Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 11150/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -plângere contarvențională-

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 27.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ

GREFIER – C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. A. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚUL D..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal și asistat de avocat O. C. R., cu împuternicire avocațială la fila nr. 18 din dosarul cauzei, martorul P. I. I., lipsind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:

-cauza are ca obiect plângere contravențională;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța, în temeiul art. 311 C., procedează la audierea martorului P. I. I., sub prestare de jurământ religios, declarația acestuia fiind consemnata si atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul, prin avocat O. C. R., solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin plângerea contravenționala înregistrata sub nr._ /28.03.2014, petentul Păsescu A. C. a contestat procesul-verbal . nr._ din data de 13.03.2014 prin care i-a fost aplicata amenda contravenționala in baza art.2 pct 36 din Legea nr.61/1991 în cuantum de 3000 lei deoarece a împiedicat organele de poliție să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu privind conducerea unor persoane la sediul poliției pentru restabilirea ordinii publice.

În motivare, petentul invocă nulitatea procesului-verbal pe motivul că nu acesta nu a fost semnat de contravenient și nici de vreun martor fiind astfel încălcate dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001 republicată.

Petentul solicita anularea procesului-verbal . nr._ din data de 13.03.2014 si exonerarea de la plata amenzii

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.31-36 din OG nr.2/2001.

Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea plangerii ca fiind netemeinica si nelegala si menținerea procesului-verbal . nr._ din data de 13.03.2014.

În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod Procedură Civilă.

În temeiul art.411 alin.1 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 13.03.2014 de către IPJ D., precum și proba testimoniala, fiind audiat în calitate de martor P. I. I..

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.03.2014 petentul a fost sancționat cu amenda în sumă de 3000 lei în baza art.2 pct 36 din Legea nr.61/1991 deoarece, în timp ce se afla la Punctul Termic nr.3 de pe . C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a împiedicat organele de poliție să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu privind conducerea unor persoane la sediul poliției pentru restabilirea ordinii publice.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezența petentului, care a refuzat să semneze pentru luarea la cunoștință a acestuia.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor. Prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator ca reprezentanți ai autorităților publice abilitate prin lege să constate și să sancționeze contravențiile, condițiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, ca și regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și executării acestora. În art. 16 alin. 1 din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constatare a contravenției, iar la alin. 1^1, 5 și 6 ale aceluiași articol au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie menționate în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, al contravenienților minori, precum și în situația în care contravenientul este o persoană juridică.

Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate, prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată, decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Raportat la aceste argumente, instanța constata ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției, sub aspect formal, este legal întocmit.

Petentul a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal având în vedere faptul că acesta a fost întocmit în lipsa contravenientului și nu a fost semnat de un martor așa cum prevede art.19 alin.1 din OG nr.2/2001.

În speță, din conținutul procesului-verbal, instanța constată că acesta este legal întocmit, având în vedere faptul că agentul constatator la rubrica martor asistent a consemnat că ,,nu s-a putut identifica nici un martor la fața locului”. Deci în procesul-verbal s-au consemnat împrejurările care au condus la redactarea acestuia fără semnătura contravenientului, OG nr.2/2001 impunând numai menționarea împrejurării care a determinat întocmirea procesului-verbal fără a fi atestat de către martor, iar nu obligativitatea încheierii numai cu semnătura vreunui martor.

Mai mult decât atât, fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 175 C.proc.civ. doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.Or, în speță, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări.

Pentru aceste considerente, va respinge susținerile petentului ca neîntemeiate.

Pe fond, cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional, întocmit pe baza observațiilor directe ale agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta bucurându-se totodată de prezumția relativa de legalitate.

Din analiza practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator.

În speță, aspectele invocate de către petent în plângerea formulată sunt neîntemeiate.

Instanța, consideră că până la proba contrară, procesul-verbal de contraventie face dovada deplina a celor înscrise în acesta, bucurându-se totodata de prezumtia relativa de legalitate care se coroboreaza cu art.249 Cod proc civilă, conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Instanța reține că, din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarația martorului P. I. I., nu a rezultat o stare de fapt contrară celei reținute prin procesul–verbal contestat în baza observațiilor personale ale agentului constatator, iar în cauză petentul nu a solicitat suplimentarea probatoriului, deși avea această posibilitate legală.

În aceste condiții, raportat la starea de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că în mod corect agentul constatator a considerat că fapta săvârșită de petent este contravenția prevăzută de art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991 republicată, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit.

Instanța, analizând toate împrejurările săvârșirii faptei, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G nr. 2/2001, va hotărî și asupra sancțiunii aplicate.

Analizând, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și a art. 21 alin. 3 din același act normativ, ce prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța constată că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, în speță instanța apreciind că aceasta măsura este adecvată în raport de gravitatea faptei săvârșite și scopul încheierii procesului verbal și al sancționării petentului este realizat prin aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea formulată și va înlocui sancțiunea amenzii aplicată petentului cu avertismentul, și va atrage atenția contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite și-i va recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Va lua act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Păsescu A. C., cu domiciliul în C., ., jud.D., cu domiciliul procedural ales la C..Av.O. C. R., cu sediul în C., ..21, . în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție D., cu sediul în C., ., jud.D..

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/13.03.2014 cu sancțiunea „avertisment”.

Atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor legale.

Menține în rest dispozițiile din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2014

PresedinteGrefier

Z. ElenaCismaru C.

Red. E.Z.

Tehn. C.C.

4 exe/07.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria CRAIOVA