Pretenţii. Sentința nr. 766/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 766/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 25045/215/2013
DOSAR NR._
DOSAR NR._/215/2013 -pretenții- -pretenții-
ROMANIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA. JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 766
Ședința publică de la 27 ianuarie 2014
Președinte – M. M.
Grefier - C. C. S.
Pe rol, judecarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 4 Rovine în contradictoriu cu pârâtul G. M.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, reclamanta fiind reprezentată de av. Ș.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Av Ș. pentru reclamantă învederează instanței că pârâtul a achitat întreg debitul restant și depune la dosar note scrise în acest sens.
Instanța acordă cuvântul apărătorului reclamantei.
Av Ș. învederează că acțiunea a rămas fără obiect, dar solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că după ce acțiunea a fost introdusă pârâtul a achitat cheltuielile restante.
INSTANȚA
La data de 16 iulie 2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 4 Rovine a chemat în judecată pe pârâtul G. M. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 3362, 66 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012-mai2013, a sumei de 978,93 lei reprezentând penalități de întârziere aferente și a sumei de 147,00 lei reprezentând fond de rulment.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere pe perioada martie 2012-mai2013,.
In drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii 114/1996.
Reclamanta, în dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, fiind depuse la dosar în copii: modul de calcul al penalităților, liste de plată privind cheltuielile restante de întreținere, proces verbal.
La termenul de azi av S. pentru reclamantă a depus la dosar note scrise prin care a învederat că pârâtul a achitat suma datorată reclamantei.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată că pârâtul a achitat debitul în integralitate astfel că urmează că respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.
În baza art 454 teza a II a N.C.pr.civilă va obliga pârâtul la plata, către reclamantă a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 4 Rovine cu sediul în C., .. G 29,. contradictoriu cu pârâtul G. M. domiciliat în C., .. G 28, .,ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâtul la plata, către reclamantă a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C.C.S. C. C. S.
Red.M.M./tehnored. C.C.S.
4 Ex./31.01.2014
← Fond funciar. Sentința nr. 4128/2014. Judecătoria CRAIOVA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4611/2014.... → |
---|