Plângere contravenţională. Sentința nr. 6866/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6866/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 31262/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6866

Ședința publică de la 14 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.-D.

Grefier A. J.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, privind petentul F. G., în contradictoriu cu intimații Z. C. M. și I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 20.09.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul F. G. a formulat, în contradictoriu cu intimata I. D., plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/08.09.2013, solicitând anularea procesului-verbal și exonerarea de plată a amenzii, anularea punctelor de penalizare și într-o teză subsidiară înlocuirea sancțiunilor cu avertismentul.

În motivare petentul arată că pe data de 08.09.2013, în jurul orelor 15:00, se deplasa cu autoturismul proprietate personală, marca Hyundai, înmatriculat sub nr._, pe ., dinspre Judecătorie spre Calea București- zona Rotonda. La intersecția străzilor A.I.C. și Calea București- în zona Mc Donald"s, a oprit autoturismul în spatele autovehiculului Skoda F. cu nr._, pentru a da prioritate autoturismelor care circulau pe Calea București, cu intenția de a pătrunde pe Calea București- spre complexul Rotonda. La un moment dat, autoturismul Skoda a plecat de pe loc, intrând pe Calea București.

Petentul arată că s-a asigurat ca din partea stângă să nu vină nimeni și s-a pus în mișcare. După un metru sau doi, șoferul din autoturismul Skoda a frânat brusc, fără niciun motiv astfel încât petentul nu a putut evita impactul întrucât abia plecase de pe loc.

Petentul precizează că soluția organului de poliție este una greșită și ca acesta a analizat mai mult decât superficial susținerile celor doi conducători auto. Celălalt șofer a recunoscut in declarația dată la poliție că după numai un metru sau doi a frânat pentru a se asigura din nou.

Potrivit art. 122 din HG 1391/2006 " Se interzice conducătorilor de vehicule să reducă brusc viteza ori să efectueze o oprire neașteptată, fără motiv întemeiat".

Petentul arată că agentul de poliție care a efectuat constatarea și care s-a raportat doar la faptul că era vorba de o lovitură din spate, ar fi trebuit să aibă în vedere și cele expuse de petent-coroborat cu declarațiile conducătorilor auto, în care dacă nu ar fi reținut culpa exclusivă a șoferului Skodei, ar fi trebuit să rețină culpa comună.

Petentul își întemeiază plângerea pe dispozițiile art. 6 din OG 2/2001 potrivit cărora "Avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică", cât și dispozițiilor art. 7 din OG 2/2001 "Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă".

Astfel, petentul învederează că față de gravitatea redusă a faptei, chiar dacă actele normative de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevăd aceasta sancțiune, instanța poate desființa sancțiunile aplicate și dispune înlocuirea acestora cu sancțiunea constând în avertisment.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu audierea celuilalt șofer implicat în accident și expertiza auto.

La data de 31 octombrie 2013 intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

În motivare a arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul - verbal a solicitat să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC instituția se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal, a considerat ca instanța de judecata trebuie sa-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, a învederat ca deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezulta ca procesul-verbal face dovada deplina a situației de fapt si încadrării in drept.

Intimata învederează instanței de judecată că abaterea săvârșită de petent a fost constatată în baza declarațiilor celor doi conducători auto imediat după producerea evenimentului rutier, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.

Așadar, a considerat că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.

De asemenea, in cauza C. Neata contra României, plângerea nr. 17.857/03, Decizia CEDO camera a treia, 18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penala a art. 6, in lipsa prevederii in legea naționala a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amenda contravenționala . redus. Curtea a arătat in mod expres ca atât timp cat organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului si analizează mijloacele de proba pertinente si utile in condiții de contradictorialitate si nemijlocire, petentul se bucura de toate garanțiile necesare astfel cum sunt acestea interpretate de către Curte prin prisma art.6 din CEDO.

Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat, având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor-verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv declarațiile părților implicare în evenimentul rutier, anexate la dosar.

În drept, intimata invocă prevederile OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și OUG nr. 2/2001.

Prin încheierea de ședință din data de 12 februarie 2014, instanța a dispus introducerea în cauză a celui de-al doilea conducător auto implicat în evenimentul rutier, numitul Z. C. M..

Prin încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2014, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatului Z. C. M. și proba cu expertiza tehnică specialitatea auto, iar pentru intimata I. D., proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/08.09.2013, întocmit de I. D., petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa că în data de 08.09.2013 a condus autoturismul Hyundai cu nr._ pe ., iar la intersecția cu . nu a păstrat distanța suficientă față de autoturismul Skoda cu nr._, care se afla în fața sa, a intrat în coliziune cu acesta producând avarii. De asemenea, în procesul verbal se menționează că petentul avea polița RCA cu seria_ expirată din data de 28.03.2013.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța reține că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:

Potrivit art. 51 din OUG 195/2002 conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii.

Potrivit art. 100 alin 2 amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).

Conform art. 108 litera b săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare pentru nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

Conform art. 48 alin 1 din Legea 136/1995 persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.

Potrivit art. 64 încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

Deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplina a situației de fapt și încadrării în drept până la proba contrară.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea sancțiunii amenzii in cuantum de 1000 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Din planșele foto, declarațiile celor doi conducători auto date la poliție după producerea accidentului, din interogatoriul luat intimatului Z. C. M. rezultă că petentul nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de vehiculul intimatului care circula în fața sa iar prin aceasta s-a produs un accident din care a rezultat avarierea vehiculelor.

De asemenea petentul nu a avut asigurarea RCA valabilă.

Având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, petentul nu a adus nici o proba pertinentă în combaterea prezumției de legalitate și veridicitate a procesului verbal .

Pentru aceste motive, instanța în temeiul dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge plângerea privind petentul F. G. cu domiciliul în C., .. 38, ., ., jud.D., în contradictoriu cu intimații Z. C. M. cu domiciliul în Caracal, .. 20 și I. D. cu sediul în C., ., având ca obiect plângere contravențională.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 14.05.2014.

Președinte,Grefier,

M. M. D. A. J.

Red.M.D.M

Teh.A.J.

22.05.2014

5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6866/2014. Judecătoria CRAIOVA