Plângere contravenţională. Sentința nr. 1172/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1172/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 20122/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1172/2014

Ședința publică de la 03 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Grefier V. M.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către petentul D. A. în contradictoriu cu intimata I. D.-BIROUL RUTIER având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

-stadiul procesului: cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării.

- procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța în temeiul art. 137 c.pr.civ raportat la art. 252 din acelasi cod invocă exceptia perimarii și rămâne în pronunțare asupra perimării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petentul Duriță A. a chemat în judecată intimata I. D.-BIROUL RUTIER solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze procesul verbal de contravenție . nr._/23.06.2012 și să fie exonerat de la plata amenzii în cuantum, de 140 lei și anularea punctelor de penalizare, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În fapt, s-a arătat că la data de 23.06.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 140 lei pentru faptul că în timp ce a condus autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare_ pe . telefonul mobil și nu purta centura de siguranță, fapte care nu corespund realității.

Petentul arată că posedă dispozitiv tip "mâini libere" și în acest caz nu avea cum să vorbească la telefonul mobil, iar cu privire la purtarea centurii de siguranță, arată că o avea atașată.

În drept, s-a invocat art. 19 din OG 2/2001.

La data de 26.11.2012 cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind . 1 c.p.c. pentru faptul că petentul nu a depus la dosar procesul verbal de contravenție în original.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că ultimul act de procedura a fost efectuat la data de 26.11.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C.proc.civ.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 26.11.2012 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina petentului și nu poate fi reținut nici un motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu de instanță .

Constată perimată actiunea formulată de către petentul DURIȚA A. cu domiciliul în C., ..201E,., județul D. în contradictoriu cu intimata I. D.-BIROUL RUTIER, cu sediul in C., județul D.. .

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica azi 03.02.2014.

Președinte Grefier

vv. mv, 06.02.2014, 4 ex,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1172/2014. Judecătoria CRAIOVA