Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 09/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 23433/215/2014

DOSAR NR._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 09.12.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta S. E. M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. - Poliția Municipiului C. - Biroul Rutier, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/29.05.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat C. G., pentru petentă și martorul B. G., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223, alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă.

Se audiază, sub prestare de jurământ, martora B. G., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.

La interpelarea instanței, apărătorul petentei arată că este de acord ca dezbaterile să aibă loc la acest termen de judecată.

În temeiul art. 244, pct. 3 Noul Cod de Procedură Civilă instanța ia act că apărătorul petentei este de acord ca dezbaterile să aibă loc la acest termen de judecată.

În temeiul art. 392-393 Noul Cod de Procedură Civilă instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Avocat C. G., pentru petentă, solicită, în principal, admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție și a punctelor de penalizare și a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere și exonerarea de la plata amenzii, fără cheltuieli de judecată. Arată că martora audiată la termenul de astăzi este persoana care a făcut parte din împrejurarea reținută de agentul constatator. Menționează că petenta are permis de 30 de nai și nu a mai avut nici o contravenție. Arată că, de obicei, poliția, în cazul în care are ceva de evidențiat, înaintează la dosar și un cazier al petentului. Depune la dosar concluzii scrise.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.06.2014 sub nr._, petenta S. E. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. - Poliția Municipiului C. - Biroul Rutier, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/29.05.2014 și, pe cale de consecință, să se dispună anularea sancțiunii de reținere a permisului de conducere pentru 30 de zile și exonerarea de la plata amenzii și anularea celor 4 puncte de amendă aferente și a celor 4 puncte de penalizare iar în subsidiar transformarea sancțiunilor acordate în procesul verbal contestat în sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în fapt, în data de 29.05.2014, în jurul orei 20.40 a fost sancționată pentru o presupusă contravenție, respectiv neacordare de prioritate pietonilor angajați în trecere și pentru vorbitul la telefonul mobil și nepurtarea centurii de siguranță, dispunându-se reținerea permisului de conducere și fiind sancționată cu 4 puncte amendă în cuantum de 340 lei, 4 puncte penalizare și avertisment.

Petenta a mai arătat că se deplasa cu autovehiculului Renault cu numărul de înmatriculare_ pe . direcția Universitate către Electroputere, iar după ce a traversat intersecția cu . și a văzut semnale acustice și luminoase ale poliției, care venea din spatele său și a fost oprită de agentul constatator care i-a solicitat documentele personale și pe cele ale autoturismului, reproșându-i că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, că ar fi vorbit la telefonul mobil și că nu ar fi purtat centura de siguranță.

De asemenea, petenta a arătat că i-a explicat agentului constatator starea de fapt, respectiv că a observat o persoană care se afla pe trotuarul din dreapta sensului său de deplasare, persoană care însă nu avea intenția de a traversa, fiind însoțitoarea unei persoane într-un cărucior, conform legii nefiind obligată să oprească, iar alte persoane nu se mai aflau în traversare.

Petenta a precizat că persoana respectivă, chiar și în momentul în care petenta a fost oprită și discuta cu polițistul, nu a traversat . . mașina petentei pentru a vedea ce s-a întâmplat și încercând să îi explice agentului constatator că nu a avut intenția de a traversa, însă acesta nu a ținut cont de cele relatate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 5, 7, 19, 31 și 34 din O.G. 2/2001.

În susținerea plângerii a fost depus la dosar originalul procesului-verbal de contravenție contestat și, în xerocopie, carte de identitate petentă.

La data de 30.06.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentaui, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimatul consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentei și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Intimatul a mai arătat că fapta pentru care petenta a fost sancționată contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii .și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele. împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentei, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări» nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.

De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va pomi în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, intimatul solicită instanței să constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ales agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Intimatul a mai menționat că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție.

În dovedirea plângerii petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a probei cu un martor, probe apreciate de instanța ca fiind utile cauzei și încuviințate ca atare.

În cadrul probei cu înscrisuri a fost depus la dosar exemplarul doi al procesului verbal de contravenție iar în cadrul probei testimoniale a fost audiată martora B. G., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.05.2014 s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 135, lit. h) din R.A. O.U.G. 195/2002 și art. 36, alin. 1 și 3 din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că petenta a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_, pe . nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe sensul său de deplasare, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, a vorbit la telefonul mobil, fără a folosi dispozitivul de tip "mâini libere" și nu a purtat centura de siguranță, petenta fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei, avertisment, avertisment și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentei la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 și art. 17 din OG 2/2001).

Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptei prevăzute de dispozițiile art. 135, lit. h) din R.A. O.U.G. 195/2002 în procesul-verbal și declarația martorei B. G., conform căreia, în momentul trecerii autoturismului condus de către petentă, pe sensul său de mers, pe trecerea de pietoni, nu exista nici un pieton angajat în traversarea străzii, instanța reține că petenta a făcut dovada contrară stării de fapt reținute de agentul constatator, în privința contravenției prevăzute de dispozițiile art. 135, lit. h) din R.A. O.U.G. 195/2002, prezumția de temeinicie fiind răsturnată sub acest aspect.

Instanța reține astfel că, în ceea ce privește contravenția prevăzută de dispozițiile art. 135, lit. h) din R.A. O.U.G. 195/2002, starea de fapt reținută în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu se coroborează cu nici un mijloc de probă, nefiind dovedită existența faptei și vinovăția autorului, fapt pentru care instanța apreciază că se impune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat în ceea ce privește această contravenție, în condițiile art. 34 din OG 2/2001, cu consecința exonerării petentei de plata amenzii contravenționale în sumă de 340 lei.

În privința contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 36 alin. 1 și 3 din O.U.G. 195/2002, instanța reține că petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, situație în care faptele astfel cum au fost descrise în mod clar în procesul verbal, întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor pentru care a fost sancționată petenta, descrierea făcută servind la aprecierea gravității faptelor, iar sancțiunea aplicată pentru aceste fapte fiind conformă cu gradul de pericol social al acestora.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită, în parte, plângerea contravențională, să anuleze, în parte, procesul verbal de contravenție . nr._/29.05.2014 în ceea ce privește contravenția prevăzuta de dispozițiile art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002, să exonereze petenta de plata amenzii contravenționale în sumă de 340 lei și să mențină dispozițiile din procesul-verbal cu privire la contravențiile prevăzute de dispozițiile art. 36 alin. 1 și alin. 3 din O.U.G. 195/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta S. E. M., având C.N.P._, cu domiciliul în C., ., nr. 79, jud. D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. - Poliția Municipiului C. - Biroul Rutier, cu sediul în C., ., jud. D.. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/29.05.2014.

Anulează, în parte, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/29.05.2014 în ceea ce privește contravenția prevăzuta de dispozițiile art. 135 lit. h) din R.A. OUG 195/2002 si exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 340 lei.

Menține dispozițiile din procesul-verbal cu privire la contravențiile prevăzute de dispozițiile art. 36 alin 3 și 1 din OUG 195/2002.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. S.M.B. / Tehnored. A.S.

4 ex. /15.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria CRAIOVA