Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 08/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 15360/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr._

Ședința publica din data de 08.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte: M. I.-judecător

Grefier: G. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul N. C. A. și pe intimata I. D. – Biroul Rutier C., având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petentul personal, martorul J. D. A., lipsind intimata

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, dupa care,

Instanța, în temeiul art. 131 C. nou, pune în discuție competența instanței pentru soluționarea prezentei cauze.

Petentul present arată ca instanța este competenta sa soluționeze cauza.

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 N.C.p.civ., raportat la art. 32 din OG2/2001 instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

În temeiul art. 237 C., instanța a declarat deschisă cercetarea judecătorească.

Instanța pune in discuție durata estimativa a procesului.

Petentul present estimează duratei necesara pentru judecarea cauzei la o lună.

În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C, având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la 1 luni durata necesara pentru cercetarea procesului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat instanța, in temeiul art. 254 C. acordă cuvântul pe probe.

Petentul, solicita încuviințarea probei cu înscrisuri si proba testimoniala cu martorul J. D. A. indicat in cererea de chemare in judecata, la fila 7, pentru a dovedi starea de fapt și care este present în sală la termenul de azi.

Instanța in temeiul art. 258 Ncpc incuviinteaza proba cu înscrisurile de la dosar pentru petent.

In temeiul art. 319, incuviinteaza pentru petent proba testimoniala cu martorii.

Admite cererea de audiere a martorului J. D. A. la termenul de azi.

Instanța ia act că intimata nu a solicitat probe prin întâmpinarea depusă.

Instanța a procedat la luarea unei declarații martorului prezent J. D. A. sub prestare de juramânt, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța, constatând cauza in stare de judecata, acordă cuvântul pe fondul cauzei:

Petentul solicita admiterea plângerii, exonerarea de la plata amenzii, fără cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.04.2014 sub nr._ petentul N. C. A. a chemat în judecată pe intimatul I. D. – Biroul Rutier C. solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.04.2014.

În motivarea, în fapt, a cererii petentul arată că în data de 10.04.2014 se deplasa cu Dacia L. cu nr de înmatriculare_ în localitatea C., pe . ca în intersecția ce urma să efectuez viraj la stânga pe . după intersecție spre stada N. I. se află o trecere de pietoni unde nu ar fi acordat prioritate la un pieton angajat regulamentar.

In realitate pietonul nu se afla pe trecerea de pietoni ci pe trotuar. Inainte de a vira stânga a semnalizat intenția și a așteptat să se elibereze banda deoarece erau mai multe mașini care veneau din sens opus în fața lui.

După ce a dat prioritate tuturor mașinilor și s-a eliberat banda ,a observat că pe trotuarul din partea dreaptă a străzii N. I. se afă un pieton, a așteptat să vădă intenția acestuia dat fiind faptul că nu se afla orientat cu fața spre trecerea de pietoni.

Deoarece pietonul nu a dat niciun semn că vrea să traverseze, ci din contră privea în cu totul altă direcție a efectuat virajul, fiind încadrat pe a doua bandă, cea de lângă axul drumului. Menționează că în zona respectivă sunt 4 benzi, câte două pentru fiecare sens de circulație. In timpul când a așteptat la trecerea de pietoni a observat cu ușurință faptul că la aproximativ 300 m se afla o mașină de poliție.

După ce a trecut de trecerea de pietoni, pietonul aflat pe trotuar s-a angajat în trecerea străzii, acesta pășind pe trecerea de pietoni după ce a depășit trecerea, chiar l-a observat în oglinda retrovizoare. Și-a continuat deplasarea însă la când a ajuns la o distanță de aprox. 50 m față de mașina poliției, un polițist aflat pe scaunul din dreapa al mașinii respective i-a făcut semn să opresc pe dreapta. A oprit fără ezitare considerând că este probabil un control de rutină, a dat actele după care polițistul a plecat cu ele la mașina de poliție spunând că atunci când îi face semn să mergă să le ia. Nu a știut motivul pentru care am fost oprit până în momentul în care a fost chemat lângă mașina de poliție. Atunci i s-a adus la cunoștință că nu ar fi acordat prioritate pietonului care, stupoare, la momentul cînd a trecut pe trecerea de pietoni acesta se afla fără niciun dubiu pe trotuar. Le-a spus că refuză să semneze dacă nu se face mențiunea pe procesul verbal că respectivul pieton se afla pe trotuar, iar polițistul a făcut respectiva mențiune pe procesul verbal de contravenție.

La toată discuția dintre petent și polițiști a asistat un cetățean care se afla în trecere și pe care l-a rugat să se prezinte ca martor fiind și el foarte surprins la decizia de a fi sancționa a polițiștilor. ..

Totodată a solicitat prezentarea probelor video (foto) sau măcar revizuirea acestora de către dansii pentru a observa ca nu a comis contravenția. Accesul la proba video i-a fost refuzat. Agentul de politie a venit si i-a inmanat procesul verbal și celelalte acte. Procesul verbal nu are corespondent în realitate, astfel situația de fapt reținută nu este cea reală.

2. Procesul verbal nu cuprinde toate mențiunile in conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Apreciază că actul de sancționare este nelegal și netemeinic întrucât, potrivit OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, contravențiilor prevăzute de această ordonanță le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Ori, potrivit art. 16 din O.G. nr. 2 /2001, (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Astfel, așa cum prevede art. 16 alin(l) din OUG nr. 2 /2001 procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu și ocupația și locul de muncă al contravenientului. In speță, actul atacat nu cuprinde aceste mențiuni.

In aceste condiții, solicită să se constate că i s-a produs o vătămare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului atacat situație față de care solicită admiteterea plângerii, anularea ca nelegală și netemeinică a actul de sancționare atacat și exonerarea de plata amenzii.

In dovedirea plângerii înțelege să se folosesc de proba cu inscrisuri și de martorul ocular J. dan A., care se afla pe trotuar și care a asistat la discuția integrală a sa cu polițist.

Ca probatorii solicit ca intimata sa depună la dosar (1) proba foto sau înregistrarea faptei presupusă a fi comisă de mine, (2) certificatul de omologare al respectivului aparat, (3) certificatul de verificare metrologica care sa cuprindă si marca si numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care a fost amplasat echipamentul de înregistrare, (4) dovada ca agentul era competent conform legii sa efectueze aceste înregistrări, având atestat și ordinul de serviciu al celor doi agenți care să demonstreze că erau în misiune, din care să rezulte numele celui care avea reptul să calibreze aparatul De asemenea în ordinul de serviciu trebuie să se specifice în ce loc se desfășoară misiunea.

Solicită prin prezenta intimatei depunerea probei video pentru a putea demonstra fara echivoc ca procesul verbal nu a are temei.

In drept iși întemeiez prezenta in temeiul dispozițiilor Cap VIII, art. 118 din OUG 195/2002, si OG2/2001.

Mai arată că procesul verbal de constatare a fost redactat pe formularul cu modelul prevăzut in anexa nr.lA,din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, contrar prevederilor art.181 Ut. 1 din regulamentul de aplicare OUG 195/2002 conform căruia "(1) In situația in care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, polițistul rutier incheie un proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut in anexa nr.lD.

La data de 09.05.2014 intimatul I. D. a depus întâmpinare la plângerea contravențională formulată de petentul N. C. A. pe care o consideră neîntemeiată, solicitând instanței să constate că procesul verbal de contravenție este incheiat cu respectarea condițiilor de fond śi forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt mentionate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este intocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii. Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.,

Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie,. prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta .pentru care petentul, a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Potrivit art.15 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția sę constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația dc fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.

De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel. în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Menționează faptul ca nu deține material probator; abaterea savarsita fiind constatata in mod direct de către agentul de politie.

De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic și legal.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În fapt, la data de 10.04.2014. petentul a fost sancționat pentru comiterea contravențiilor prevăzute de: art135 lit h din Regulamentul de aplicare a OUG nr 195/2002, sancționată de art.100 alin 3 lit b din același act normativ și art 147 pct 1 sancționată de art 101 alin 1 pct 18 din același act normativ.

S-a reținut în sarcina petentului, că, la data mai sus menționată, a condus autoturismul marca DACIA L. cu nr_ pe . la efectuarea virajului la stânga pe . a acordat prioritate de trecere unui pieton care se afla pe sensul său de mers, angajat regulamentar pe trecerea de pietoni prevăzută cu marcaj și indicator pietonal și de asemenea, nu a avut asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.

Pentru contravențiile reținute în sarcina sa, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii de în cuantum de 340 lei, sancțiunea avertismentului și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o durată de 30 de zile.

Se constată că procesul verbal a fost semnat de petiționar iar la obiecțiuni, s-a consemnat că ,, A fost verificat în baza de date. Pietonul nu se afla pe trecere,, .

Instanța reține că în materia plângerii contravenționale este obligată ca din oficiu să examineze aspectele care țin de legalitatea procesului de contravenție și în subsidiar în măsura în care nu există un motiv de această natură care să atragă nulitatea actului atacat se va trece la examinarea, pe bază de probe, a temeiniciei situației de fapt astfel cum a fost reținută.

Asupra legalității procesului-verbal atacat, din actele dosarului rezultă că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând nici un motiv de nulitate absolută dintre cele necesar a fi analizate din oficiu de către instanță și prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.

În privința nulității relative a neindicării ocupației și locului de muncă în procesul verbal atacat, instanța constată că petentul nu a dovedit în nici un mod vătămarea care i s-a adus prin lipsa acestor mențiuni, vătămare care nu ar putea fi îndepărtatată decât prin anularea actului sancționator..

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, în urma audierii martorului J. D. A. (f. 21), a rezultat o stare de fapt diferită în ceea ce privește prima contravenție reținută în sarcina petentului, respectiv că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care se afla pe sensul său de mers, angajat regulamentar pe trecerea de pietoni prevăzută cu marcaj și indicator pietonal.

Astfel, instanța reține faptul că declarația martorului confirmă susținerile petentului din plângerea contravențională, conform cărora acesta nu este autorul acestei contravenții reținute în sarcina sa, privind neacordarea de prioritate de trecere a pietonilor angajați regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni prevăzută cu marcaj și indicator pietonal.

Dimpotrivă martorul J. D. A. declară că se afla pe trotuar, urmărind fluxul de ciculație al mașinilor și a observat când autoturismul condus de petent a trecut de trecerea de pritoni și când a fost oprit de echipajul de poliție.

Martorul declară că petentul a fost amendat pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.

De asemenea, arată că la momentul traversării trecerii de pietoni de către autoturismul condus de petent, nu se afla nici un pieton pe trecerea de pietoni, era un pieton care stătea pe trotuar și care s-a înscris în traversare când mașina petentului era deja trecută jumătate de marcaj.

Mai susține martorul că petentul circula pe banda a doua iar pietonul se afla la o distanță de 5-10 m pe trotuarul de lângă banda 1.

Acestei declarații de martor instanța îi dă eficiență întrucât așa cum rezultă din declararția martorului, acesta nu-l cunoaște pe petent, este un martor ocular imparțial prin urmare.

Pe de altă parte, referitor la temeinicia acestui proces verbal, instanța apreciază că trebuie verificat, în ce măsură aprecierea de plano, că fapta reținută în procesul verbal de contravenție corespunde realității, încalcă prezumția de nevinovăție a contestatorului.

Consacrarea constituțională a prezumției de nevinovăție este făcută de art.23 alin. 8, conform căruia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Potrivit art. 20 alin.1, acest text trebuie interpretat în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului, care consacră în art.6 dreptul la un proces echitabil,iar în paragraful 2 al acestui articol, consacră dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că ,, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa a fost legal stabilită’’.

Se pune problema de a verifica dacă materia contravențiilor ține de dreptul civil sau de dreptul penal. Curtea de la Strasbourg consideră noțiunea de ’’penal’’ ca fiind o noțiune autonomă, care nu se identifică cu sensurile pe care legislațiile statelor părți la Convenție le pot atribui acestui cuvânt, deoarece nu se poate lăsa la discreția statelor aplicarea garanțiilor pe care normele convenționale le consacră. . Curtea de la Strasbourg indică trei criterii pentru calificarea unei materii ca fiind ‚’’penală’’, în sensul art.6 din Convenție: calificarea faptei potrivit dreptului național, natura faptei și în sfârșit, natura și nivelul de gravitate al sancțiunii.Ca urmare, contravențiile, chiar dacă nu sunt calificate de dreptul intern ca fiind fapte penale, pot aparține domeniului penal, dacă ținem seamă de sancțiunile care pot fi aplicate persoanei învinuite de săvârșirea unei contravenții.

Față de acest aspect trebuie să i se asigure persoanei învinuite de săvârșirea unei contravenții, dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție. Nu este normal ca această persoană să fie privită drept vinovată, din momentul în care agentul constatator a încheiat procesul verbal de contravenție întrucât agentul administrativ care este agent constatator și organ care aplică sancțiunea, nu are rolul unei ,,instanțe’’ independente și imparțiale în sensul art.6 din C.E.D.O.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție impune ca sarcina probei să revină acuzării, și ca orice dubiu să profite ,,acuzatului’’.

În consecință, instanța constată că procesul verbal de contravenție nu constituie o dovadă certă, că fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității, ci este necesar ca agentul constatator să facă dovada realității celor consemnate în procesul verbal de contravenție.

În cauza de față, agentul constatator nu a făcut în nici un fel dovadă că fapta reținută în sarcina petiționarului, privind neacordarea de prioritate pietonilor, este adevărată.

Cu privire la contravenția a doua reținută în sarcina petentului, privind lipsa asupra sa a permisului de conducere și actului de identitate, contravenție pentru care a fost sancționat cu avertisment, nici prin obiecțiunile din cuprinsul procesului verbal și nici prin plângerea formulată nu a fost contestată de petent.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este în parte întemeiată, cu privire la prima contravenție reținută în sarcina petentului, și pe cale de consecință va admite în parte plângerea formulată de petentul N. C.- A., va anula în parte procesul-verbal de contravenție, ., nr._ din 10.04.2014, în sensul că va exonera petentul de sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 340 lei dispusă prin acesta, va dispune restituirea permisului de conducere și va menține restul sancțiunilor, respectiv sancțiunea avertismentului aplicată celei de- a doua contavenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul N. C. A., domiciliată în Comuna Scaiești ., nr.64, județul D. împotriva intimatei I. D.- Biroul Rutier C., cu sediul în C., ., județul D..

Anulează în parte procesul-verbal de contravenție, ., nr._ din 10.04.2014, în sensul că exonerează petentul de sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 340 lei dispusă prin acesta, dispune restituirea permisului de conducere și menține restul sancțiunilor.

Definitiva.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2014.

Președinte, Grefier

M. I. G. D.

red/tehn/MI/GD

4ex/16.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CRAIOVA