Obligaţie de a face. Sentința nr. 72/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 72/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 5362/215/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 72
Ședința publică de la data de 14 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cererii de repunere pe rol a cauzei civile privind pe reclamantul N. I. și pe pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin încheierea de ședință din data de 14.05.2010, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin1 pct 2 Cod procedură civilă și la data de 14.05.2012 reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol.
Instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 19.02.2010 reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâtul M. C. PRIN PRIMAR și a solicitat instanței prin hotărârea pe care o va da pârâtul să fie obligat să evacueze bunurile c îi aparțin din magazia de materiale situată în incinta CN Frații Buzești.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 14.05.2010, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 1 pct 2 Cod procedură civilă.
Chiar dacă reclamantul a formulat recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 14.05.2010 prin care s-a dispus suspendarea cauzei, instanța reține că prin decizia civilă nr. 1876/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul D., s-a admis excepția perimării și s-a constatat perimat recursul formulat de reclamantul N. I. N.. De aceea, recursul declarat de reclamant nu întrerupe termenul de perimare, fiind el însuși constatat ca perimat.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că, de la data suspendării judecării cererii de chemare în judecată, această cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, fără a se mai îndeplini vreun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată, din oficiu, perimarea de drept a cererii de chemare în judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată in ședință publică azi, 14 ianuarie 2014.
Președinte Grefier
C. M. B. S. A. G.
Red.jud. C.M.B
Tehnored. gref. S.A.G.
22.01.2014, 2 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7005/2014.... → |
---|