Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9463/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9463/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 24798/215/2014

Dosar nr._ - ordonanță președințială –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9463/2014

Ședința publică de la 01 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de reclamanta P. Constanta, cu domiciliul în C., ., .. 1, . in contradictoriu cu paratul Vilcea O., cu domiciliul în C., Calea București nr. 77, ., județul D., avand ca obiect ordonanta presedintiala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat B. M., lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.

Avocat B. M., pentru reclamantă, arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 997 din Codul de procedură civilă.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Avocat B. M., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. depune la dosar un set de înscrisuri.

La interpelarea instanței, avocat B. M., pentru reclamantă, arată că nu există un dosar de fond pe rolul instanței având același obiect cu prezenta cerere.

Instanța încuviințează pentru reclamantă, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisuri.

Avocat B. M., pentru reclamantă, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat B. M., pentru reclamantă, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, să se constate, din înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta este singura proprietară a acestui apartament; să se aibă în vedere că în urma contestației la executare formulate de reclamantă, procesul verbal de adjudecare a fost desființat; pe de altă parte, reclamanta este cea care achită taxele și impozitele și toate utilitățile apartamentului; adjudecatarul a adus în apartament alte persoane tolerate iar reclamanta se află în imposibilitatea de se folosi de bunurile sale fiind nevoită să trăiască în diferite locații, unele dintre ele chiar fără utilități; pârâtul nu și-a făcut niciun fel de apărare; apreciază că aparența dreptului există, de asemenea și urgența cererii a fost dovedită, astfel că solicită reintegrarea reclamantei în propriul apartament; cu cheltuieli de judecată, pentru care depune chitanța privind onorariul de avocat.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.06.2014, sub dosar nr._, reclamanta P. C. a chemat in judecată pe pârâtul V. O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța pe calea ordonanței președințiale să dispună reintegrarea reclamantei deindata si fara somatie in apartamentul situat in C., .. .> In motivarea cererii se arata ca nu are alta locuinta si este nevoita sa stea in diferite locatii iar apartamentul i s-a atribuit in mod irevocabil in proprietate reclamantei si nu a fostului sot, ca efect ale deciziei nr. 9180/28.10.2013 pronuntata in dosar nr._ *.

In dosarul nr._ in apel Tribunalul D. a admis contestatia la executare si a a anulat procesul verbal de licitatie din data de 6.03.3013 si a dispus restituirea apartamentului catre reclamanta.

De asemenea, arata reclamanta ca toate bunurile mobile, personale ale acesteia si ale fiicelor sale au ramas in apartament fiind lipsite de folosinta acestora din data de 27.09.2013.

Reclamanta apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 996 Cod proc civila privind aparenta dreptului care se pagubeste prin intarziere si privind pagubele iminente care s-au produs si se produc in continuare.

Urgenta este maxima si ea subzista cel putin de la data de 27.09.2013 si cu precadere dupa data de 13.06.2014.

In dovedire a anexat decizia nr. 9180/28.10.2013, certificat nr._ din 13.06.2014 in dosarul nr._, extras de cont privind plata taxelor si impozitelor la Primaria C., facturi de plata a utilitatilor, notificarea catre Vilcea O. din 27.06.2014.

A solicitat judecata cererii deindata, fara citarea partilor si sa se se pronunte o ordonanta de reintegrare in apartament a reclamantei P. Constanta de indata si fara somatie.

Cererea a fost legal timbrata.

Prin rezoluția din 20.06.2014, instanța învestită cu soluționarea cauzei a dispus citarea părților pentru termenul de judecată de la 1.07.2014, pârâtul fiind citat cu copie acțiune, precizări și înscrisuri.

La termenul de judecată de la 1.07.2014, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor invocate și cerințelor de admisibilitate prevăzute de art. 996 C.pr.civ., instanța reține următoarele:

In fapt, prin decizia civilă nr. 9180/28.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. C., prin admiterea contestației în anulare. A fost modificată decizia civilă nr. 144/18.09.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în sensul că s-a admis apelul, a fost schimbată în parte încheierea de admitere în principiu din 06.09.2011 și sentința civilă nr._/13.12.2011, în sensul că a fost inclus în masa partajabilă apartamentul situat în C., ., ., . și atribuit reclamantei.

Prin urmare, abia la data pronunțării acestei decizii i s-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului considerat până la acea dată ca fiind bun propriu al fostului său soț.

Ulterior prin decizia civila nr. 387/11.06.2014 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul nr._ instanta a admis apelul declarat de reclamanta P. Constanta, a schimbat in tot sentinta apelata si a admis contestatia la executare precizata. De asemenea, a anulat procesul procesul verbal de licitatie din data de 6.03.2013 intocmit in dosarul de executare nr. 314/E/2012 si actul de adjudecare si a dispus intoarcerea executarii silite in sensul restituirii apartamentului catre contestatoare.

Decizia nu este irevocabila, impotriva acesteia putandu-se formula recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 996 C.proc.civ., instanța de judecată stabilind că in favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.

Astfel, din interpretarea art. 996 alin.1 Cod procedură civilă reiese că acțiunea având drept obiect luarea unor măsuri pe calea ordonanței președințiale trebuie să îndeplinească pe lângă cerințele generale pentru exercitarea oricărei acțiuni cele reglementate de art. 32 Cod procedura civila – interesul, calitatea procesuală, capacitatea procesuală și formularea unei pretenții și anumite condiții particulare de admisibilitate și anume: urgenta măsurii solicitate, vremelnicia măsurii solicitate iar din cea de a doua cerință expres prevăzută de codul de procedură civilă se desprinde o a treia cerință de admisibilitate a ordonanței președințiale respectiv neprejudecarea fondului prin dispunerea măsurii solicitate. Cele 3 condiții de admisibilitate enunțate trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

În ceea ce privește cererea privind reintegrarea reclamantei in apartamentul situat în C., ., ., ., instanța reține că este neîntemeiată, intrucat aceasta nu indeplineste in mod cumulativ conditiile de admisibilitate enuntate anterior.

Condiția aparenței dreptului trebuie analizată în mod prioritar de către instanța, aceasta din urmă fiind ținută sa nu dispună nicio măsura provizorie până ce nu își creează convingerea că în favoarea reclamantei exista “aparenta de drept”.

Instanța reține din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv decizia civilă nr. 9180/28.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, în dosarul nr._ * si decizia nr. 387/11.06.2014, că este îndeplinită condiția privind aparenta dreptului in favoarea reclamantei în condițiile in care s-a făcut dovada recunoașterii caracterului de bun comun asupra apartamentului și a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilul, în urma partajului. De asemenea, printr-o decizie a Tribunalului, care insa nu este irevocabila, a fost anulat actul de adjudecare al apartamentului.

A doua condiție de admisibilitate este ca măsura ordonată de instanță să fie vremelnică, cu alte cuvinte, pe calea ordonanței președințiale, nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți.

Instanța reține în ceea ce privește reintegrarea reclamantei în locuință măsura nu este vremelnică, ci tinde să fie definitivă.

În speță, reclamanta a declarat faptul ca nu are un dosar de fond care sa aiba drept obiect reintegrarea acesteia in locuinta, astfel incat instanta sa poata dispune o masura provizorie de reintegrare a acesteia pana la solutionarea in mod definitiv a acestui dosar.

Ori, in aceste conditii a dispune pe calea ordonantei presedintiale reintegrarea reclamantei in locuinta ar reprezenta o masura cu caracter definitiv.

A treia condiție ce justifică folosirea procedurii ordonanței președințiale este urgența care urmează a fi apreciată de către instanță în concret, în raport de circumstanțele obiective ale cauzei și ținând cont de categoriile generale de situații caracterizate prin urgență prevăzute în cuprinsul art. 996 C.proc.civ., respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din susținerile reclamantei, instanța nu identifică existența vreunuia din cazurile enumerate de textul de lege. Astfel, nefolosirea apartamentului nu ar genera pierderea vreunui drept al reclamantei și nici pagube iminente și de nereparat în viitor. Faptul ca aceasta nu isi poate folosi bunurile mobile nu reprezinta un argument, reclamanta avand posibilitatea cel mult pe calea ordonantei presedintiale sa solicite a i se preda bunurile mobile de stricta necesitate care ii apartin acesteia si nu reintegrarea in apartament.

Ultima condiție, neprejudecarea fondului este, de asemenea, neîndeplinită in cauză, in raport de dispozițiile art. 996 alin. 5 C proc civ in condițiile in care măsura solicitata instanței are caracter definitiv, așa cum s-a arătat anterior la analiza condiției vremelniciei, o astfel de masura putand fi luata doar pe calea unei actiuni de fond privind reintegrarea reclamantei in locuinta.

Față de aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea formulata de reclamanta P. Constanta avand ca obiect ordonanta presedintiala.

In consecinta, se va respinge si cererea privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata cererea formulata de P. Constanta, cu domiciliul în C., ., .. 1, . in contradictoriu cu paratul Vilcea O., cu domiciliul în C., Calea București nr. 77, .. 1, ., avand ca obiect ordonanta presedintiala.

Respinge ca neintemeiata cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata.

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 1.07.2014.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

RED. C.G.B.

TEHNORED. C.G.B. 4 ex. / 02 Iulie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9463/2014. Judecătoria CRAIOVA