Partaj judiciar. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 5734/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier C. D. P.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședință publică din data de 30 octombrie 2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre privind pe reclamanții B. G., B. B. și B. B. prin curator N. P. în contradictoriu cu pârâții L. A. și L. C., având ca obiect partaj judiciar.
INSTANȚA
Deliberind asupra cauzei civile de față constată că prin cererea formulata formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.02.2013, reclamantii Bustean G. si Bustean B.,prin curator N. P., în contradictoriu cu pîrîtii Luta A. si Luta C.,au solicitat ca prin hotărîrea ce se va pronunța să se dispuna partajarea dependintei comune,reprezentata de pivnita ,dintr-un imobil-constructie situat in municipiul C.,..56 A/B,fosta ..54 B, compus din apartamentul nr.1 proprietatea reclamantilor si apartamentul nr.2 proprietatea piritilor.
In motivarea actiunii reclamantii arata ca prin contractul de vinzare-cumparare autentic nr.778 din 08.04.1999 au cumparat imobilul aparatament nr.1 compus din doua camere,bucatarie si baie si cota de ½ din dependintele comune reprezentate de pivnita si pod din imobulul-constructie situat in C.,..54 B,actuala ..56 B,cit si in indiviziune terenul aferent in suprafata de 152 mp,apartamentul nr.2 din acest imobil si terenul aferent fiind cumparat in indiviziune de piriti.Ulterior partile s-au judecat in dosarul nr._ al Judecatoriei C. care prin . 25.01.2008 a dispus iesirea din indiviziune a acestora in privinta terenurilor aferente constructiei ce le-au revenit fiecarora in raport de actele de proprietate dar atit partile au omis sa ceara cit si instanta a omis sa statueze si cu privire la starea de indiviziune a acestora asupra dependintelor,pivnita si pod din imobilul constructie iar din cauza acestei stari de indiviziune nu pot sa-si intocmeasca documentatia cadastrala pentru apartamentul cumparat.
In drept,reclamantii au invocat dispozitiile art.669 si urmat. din vechiul Cciv
iar in dovedire au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si martori,depunind inscrisuri, in copii xerox dupa:contract de vinzare-cumparare autentic nr.778/08.04.1999,raport de expertiza intocmit de expert M. A.-D. in dosarul nr._ al Jud.C.,completare la acest raport de expertiza,intocmita de expert asistent D. D.,sentinta civila nr.1089 din 25 ian 2008 a Jud.C.,decizia civila nr.452/25 sept 2008 a Trib.D.,decizia nr.199/17 febr 2009, date in dosarul nr._ ,sc.nr._/14 iul 2009 a Jud.C.,def.si irevocabila din dosar nr._ ,certificat de mostenitor nr.56 din 25 aug 2011,incheiere de rectificare nr.6/16 aug 2012 la CM NR.56/25.08.2011,acte de identitate,plan de amplasament si propunere de iesire din indiviziune intocmit de expert D. C.,taxa provizorie de 91 lei,f.4-30,41.
În cauză au formulat întîmpinare și cerere reconvențională pîrîtii Luta C. si Luta A. solicitînd admiterea in parte a acțiunii formulată de reclamanti(sub aspectul partajarii dar nu si a cotelor) si admiterea cererii reconventionalerespectiv sa se constate dreptul de proprietate exclusiv al piritilor-reclamanti asupra pivnitei si podului pina la concurenta suprafetelor acestor dependinte aferente apartamentului nr.2,proprietatea lor si in subsidiar sa se partajeze aceste dependinte comune potrivit cu cotele ce vor reveni partilor in rapot cu suprafata utila a fiecarui apartament dobindit de parti,aratind in motivarea cererii ca prin contractul de vinzare-cumparare nr.1146 din 10.02.1978 au dobindit in proprietate apartamentul nr.2 ,pivnita si podul aferent locuintei din imobilul constructie situat in C.,..54 A,actuala ..56 nr.A,depunind la dosar taxa judiciara provizorie in suma de 38 lei.
Reclamantii,prin aparator,au depus intimpinare la cererea reconventionala a piritilor solicitind in principal,respingerea acesteia si in subsidiar admiterea in parte numai sub aspectul partajarii si a podului aferent cladirii copusa din cele doua apartamente dobindite de parti dar nu si in privinta cotelor solicitate de piriti,aratind ca reclamantii au dobindit prin act autentic cota indiviza de ½ din aceste dependinte comune pe care chiar autorul-cumparator initial,A. I. le-a dobindit in aceasta cota indiviza prin contractul de vinzare-cumparare autentic nr.722/29.04.1960 de la proprietarul initial si ambele familii asa le-au folosit tot timpul avind cai de acces separate la acestea,depunind in dovedire, in copie xerox, actul autentic invocat.
În dovedirea cererii principale și a cererii reconvenționale,la solicitarea părților, s-a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri,proba testimoniala cu declarațiile martorilor U. I.,Iliuta G.-f.100-101și martorii I. I. si Cimpeanu M.,f.114-115,precum si proba cu expertiza tehnica specialitatea construcții civile,ce a fost intocmita de expertul desemnat I. C. si expertul asistent parte Mustata F.,incuviintat reclamantilor.
P. IAP din data de 12.12.2013 instanta a admis in principiu actiunea precizata de reclamanti si in parte cererea reconventionala formulata de piritii-reclamanti si a dispus sistarea starii de indiviziune a partilor in cote de ½ asupra imobilelor pivnita si pod dobindite in indiviziune,conform considerentelor in fapt si in drept expuse la acea data,119-123.
Analizînd conținutul materialului probator aflat la dosarul cauzei se reține ca situație de fapt că proprietarul initial,autorul I. I. a vindut in anul 1960, prin doua acte autentice, proprietatea sa asupra a doua apartamente ce compun imobilul-constructie situat in municipiul C.,..56 A-B,fosta ..54 A-B,dobindit de el prin act autentic de donatie nr.1388/02iun1933, de la tatal-autor I. I..
Astfel,prin contractul autentic de vinzare-cumparare nr.722 din 29 aprilie 1960 a vindut cumparatorului A. I. apartamentul nr.1 compus din doua camere de locuit,1/3 din fosta camera sufragerie,partea de jumatate dinspre apus din pivnita ce se afla sub fosta sufragerie si si partea de jumatate dinspre apus din podul casei,urmind ca dobinditorul sa execute zid despartitor intre jumatatea sa din pivnita si pod si jumatatea ramasa din aceste dependinte si deasemenea sa-si edifice intrari-cai de acces separate la acestea(v.f.48,continutul actului juridic).P. contractul autentic de vinzare-cumparare nr.723 din aceeasi zi,29.04.1960,acelasi autor-proprietar initial I. I. vinde cumparatorilor Oita V. si Oita E. apartamentul nr.2 compus dintr-o camera,hol,bucatarie,hol,baie si evident,jumatate din pivnita si podul casei,parti care ramasesera dupa ce vinduse cumparatorului A. I. celelalte parti de jumatate din aceste dependinte comune ale imobilului.
Ulterior,proprietarii Oita V. si Oita E. au vindut proprietatea lor asupra bunurilor dobindite aratate mai sus catre piritii Luta C. si Luta A. prin contractul autentic nr.1146 din 10 febr 1978 dar la redactarea acestui act nu s-a mai mentionat ca vinzatorii vind in concret ceeace dobindisera in proprietate ,respectiv jumatate din dependintele comune,pivnita si pod ci au mentionat in mod generic ca vind cumparatorilor pivnita si podul aferent locuintei,respectiv afent apartamentului proprietatea lor,ceeace,logic este acelasi lucru,deoarece vinzatorii nu puteau transmite mai mult decit au dobindit.
Deasemenea,mostenitoarele autorului A. I.,respectiv A. A. si C. L. au vindut catre reclamantii Bustean I. si Bustean G.,prin contractul autentic de vinzare-cumparare nr.778 din 08.04.1999,
Bunul dobindit si mostenit de la autor constind in apartamentul nr.2 cu doua camere,bucatarie,baie si cota de ½ din pivnita si podul comune imobilului cladire astfel cum autorul le dobindise de la proprietaru initial.
Din economia si interpretarea contractului de vinzare-cumparare nr.722 din 29.04.1960 care este cel mai bine caracterizat ,ca fiind primul titlu de proprietate, fata de titlurile subsecvente prin care s-a transmis succesiv acelasi bum imobil,rezulta ca vointa interna a primului proprietar,I. I. a fost aceea de a transmite proprietatea sa in privinta a doi cumparatori asupra imobilului dezmembrat in doua apartamente distincte,bine determinate prin suprafete utile, camere si vecinatati dar si a dependintelor comune,pivnita si podul pe care le-a dezmembrat in cote de ½,fiecarui apartament revenindu-i cite o parte de jumatate de aceste dependinte,asa cum s-a redactat contractul ,in spiritul si vointa contractantilor.Rezulta in mod indubitabul ca prin contractul autentic nr.723 din aceeasi zi de 29.04.1960, pe care piritii din motive personale nu l-au depus la dosar,acelasi autor proprietar I. I. nu putea sa vinda cumparatorilor Oita V. si Oita E. decit cealalta cota de ½ din pivnita si podul imobilului,respectiv partile de jumatate ramase aferente apartamentului nr.2,bunuri care au fost transmise ulterior de acestia catre piriti .
Faptul ca partile dobinditoare a celor doua apartamente nu au respectat intocmai clauzele contractuale conform vointei primului proprietar –vinzator ,in sensul ca nu au edificat zid despartitor din scinduri pentru a delimita jumatatile ce le reveneau din dependintele comune cladirii(pivnita si podul) nu inseamna ca acestea sunt aferente doar apartamentului nr.2 dobindit de piriti si ca acestia sunt proprietarii exclusivi ai dependintelor.Chiar din declaratiile martorilor ascultati la propunerea partilor rezulta situatia de fapt retinuta din contractul autentic din anul 1960,martorii care sunt persoane apropiate partilor si au observat personal cu prilejul vizitelor efectuate in imobilele partilor releva ca acestea au stapinit si folosit initial,in relatii cordiale, in indiviziune pivnita si podul,depozitind bunuri menajere in spatiul acestor dependinte insa in ultima vreme nu s-au mai inteles in privinta acestei utilizari in comun impunindu-se sistarea starii de indiviziune si stabilirea concreta a suprafetei utile din aceste corpuri comune ce revine fiecarei familii conform actelor de proprietate detinute de acestea ,astfel cum au fost analizate si interpretate mai sus.
Vazind ca raportul de expertiza specialitatea constructii civile cit si suplimentul la acesta a fost intocmit in cauza de expertul desemnat I. C., asistat de expertii-parte M. F. si Capruciu D. A.,conform procesului-verbal din 08.03.2014 si a raspuns la obiectivele stabilite,vf.134-151,177-180 si a respectat dispozitiile art.673 indice 6-art.673 indice 7 din vechiul C. aplicabil in cauza,a fost omologat si face parte integranta cu prezenta hotarire.
Față de împrejurările de fapt reținute și expuse mai sus,in baza dispozitiilor art.673 indice 9 si urmat.din acelasi act normativ precizat, se va admite acțiunea precizată de reclamanti și în parte cererea reconvențională formulata de pîrîti,se va dispune sistarea starii de indiviziune a partilor in cote egale de ½ pentru fiecare familie asupra dependintelor comune,pivnita si pod,din imobilul-constructie situat in C....56 A-B,compus din apartamentul nr.1 dobindit de reclamanti si apartamentul nr.2 dobindit de piriti in conditiile aratate mai sus si se vor atribui partilor loturi valorice si in natura in varianta „b”din raportul de expertiza,f.138 si completarea prin suplimentul de expertiza,f.177-180,acestea urmind sa culeaga:
- Lotul nr.1,de catre reclamanti si este compus din suprafata de 09 mp din pivnita si 67 mp din pod,dependinte comune,urmind sa primeasca sulta in suma de 3290 lei de la lotul nr.2 al piritilor,in achivalent pentru a intregi cota valorica de ½ din aceste bunuri indivize.
- Lotul nr.2,de catre piriti si este compus din suprafata de 17 mp din pivnita si 102 mp din pod urmind sa plateasca sulta in suma de 3290 lei catre lotul nr.1 al reclamantilor pentru a compensa acestora in echivalent banesc suprafetele in nataura reduse atribuite comparativ cu cota lor de ½ din bunurile indivize.
Vazind si dispozitiile art.451-453 din NCPC vor fi compensate cheltuielile de judecata efectuate de parti in cauza.
În drept, au fost observate si disp.art.728 și următoarele din Codul civil aflat în vigoare la momentul crearii stării de indiviziune a părților,potrivit carora:”nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune…”
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea de partajjudiciar formulata si precizata de reclamantii Bustean G., cu domiciliul în C., .. 56 B, județul D. si Bustean B., cu domiciliul în C., .. 56 B, județul D. prin curator N. P., cu domiciliul în C., .. 51, județul D. in contradictoriu cu piritii Luta C., cu domiciliul în C., .. 56 A, județul D. si Luta A., cu domiciliul în C., .. 56 A, județul D..
Admite in parte cererea reconventionala formulata de piritii-reclamanti Luta C. si Luta A.,in ceeace priveste partajarea si a dependintei comune reprezentata de podul casei,
Omologheaza raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii civile si a suplimentului de expertiza intocmite de expertu desemnat I. C. cu participarea expertului asistent-parte Mustata F.,
Dispune sistarea starii de indiviziune a partilor in cote valorice egale de 1 pentru reclamanti si 1 pentru piriti asupra dependintelor comune,pivnita si pod apartinind imobilului –constructie, compus din apatamentul nr.1 si apartamentul nr.2,situat in municipiul C.,..56 A-B,fosta ..50(54),imobil ce a apartinut proprietarului initial-vinzator I. I.,
Atribuie partilor loturi valorice si in natura propuse de expert in varianta „b”din raportul de expertiza,f.138,si completata prin suplimentul la raportul de expertiza,f.177-180, partile urmind sa culeaga, astfel:
1.Lotul nr.1-Reclamantii Bustean G. si Bustean B. care vor culege:
- suprafata de 09 mp din pivnita si suprafata de 67mp din podul,dependinte comune ale imobilului descris mai sus,aferenta apartamentului nr.1 dobindit de autorul-proprietar nr.3, A. I.,prin CVC autentic nr.722 din 29.04.1960 de la autorul-proprietar nr.2 I. I.,fiul autorului si proprietarul initial I. I. si vor primi sulta in cuantum de 3290 mp de la lotul nr.2 al piritilor Luta C. si Luta A.,in echivalent,pentru a intregi cota valorica de 1 din aceste bunuri coindivize,pina la concurenta suprafetei de 13 mp din pivnita si suprafata de 84,5 mp din pod cit le-ar fi cuvenit conform cotelor stabilite prin IAP din data de 12.12.2013,f.119-123.
2.Lotul nr.2-Piritii Luta C. si Luta A. care vor culege:
- suprafata de 17 mp din pivnita si suprafata de 102 mp din pod, din imobilul descris mai sus,aferenta apartamentului nr.2,astfel cum l-au dobindit autorii-vinzatori Oita V. si Oita E. prin CVC nr.723 din 29.04.1960 de la autorul-proprietar I. I.,fiul autorului-proprietar initial al imobilului,I. I. si vor plati sulta in cuantum de 3290 lei catre lotul nr1 al reclamantilor Bustean G. si Bustean B. pentru a compensa suprafetele in natura reduse primite de acestia comparativ cu suprafetele in natura mai mari primite de piriti.
Vazind dispozitiile art.451-art.453 din NCPC va compensa cheltuielile de judecata efectuate de parti cu plata taxelor judiciare,onorariile de avocati si onorariile pentru experti.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica,azi,06.11.2014.
Președinte, Grefier,
M. V. C. D. P.
Red. MV/ tehn. CDP
7 ex/25.11.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9358/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 4128/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|