 34, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., jud. D..

Anulează parțial procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.02.2014 încheiat de I. D., în ceea ce privește dispoziția de sancționare a petentului pentru fapta contravențională de neacordare de prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, exonerează petentul de plata amenzii aplicate și dispune restituirea permisului de conducere reținut.

Menține restul mențiunilor din cuprinsul procesului – verbal de contravenție contestat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../17.12. 2014

Tehnored. S.B./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria CRAIOVA