Partaj judiciar. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 42964/215/2013
DOSAR NR._ -partaj-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 OCTOMBRIE 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER C. C. S.
Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect partaj formulată de reclamanta G. L. în contradictoriu cu pârâtul G. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanta fiind reprezentată de av. C., pârâtul fiind reprezentat de av. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a înaintat la dosar, prin serviciul registratură, răspunsul la adresa dispusă de instanță către Primăria comunei Piscu S..
Av C., pentru reclamantă, învederează că nu mai au alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Av R. de asemenea solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, să se constate că aceasta este unică moștenitoare a autoarei decedate, se se constate că pârâtul este străin de succesiune, invocând în drept disp. art. 686, art. 700 Cid Civil.
De asemenea av C. pentru reclamantă solicită ca instanța să facă aplicarea disp. art. 358, întrucât pârâtul nu s-a prezentat în instanță în vederea administrării probei cu interogatoriu.
Apărătorul pârâtului solicită respingerea acțiunii,ca neîntemeiată, învederând că este greu a se face dovada unui fapt negativ prin administrarea probei cu un martor.
J U D E C A T A
Constată că la data de 17 decembrie 2012, reclamanta G. L. a chemat în judecată pe pârâtul G. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că reclamanta este unică moștenitoare a defunctei G. I E.-
În motivare reclamanta a arătat că autoarea a decedat la data de 28 noiembrie 1991,autoarea fiind mama pârâtului și soacra reclamantei.
Moștenitorii autoarei au rămas pârâtul și numitul G. N..
Reclamanta a mai arătat că în prezent soțul acesteia-numitulGligor Niocolae este decedat.
A învederat că pârâtul G. Alxandru în timpul vieții nu a acceptat nici expres și nici tacit succesiunea mamei sale, că a locuit separat de mama sa.
Reclamanta a menționat că împreună cu numitul G. N. s-au gospodărit împreună cu defuncta,pe timpul vieții acesteia din urmă, au locuit cu aceasta și s-au folosit de bunurile ce i-au aparținut defunctei.
A specificat reclamanta că, urmare a dezbaterii succesiunii numitului G. N., potrivit certificatului de moștenitor nr. 326/2005 singura moștenitoare este reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare.
Cu privire la masa succesorală,reclamanta a învederat că se compune din teren în suprafața de 900 m.p. situat în comuna Sadova, . în TDP_/23 iulie_,suprafața de 300 m.p. situată în T 9,P 237, suprafața de 600 m.p.situată în T 9, P 238.
Reclamanta a învederat instanței că pe terenul în litigiu se află o casă,aceasta fiind bun propriu care a fost construit după decesul autoarei.
În drept au fost invocate disp.art. 686,art.700 Vechiul Cod de Procedură Civilă
Reclamanta, în dovedirea acțiunii,a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriu, probei testimoniale,probe apreciate de instanță ca fiind utile și încuviințate ca atare.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar: dovada achitării taxei de timbru și în copii: proces verbal de mediere, acte de stare civilă, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale,_/23 iulie_,certificat fiscal nr. 512/16 ianuarie 2012, încheierea nr. 2/9 martie 2012,certificat de moștenitor nr. 326/2005
Cu privire la proba cu interogatoriu pârâtul nu s-a prezentat în instanță în vederea administrării acesteia.
În cadrul probei testimoniale a fost audiată martora S. R., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este unica moștenitoare a defunctei G. E. decedată la 28.11.1991.
Instanța reține că prin probatoriul administrat ,reclamanta nu a dovedit că pârâtul este străin de succesiune prin neacceptare,martora audiată declarând doar că pârâtul nu a lucrat pământul și nu a avut pretenții la moștenire.
Față de cele menționate,instanța urmează să respingă acțiunea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. L. domiciliată în comuna Sadova .. D., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul G. A. domiciliat în comuna Sadova .. D..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. MINCĂC. C. S.
Red.M.M./tehnored. C.C.S.
4 ex/14.11.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 1268/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2114/2014.... → |
---|