Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 21189/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. D.

Grefier V. G.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în pretenții formulată de reclamanții U. G. și U. E. în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 24.11. 2014, consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 29.05.2014, reclamanții U. G. și U. E. au chemat în judecată pe pârâții B. I. și B. P., solicitând obligarea pârâților să le restituie suma de 1230,50 lei și dobânda corespunzătoare, pe care le-o datorează.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în luna aprilie 2011, colocatarii A. Nicolita (apt. 4), B. M. (apt. 7), B. I. (apt. 5) și U. Ghoerghe (apt. 3) au convenit ca să le monteze centrale termice pe gaze, de apartament, în vederea debranșării de la instalația de încălzire centralizată a blocului.

Pentru aceasta au hotărât să ia acceptul scris al locatarului V. F., cel care a realizat parțial în anul 2011 instalația de separare a gazelor naturale pentru contorizare în scara blocului unde locuiesc. Acesta și-a dat acceptul scris pentru familiile A., B. și U., mai puțin familia B., acesta fiind internat în spital. Au stabilit ca toți cei care se racordează, să le restituie contravaloarea instalației de separare gaze, dar nu au stabilit și suma care le revenea, urmând să le pună la dispoziție devizul, factura și chitanțele cu toate sumele achitate de dânsul pentru a stabili contribuția fiecărei familii în mod egal.

În timpul execuției lucrării li s-a pus la dispoziție devizul lucrării, proiectul instalației și chitanțele pentru toate aprobările prin care se justifică suma de 3400 lei, sumă împărțită la total număr de apartamente din imobil 8, a rezultat suma de 430 lei de familie. I-au comunicat colocatarului V. F. suma care i-o datorau, iar acesta nu a fost de acord, spunând că îi datorează 930 lei/familie, invocând inflația din 2001 până în 2011. Reclamanții nu au fost de acord cu acesta, rămânând fermi pentru suma de 430 lei.

Reclamanții au menționat că familiile A. și B. locuiau la alte adrese, dar au rămas în continuare proprietarii apartamentelor respective. Inițial d-na. A. i-a achitat suma de 430 lei, însă când se întâlnea cu numitul V. F., acesta o amenința că o dă în judecată pentru suma de 500 lei. Aceeași amenințare a folosit-o și pentru familia B.. După foarte multe amenințări și la insistențele copiilor acestora, aceștia i-au achitat în final suma de 930 lei, chiar dacă erau convinși că valoarea reală era de 430 lei.

În luna iunie/iulie 2011 pârâta B. P. a venit la reclamanți să-i întrebe de acceptul pe care trebuia să-l ia de la numitul V. F. pentru a se putea și aceasta racorda la rețeaua de gaze, spunându-i pretențiile lui V. (930 lei) și suma pe care consideră reclamanții că o plătesc, aceea de 430 lei.

Reclamanții au precizat că familiile V., U., B. și B. sunt poziționate pe aceeași coloană de încălzire și numai dacă le montează toate cele 4 centrale termice, puteau să renunțe definitiv la rețeaua de termoficare. I-au spus pârâtei să încerce cu suma de 930 lei pentru familiile U. și B.. În sensul acesta, reclamanții i-au dat 500 lei din partea acestora, pârâta urmând să completeze cu suma de 430 lei, pârâta nevrând să contribuie în mod egal .A mers la d-na. V., i-a înmânat suma de 930 lei, a luat acceptul scris, reclamanții crezând că i-a spus acesteia din urmă că suma de 930 lei este pentru familiile U. și B..

Reclamanții au mai arătat că numitul V. F. a executat instalația de gaze parțial, doar până la etajul I, etaj la care acesta locuiește. De la etajul 1 până la etajul 4, au executat-o familiile A., U., B. și B., lucrare care i-a constat în total suma de 600 lei, bani achitați de familiile A., U. și B. (B. era în spital).Au solicitat familiei B. să contribuie cu cota-parte – 150 lei, dar aceasta a refuzat.

După realizarea instalației de gaze de pe casa scării, trebuia dezafectată vechea instalație de gaze, cea care alimenta apartamentele 1,3,5,7, iar instalatorul de gaze autorizat le-a solicitat suma de 150 lei. Toți au fost de acord să plătească inițial fiecare 37,5 lei. S-a achitat din partea familiilor V., B. și U., iar familia B. a refuzat, contribuția familiei pârâților fiind suportată de reclamanți.

În continuare numitul vecinul V. F. îi amenința cu judecata, dacă nu-i plătesc suma solicitată de 930 lei și i-au comunicat acestuia că i-au plătit 500 lei prin pârâta B.. Reclamanții au întrebat pârâta dacă i-a dat și banii lor, aceasta a răspuns că i-a dat.

În această situație vecinul V. F. i-a dat în judecată, în dosarul nr._/215/2012, reclamanții având ca martor pe pârâtul B. I., care a depus mărturie mincinoasă, recunoscând a reclamanții i-au dat cei 500 lei, dar această sumă ar fi luat-o cu titlu de împrumut. Reclamanții au precizat că în decursul timp de când locuiesc în același imobil cu familia B., aceasta nu a luat niciodată bani împrumut de la nici un colocatar, ambii soți fiind salariați respectiv pensionari, cu copii realizați, deci nu ar fi avut nevoie să-i împrumute reclamanții.

Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 a stabilit ca U. E. să-i plătească lui V. suma de 402,48 lei și 540 lei cheltuieli de judecată în parte, V. F. angajând și avocat.

Reclamanții consideră că dacă martora ar fi fost corectă în declarații, V. ar fi fost obligat să le restituie diferența de la 500 la 402,48 lei și ar fi fost exonerați și de cheltuielile de judecată.

Recursul solicitat de V. F. a fost respins de Tribunalul D. ca nefundat, prin decizia civilă nr. 2103/05.12.2013.

În urma acestei motivații, reclamanții au susținut că suma de 1230,50 lei se compune din: 500 lei împrumut, 543 lei cheltuieli de judecată, 150 lei contribuție la instalația de gaze etajele 1- 4, 37,50 lei dezafectare instalație de gaz veche.

La data de 01.08.2014 pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâții au arătat că trebuie verificat dacă cererea și înscrisurile atașate acesteia au fost depuse în numărul legal de exemplare, respectiv dacă s-a plătit taxa de timbru prevăzută de lege.

Pârâții au apreciat că în principal, sancțiunea anulării cererii formulate de reclamanți poate interveni în cazul neîndeplinirii oricărei cerințe dintre cele la care se referă disp. art. 194 – 197 Cod procedură civilă.

Pârâții au apreciat că lipsa motivelor de drept justifică anularea cererii, în condițiile în care reclamanții puteau să indice textele de lege aplicabile pretențiilor solicitate prin acțiune.

În ce privește dovezile, neindicarea oricărei dovezi ori folosirea unei formule care echivalează cu neindicarea probelor, justifică anularea cererii, întrucât reclamanții încalcă obligațiile prev. de art. 14 alin. 2 Cod procedură civilă, iar pârâții sunt lipsiți de posibilitatea de a formula apărări pertinente față de pretențiile formulate de reclamanți.

Față de considerentele învederate, au solicitat anularea cererii ca neîntemeiată.

Pe fond, față de pretențiile formulate de cei doi reclamanți, în sumă de 1230,50 lei, au învederat următoarele: suma de 500 lei împrumutată de la reclamanta U. E. a restituit-o prin mandat poștal nr._/25.07.2014, suma de 543 lei solicitată de reclamanții cu titlu de cheltuieli de judecată, au solicitat să se respingă ca neîntemeiată, deoarece în dosarul nr._/215/2012 privind pe reclamantul V. F. și pârâta U. E., pârâta din cauza de față a avut calitatea de martor, declarând numai realitatea, astfel încât, instanța a obligat pârâta U. E. la plata către reclamantul V. F. la plata sumei de 543 lei reprezentând cheltuieli judiciare, suma de 150 lei aferentă prelungirii conductei la etajele 2,3,4 arată că familia U. G. și E. erau obligați să o monteze și nu trebuia să solicite să-i plătească pârâții costurile. Totodată, nu sunt calculate pentru toți locatarii de la etajele 2,3,4, suma de 37,50 lei solicitată pentru dezafectarea instalației de gaze veche, s-a făcut în regie proprie și nu în baza unui deviz cu o firmă autorizată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 205 – 207 Cod procedură civilă.

La întâmpinare, pârâții au anexat în copie următoarele acte: mandat poștal în sumă de 500 lei, informații dosar nr._/215/2012.

La termenul de judecată din data de 20 octombrie 2014 au fost încuviințate pentru reclamanți probele cu înscrisuri și proba testimonială.

La același termen, s-a luat act de manifestarea de voință a pârâților în sensul că nu solicită administrarea vreunei probe.

De asemenea, s-a luat act de precizarea reclamanților privind câtimea obiectului cererii de chemare în judecată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile mai sus arătate, proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii A. Nicolița și B. M. iar, din oficiu s-a luat interogatoriul pârâtului B. I..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 29.05.2014, reclamanții U. G. și U. E. au chemat în judecată pe pârâții B. I. și B. P., solicitând obligarea pârâților să le restituie suma de 1230,50 lei și dobânda corespunzătoare, pe care le-o datorează.

În luna aprilie a anului 2011, familiile cu domiciliul în C., ., apartamentele 3,4,5, respectiv 7 au convenit să depună demersuri în vederea debranșării de la instalația de încălzire a blocului, urmând a monta centrale termice de gaze pe apartament. În anul 2001, fapt necontestat de către părți, numitul V. F. a realizat în parte instalația de separare a gazelor naturale necesară acestui demers, solicitând familiilor beneficiare în cursul anului 2011 aportul lor în sume bănești în cuantum de câte 930 de lei.

Pârâții au procedat la remiterea sumei aferente aportului lor, fără ca reclamanții să se achite de obligația lor, considerând-o excesivă. Pârâții au primit însă suma de 500 de lei cu titlu de împrumut de la reclamanți în cursul anului 2011, sumă pe care au returnat-o, așa cum rezultă din înscrisul din data de 25.07.2014 cu nr._ de la fila 40.

Solicitarea sumei de bani în cuantum de 500 de lei de către reclamanți la care se face referire cu formularea de ,,așa-zis împrumut” (fila 6) nu mai apare, deci, ca întemeiată.

Absența plății din partea familiei U. pentru cheltuielile efectuate de către numitul V. F. a făcut obiectul dosarului nr._/215/2012 aflat pe rolul Judecătoriei C., în care instanța a obligat pe pârâta din acel dosar, U. E. la plata sumei de 402 lei cu titlu de despăgubiri aferente aportului la acoperirea lucrărilor la instalația de gaze și la suma de 543 de lei reprezentând cheltuielile judiciare ocazionate de acel proces. În acel proces a depus mărturie numita B. P., a cărei declarație a fost considerată de familia U. ca mincinoasă. Trebuie menționat faptul că până la rămânerea definitivă a unei hotârâri judecătorești care să statueze asupra veridicității afirmațiilor făcute de B. P., argumentul reclamanților privitor la eventuala sa mărturie mincinoasă rămâne la nivelul unor simple afirmații, fără a putea avea valoarea unui mijloc de probă. Instanța prin urmare va înlătura înscrisul depus de către reclamanți la fila 18 din dosar, deoarece nu poate sta la baza soluționării cauzei.

De asemenea, obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată pentru procesul ce a făcut obiectul dosarului nr._/215/2012 este legală, prin prisma obligativității acoperirii acestora de către partea care a pierdut procesul, așa cum prevede art. 274 din Vechiul C.proc.civ., în vigoare la data acelui litigiu.

Reclamanții au înțeles să mai solicite sumele de bani în cuantum de 150 de lei cu titlu de ,,contribuție la instalația de gaze etaj 1-4”, respectiv 37,50 de lei cu titlu de ,,dezafectare instalație de gaze veche”, fără însă a depune și dovada achitării acestora materializată printr-o chitanță.

Din înscrisurile de la filele 33-34 emise de Termo C. SRL sub nr._/05.08.2014 orice lucrări de asupra instalației de căldură sunt reglementate de Hotărârea nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, procedură ce presupune și eliberarea unor recipise asupra lucrărilor prestate de către lucrătorii specializați. Instanța consideră necesară depunerea unei astfel de înscris la dosar pentru a se proba efectuarea plății unor astfel de servicii. Declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză de la filele 68 și 69 nu pot suplini absența unei recipise de plată, fiind de altfel contradictorii: din declarația martorei B. M. a reieșit faptul că în momentul strângerii sumelor de ani aferente montării unei conducte noi de gaze familia B. lipsea, iar potrivit celei a martorei A. Nicolița familia B. ar fi refuzat plata. Instanța consideră echivoce aceste mijloace de probă, fapt pentru care nu își poate întemeia soluția pe aspectele de fapt semnalate în cuprinsul acestora.

Pentru considerentele expuse anterior, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea reclamanților U. G. și U. E. în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. P. având ca obiect pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanții U. G. și U. E., domiciliați în C., ., ., în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. P., domiciliați în C., ., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2014.

Președinte, Grefier,

R. M. D. V. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA