Plângere contravenţională. Sentința nr. 6598/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6598/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 35380/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6598/2014
Ședința publică de la 08 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte - F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul O. O. C. în contradictoriu cu intimatul S. J. DE POLITIE RUTIERA D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 29.10.2013 petenta O. O. C. a formulat în contradictoriu cu I.P.J. D. – S. Județean de Poliției Rutieră D., plângere împotriva procesului-verbal . nr._/23.10.2013, solicitând admiterea plângerii, exonerarea de la plata amenzii, anularea punctelor de penalizare și restituirea permisului de conducere.
Motivând în fapt plângerea, petenta arată că a fost sancționată cu reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, amendă contravențională în valoare de 720 RON și 9 puncte penalizare de la data de 23.10.2013, întrucât se deplasa cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt dovedit prin testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 0,32 mg. alcool pur în aerul expirat, lucru care nu este adevărat.
Menționează că nu este de acord cu cele reținute în procesul-verbal de contravenție criticat, deoarece într-adevăr se deplasa la volanul autoturismului_ pe ., dar nu se afla sub influența băuturilor alcoolice pentru că se afla sub un tratament prescris de mediul de familie și nu are voie să consume alcool.
Medicamentul prescris se numește tinctură de valeriană și conține 70% alcool, lucru pe care l-a aflat ulterior, se află sub acest tratament deoarece a avut probleme de sănătate, insomnii repetate, stări de stres și de panică.
Arată că cele susținute în plângere pot fi dovedite cu martori care s-au aflat toată seara în preajma sa și care au observat momentul în care a luat acest tratament, cu acte medicale și înscrisuri în care i s-a recomandat substanța respectivă.
În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile OUG 195/2002.
Petenta a depus la dosar: procesul-verbal contestat, original, împuternicire avocațială, copie CI, dovada . nr._.
La data de 27.11.2013 petenta a precizat că intimatul este S. Județean de Poliție Rutieră D. și a solicitat audierea martorului B. A. D..
La data de 13.12.2013 intimatul I.P.J. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate.Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, invederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Învederează că abaterea săvârșită de petentă a fost constatată cu mijloace tehnice omologate, prin urmare sancționarea acesteia este temeinică și legală.
Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Învederează și faptul că petenta avea posibilitatea să solicite agentului constatator să-l însoțească la o unitate sanitară în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru pe care nu l-a solicitat.
Fapta reținută în sarcina petentei prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, circulând sub influența băuturilor alcoolice există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
Solicită să se aibă în vedere disp. Art. 254 N.C.P.CIV., potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prev. de art. 254 al. 2 din același act normativ, întrucât în caz contrar, se creează contravenientului o poziție net favorabilă, apărările și probele propuse de intimat raportându-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și, în consecință menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
În temeiul art.411 alin.1 pct.2CPC solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul a depus buletin de calibrare și rezultatul testului cu aparatul alcooltest.
Petenta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar martorul propus a fost citat dar nu s-a prezentat pentru a fi audiat.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține și constată următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ petenta a fost sancționată contravențional, reținându-se în sarcina sa că în data de 23.10.2013 pe ..I.C. a condus autoturismul Seat cu nr. de înmatriculare_ în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt dovedit prin testarea cu aparatul alcooltest ARZE 0430 test nr._, rezultatul indicând 0,32 mg/lalcool pur în aerul expirat, fapta fiind prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 R. și sancționată de ar. 102 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 R.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului ( aplicarea sancțiunii in cuantum de 268 lei), cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Examinând legalitatea procesului-verbal de sancționare a contravenției, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art.17 din O.G.2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța constată că starea de fapt consemnată de agentul constatator este corectă, întrucât petenta nu a administrat probatorii din care să rezulte că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Pe cale de consecință, în raport de dispozițiile art.249C.civ., instanța constată că susținerile petentei din plângerea formulată, sub aspectul netemeiniciei procesului - verbal contestat, nu pot fi coroborate cu niciun mijloc de probă și neexistând posibilitatea administrării din oficiu a altor probe, instanța constată că starea de fapt reținută in actul constatator corespunde realității.
Se mai reține și faptul că petenta avea posibilitatea să solicite agentului constatator să-l însoțească la o unitate sanitară în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru pe care nu l-a solicitat.
Fapta reținută în sarcina petentei, constatată cu mijloace tehnice omologate, prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, circulând sub influența băuturilor alcoolice există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
Față de aceste considerente, instanța, in temeiul art. 34 din OG 2/2001, având in vedere că petenta, deși legal citată, având astfel posibilitatea exercitării drepturilor procesuale in vederea dovedirii plângerii formulate, nu a adus nici o proba pertinentă in combaterea prezumției de legalitate și veridicitate a procesului verbal, va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul O. O. C., cu domiciliul în C., ., jud. D. în contradictoriu cu intimatul S. J. DE POLITIE RUTIERA D., cu sediul în C., .. 50, jud. D..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 8 mai 2014 .
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D.
Tehnored. R.M.B
4 exe. R.B. 14 Mai 2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1172/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9433/2014.... → |
---|