Pretenţii. Sentința nr. 1268/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1268/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 27112/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1268/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari Nr. 13 Calea București și pe pârâta D. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat B. pentru reclamantă, pârâta fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j NCPCiv coroborate cu dispozițiile art. 107 alin. 1 N.C.p.civ., este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de șase luni.
Avocat B. pentru reclamantă, învederează că pârâta a achitat întreg debitul solicitat, prin acțiune și depune la dosar precizare la acțiune și dovada achitării debitului respectiv chitanța de plată din data de 26.09.2013; arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Avocat B. pentru reclamantă arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat B. pentru reclamantă solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect; cu cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.07.2013, sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari nr. 13 Calea București a chemat în judecată pe pârâta D. F. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2514,37 lei din care suma de 2331,19 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2011 – iunie 2013 și suma de 183,18 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului, cu chletuieli de judecată.
Motivând în fapt acțiunea reclamanta Asociația de Proprietari nr. 13 Calea București a arătat că pârâta nu și-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere și penalități calculate la cheltuielile de întreținere, in perioada aprilie 2011 – iunie 2013, suma totală fiind de 2514,37 lei.
A mai precizat că pârâta a fost somată în nenumărate rânduri să își achite întreținerea, dar fără rezultat.
A arătat că penalitățile de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere au fost stabilite prin raportare la penalitățile impuse de furnizorii de utilități.
În drept au fost invocate prevederile din Legea nr. 230/2007.
In probațiune a solicitat incuviințarea probei cu inscrisuri.
În dovedire s-a depus: somație emisă către pârâtă, extras de cont, modul de calcul al penalităților de întârziere, listele de plată pe perioada aprilie 2011 – iunie 2013.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus intâmpinare și nu s-a prezentat in fața instanței pentru a formula apărări.
La termenul din data de 14.01.2014, apreciind că sunt admisibile și pot duce la rezolvarea în fond a cauzei, în temeiul art. art. 258 rap. La art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei pentru reclamantă.
La acest termen de judecată reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că debitul a fost achitat integral, depunând in acest sens chitanța din 26.09.2013.
Analizând probele administrate in cauza, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, anume situația de plată a pârâtei, rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de contribuție care le-a revenit în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari în perioada aprilie 2011 – iunie 2013, acumulând un debit total de 2331,19 lei. La această sumă reclamanta a calculat penalități de intârziere in cuantum de 183,18 lei.
Potrivit art. 249 din Cod proc civ, ” cel care face o susținere in cursul procesului trebuie să o dovedească, in afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Așadar sarcina probei revine reclamantei Asociația de Proprietari nr. 13 Calea București, aceasta fiind cea care a declanșat prezentul litigiu.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, iar conform art. 3 lit. i si art. 47 din acelasi act normativ, cheltuieli ale asociatiei de proprietari sunt cheltuielile sau obligatiile financiare ale asociatiei care sunt legate de explaotarea, reparatia ori intretinerea proprietatii comune, precum si cheltuielile cu serviciile de care beneficiaza proprietarii si care nu sunt facturate individual catre proprietatile individuale.
De asemenea, potrivit art. 48 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, cheltuielile efectuate de asociatiile de proprietari pentru plata unor servicii de utilitati publice sau de alta natura, legate de proprietatile individuale din condominiu si care nu se factureaza individual pe fiecare dintre acestea, se repartiseaza dupa acelasi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, in conformitate cu contractul incheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Potrivit art. 49 alin. 2 din aceeași lege, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Potrivit art. 25 din Hotărârea nr. 1588 din 19.12.2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind inființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată in Monitorul Oficial nr. 43 din 18.01.2008, ”cotele de contribuție la chetuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, in termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie inscrisă in lista de plată respectivă”.
Din analiza textului de lege instanța reține că dovada cuantumului cheltuielilor de intreținere se poate face numai cu listele de plată, care trebuie să cuprindă și data afișării.
In speță, reclamanta a depus la dosar copiile listelor de plată a cheltuielilor de intreținere pe lunile aprilie 2011 – iunie 2013, insumând un debit de 2331,19 lei.
In drept, potrivit art. 192 C proc.civ. pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare in judecată. Așadar, pentru exercitarea acțiunii civile este necesar ca o persoana sa pretindă un drept subiectiv civil recunoscut si ocrotit de lege, actual si pe care sa il exercite in limitele sale externe, cu bună-credință.
In ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii civile, instanta constata ca in speta dreptul pretins de reclamanta este recunoscut si ocrotit de dispozitiile Legii 230/2007 si a fost exercitat in limitele sale externe, cu buna-credinta.
In ceea ce privește condiția ca dreptul să fie actual, instanța reține, din analiza listelor de plată a chetuielilor de intreținere pe lunile aprilie 2011 – iunie 2013, că in condițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 acest debit este actual.
Din analiza listelor de plată aflate la dosar, instanța reține că cererea reclamantei, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2331,19 lei, reprezentând cheltuieli de intreținere pe perioada aprilie 2011 – iunie 2013, este intemeiată.
Instanța rețien că intreg debitul solicitat a fost achitat de către pârâtă. Astfel prin chitanța din 26.09.2013 s-a achitat debitul aferent perioadei aprilie 2011 – iunie 2013, și in plus cheltuielile de întreținere aferente lunii august 2013.
Prin urmare, la momentul soluționării, cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, motiv pentru care instanța urmează să o respingă.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretentii va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi platească acesteia cheltuielile de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.
Potrivit art. 454 din Cod proc. Civ. " pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului in care, prealabil pornirii procesului a fost pus in întârziere de către reclamant sau se află de drept in întârziere. Dispozițiile art. 1522 alin. 5 din Codul civil rămân aplicabile".
In ceea ce privește punerea in întârziere a pârâtei, instanța reține că raportat la prevederile art. 1523 alin. 2 lit c din Codul civil, că acesta era de drept in întârziere, obligația de plată a cheltuielilor de întreținere fiind una cu executare succesivă . De asemenea prin neachitarea sumelor pe o perioadă lungă de timp, respectiv aprilie 2011 – iunie 2013 pârâta a dat dovadă de neglijență in executarea obligațiilor impuse de Legea nr. 230/2007 care are character repetat.
In aceste condiții cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 350 lei, reprezentând onorariu avocet este intemeiată, urmând a o admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare in judecată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 13 Calea București, cu sediul în C., .. a 3, .. D., în contradictoriu cu pârâta D. F., cu domiciliul în C., .. 15, ., jud. D., ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
Cu drept de apel la Tribunalul D. – Secția I Civilă, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..
Pronunțată in ședința publica azi 04.02.2014.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. LDB
Teh.CCE/4ex/10-02-2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7501/2014.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|