Obligaţie prestaţie periodică. Sentința nr. 7000/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7000/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 1742/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7000/2014
Ședința publică de la 15 Mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. Ș. A. și pe pârâții P. A., . Tîrgu J. și A. SA C., vând ca obiect majorare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, pârâții fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, având în vedere că dosarul a fost suspendat la data de 08.04.2013, în baza dispozițiilor art. 155 ind. 1 Cpciv, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare in judecată.
Reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 22.01.2013, sub dosar nr._, reclamantul C. Ș. A., a chemat în judecată pe pârâții P. A., . Tîrgu J. și A. SA C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere în favoarea sa, întrucât se află în continuarea studiilor fiind elev în clasa a XI-a la Școala T. D. din C..
În motivare a arătat că prin Sentința penală nr. 5254/02.11.1999, pronunțată de Judecătoria C., pârâții au fost obligați la plata unei pensii de întreținere n cuantum de 75 000 lei către reclamant și întrucât nevoile de creștere și întreținere ale sale au crescut, având nevoie de rechizite școlare, îmbrăcăminte, alimentație corespunzătoare, a solicitat majorarea pensiei de întreținere.
Prin încheierea de ședință din data de 08.04.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei in temeiul art. 155 ind. 1 alin. 1 Cod proc civ, pentru neîndeplinirea de către reclamantă dispozitiilor stabilite de instanță.
La data de 15.05.2013 instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod proc. Civ. a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul C. Ș. A. și pe pârâții P. A., . Tîrgu J. și A. SA C., vând ca obiect majorare pensie.
Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat in cauză, reține următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod proc. civ. „ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii”. Astfel urmeaza a se analiza cu prioritate excepția perimării cererii de chemare in judecată, exceptie de procedură, fiind in legătură cu respectarea regulilor de procedură civilă, dirimantă, intrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului in faza in care se găsește si absoluta, pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai in interesul părților ci și in interesul unei bune administrări a justiției.
În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an de zile în materie civilă.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată.
Condiția este îndeplinită in cauză, instanța fiind investită legal cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect majorare pensie, privind pe reclamantul C. Ș. A. și pe pârâții P. A., . Tîrgu J. și A. SA C..
A doua condiție privește lăsarea pricinii in nelucrare timp de un an in materie civilă.
Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
În prezenta cauza ce are ca obiect majorare pensie, ultimul act de procedură îl constituie încheierea de ședință din data de 08.04.2013 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 alin. 1 Cod proc civ, pentru neîndeplinirea de către reclamantă dispozitiilor stabilite de instanță.
Cea de-a treia condiție presupune că lăsarea pricinii in nelucrare să se datoreze culpei părților.
Având in vedere că, raportat la prevederile art. 248 alin. 1 din Cod proc. Civ., instanța nu are posibilitatea de a aprecia perimarea însăși, ci doar să verifice condițiile ei, urmează a admite excepția perimării cererii de chemare in judecată și să constate perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul C. Ș. A. și pe pârâții P. A., . Tîrgu J. și A. SA C., vând ca obiect majorare pensie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare in judecată, invocată din oficiu de instanță.
In temeiul art. 248 alin. 1 Cod proc. Civ. constată perimată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul C. Ș. A., cu domiciliul în ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții P. A., cu domiciliul în comuna Peștișani, ., . Tîrgu J., cu sediul în TÎrgu J. și A. SA C., cu sediul în C., jud. D., vând ca obiect majorare pensie.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2014.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. LDB
Teh.CCE/4ex/02.06.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1889/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4907/2014. Judecătoria... → |
---|