Plângere contravenţională. Sentința nr. 2954/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2954/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 23746/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 2954/2014
Ședința publică de la 03.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ
Grefier L. T. N.
Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petenta ., in contradictoriu cu intimat I. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns av. M. pentru petenta si martorul N. F. O., lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
In temeiul art. 311 C., instanta procedeaza la audierea martorului N. F. O., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.
Aparatorul petentei solicita admiterea plângerii, anularea procesului verbal si exonerarea petentei de la plata amenzii.
Arata aparatorul petentei ca din declaratia martorului rezulta ca persoanele gasite la societatea petenta de catre reprezentantul intimatului, nu munceau la acea data, fiind acolo pentru o proba de lucru.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la data de 08.07.2013 petenta . solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului verbal . nr._ din data de 27.06.2013 si exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 30.000 lei.
În subsidiar petenta a solicitat să se dispună schimbarea amenzii contravenționale în avertisment luând în considerare și faptul că, cuantumul amenzii de 30.000 lei este unul foarte mare în raport de posibilitățile societății, iar plata acestei amenzi va duce la . în insolvență și concedierea celor 8 salariați.
În fapt, la data de 27.06.2013, a fost încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._ de către inspector de muncă, I. M. R. din cadrul I. D., prin care petenta a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de 30.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 16 alin. 1 și art. 260 alin. 1 lit e din legea nr. 53/2003 R, pe motiv că la data de 25.06.2013, orele 12,00 în urma controlului efectuat la lucrarea situată în C., ., D., au fost depistate persoanele M. C., N. F. și T. M. C., care efectuau munci necalificate fără a avea contracte de muncă încheiate.
Arata petenta ca in realitate starea de fapt este cu totul alta decât cea reținută în procesul-verbal de constatare a contravenției, persoanele găsite nu efectuau nici un fel de munci, ci veniseră în dimineața zilei de 25.06.2013 în urma unui anunț, pentru o probă de lucru, au fost recrutați dintre mai multe persoane și au rămas în spațiul unde se efectua lucrarea, pentru a veni administratorul F. A. -Gigel, cu contractele pentru a fi semnate, iar M. C. a fost angajat ca zidar tencuitor nicidecum nu presta o muncă necalificată.
Se mai arata ca inspectorul de muncă a retinut gresit că M. C. lucrează ca necalificat de pe data de 20.06.2013,când în realitate acesta este muncitor calificat-zidar și a venit tot pe data de 25.06.2013, dar acesta a greșit data în declarație și nu a mai fost lăsat să o modifice.
Se mentioneaza ca inceperea lucrării a avut loc pe data de 25.06.2013 conform acord de începere a lucrărilor de execuție nr. 75 din 24.06.2012 .
De asemenea, petenta arata că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției, inspectorul de muncă nu a găsit persoanele menționate la lucru, ci acestea așteptau în vederea încheierii contractelor de muncă.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001 actualizată.
In sustinerea plângerii au fost depuse la dosar urmatoarele acte: împuternicire avocațială, proces verbal de constatare și sancționare a contravenției, proces verbal de control nr._ din data de 27.06.2012, anexa nr. 1 la procesul verbal de control nr._/27.06.2013, anexa nr. 2 la procesul verbal de control nr._ din data de 27.06.2013, registru salariați din data de 02.07.2013, acord de începere a lucrărilor de execuție nr. 75 din data de 24.06.2013, contract de execuție de lucrări nr. 71 din data de 12.06.2013, raport pe salariat, contracte per salariat, contract individual de muncă nr. 13 din data de 25.06.2013,copie CI a numitului Militari C., contract individual de muncă nr. 14 din data de 25.06.2013, copie CI a numitului N. F. O. .
La data de 10.10.2013 intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
Arata intimatul prin intâmpinare ca procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a întocmit în mod corect în baza Legii nr.53/2003 actualizată, precum si cu respectarea O.G. nr. 2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravențiilor.
Intimatul mentioneaza ca depune la dosar materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție . nr._/27.06.2013 documente care dovedesc fapta consemnata în procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, respectiv fisele de identificare . nr._, nr._ si_ completate de către persoanele M. C. N. F. Si T. M., înștiințarea lăsata cu ocazia controlului de către agentul constatator . nr._ si extras REVISAL din data de 25.06.2013 ora 12:34:11.
Arata intimatul ca fapta pentru care petenta a fost amendata contravențional constă în primirea la muncă a celor trei persoane anterior menționate fără a avea încheiat, în formă scrisă, contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată și sancționată de art. 260 alin.l litera e) din Legea nr. 53/2003 republicată. Solicită să se observe că, la data de 25.06.2013 ora 12:30 agentul constatator din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă al I.T.M D., a efectuat un control în vederea identificării și combaterii muncii fără forme legale de angajare, in locația situata in C., Brazda lui N., jud.D. si a fost definitivat la sediul I.T.M. D. in data de 27.06.2013 in prezenta reprezentantului unitatii.
Cu ocazia controlului efectuat la ora 12:30 au fost intervievate pe bază de fișă de identificare cele trei persoane care au completat in la rubrica Forma in baza căreia prestez activitate „In proba urmând sa semnez contract de munca " si prestau efectiv activitate de 8 ore/zi așadar si nu se negociaseră nici drepturile salariale conform mențiunilor realizate pe propria raspundere. La data controlului a fost lăsata instiintarea . nr._ de către agentul constatator persoanei O. D. care are calitatea de salariat in cadrul unității si care a semnat pentru acest document,iar potrivit acestei înștiințării conducerea unității trebuia sa se prezinte cu actele solicitate si mentionate in cuprinsul înștiințării la data de 26.06.2013.
Precizeaza intimatul ca la data definitivării controlului și întocmirii actului sancționator din data de 21.06.2013, s-a constatat că cele trei persoane depistate prestau activitate în folosul petentei fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă pana in momentul controlului, 25.06.2013 încat in mod corect s-a reținut in sarcina petentei săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 alin.l litera e) din Legea nr. 53/2003.
Cu privire la susținerea petentei potrivit căreia starea de fapt este cu totul alta decât cea reținuta in actul sancționator, intimatul arata ca nu este întemeiata aceasta susținere având in vedere ca la ora 12:30 s-a efectuat controlul iar toate cele trei persoane cunoșteau timpul de lucru respectiv 8 ore/zi si repartizarea programului de lucru de la ora 8 pana la ora 16 precum si persoanele care lucrau împreuna cu ele respectiv Bacizu I.. Daca cele trei persoane veniseră doar pentru o proba de lucru, petenta avea posibilitatea de a menționa la rubrica ALTE MENȚIUNI in momentul definitivării controlului 27.06.2013 aceste aspecte .
Intimatul solicita respingerea ca neîntemeiat a motivului invocat de către petenta potrivit căruia persoanele M. C., N. F. Si T. M. așteptau in vederea incheierii contractelor de munca având in vedere, declarațiile persoanelor anterior menționate ce constituie formularul completat cu mențiuni clare ce reprezintă fisa de identificare ,act ce este prevăzut si stabilit prin H.G. nr. 1377/18.11.2009 actualizata la data de 30.12.2010, extras pe care-l depune anexat, in care nici una dintre cele trei persoane nu menționează faptul ca îl așteaptă pe administrator, ci urmau sa semneze contractul de munca după ora 12:30 incat actul sancționator reflecta realitatea găsita pe teren de către agentul constatator.
Mentioneaza intimatul ca agentul constatator nu avea de unde sa cunoască detaliile completate pe propria răspundere de către persoanele anterior menționate in momentul controlului si nici timpul de lucru de 8 ore/zi, iar aceste persoane au fost depistate in locația respectiva si ceea ce contează este activitatea desfășurata de către aceste persoane înainte de descoperirea lor la data controlului, moment pana la care prestaseră activitate in folosul petentei conform mențiunilor pe propria răspundere nefiind silite sau intimidate.
Intimatul mai arata ca pana la data efectuării controlului de către agentul constatator persoanele anterior menționate au specificat pe propria răspundere un element foarte important probe, mențiune făcuta in cuprinsul Fisei de identificare desi desfășurarea perioadei de proba nu exista decât in baza unui contract individual de munca încheiat in forma scrisa conform art.32 alin.3 din Legea nr. 53/2003 incat nu era pentru prima data prezenți in locația respectiva iar la data si ora controlului aceste persoane desfășurau activități in folosul petentei fara a semna vreun contract de munca obligație prevăzuta clar de art. 16 alin.l din Legea nr. 53/2003.
De asemenea, intimatul arata ca s-a reținut in mod legal si corect faptul ca, societatea a fost sancționată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 alin.1 litera e) din Legea nr. 53/2003 ,iar fenomenul muncii la negru are o amploare maxima iar statul prin organele abilitate încearcă astfel sa stopeze evaziunea fiscala. Dupa cum se poate constata aceste declarații sunt tipizate si au o relevanta deosebita având vedere ca declarațiile au un regim special fiind date la locul de munca unde s-au identificat salariați fără forme legale, sunt emise de un organ al statului respectiv Inspectia Muncii si se menționează foarte clar numele agentului constatator numărul legitimației precum si semnătura acestora astfel incat sunt înscrisuri respectiv documente oficiale ce au stat la baza actului sancționator, iar agentul constatator nu avea de unde sa cunoască in detaliu datele de identificare ale persoanei găsite in momentul controlului la fata locului, unitatea la care presta activitate,timpul de lucru iar obiectivele controlului au fost menționate clar -identificarea si combaterea muncii fara forme legale de angajare. Daca nu s-ar fi efectuat acest control inopinant in locația respectiva nu ar mai fi fost depistata aceasta persoana prestând activitate fără forme legale, iar fapta săvârșita este de o gravitate considerabila ,dat fiind practica agenților economici de a primi la lucru persoane fara a le intocmi forme legale, fapte ce aduc prejudicii atat statului, cat si persoanelor angajate cărora nu le sunt garantate drepturile acordate de Legea nr. 53/2003.
Se mentioneaza ca petenta avea obligația de a respecta dispozițiile art. 16 alin.1 si 4 din Legea nr. 5 3/2003, prevederi de care societatea nu a ținut cont si a acceptat sa primească in desfășurarea activității trei persoane fără forme legale de angajare incat reprezintă culpa exclusiva a unității care a fost de acord astfel cu aceasta situație contrara dispozițiilor Legii nr.53/2003 republicata. Astfel angajatorul nu a respectat dispozițiile art. 16 alin.2 din Legea nr. 53/2003 potrivit cărora anterior inceperii activității așadar anterior datei menționate foarte clar in cuprinsul fisei de identificare completata pe propria răspundere de către persoanele anterior menționate, iar contractul individual de munca se înregistreaza in registrul de evidenta al salariatilor-REVISAL, care se transmite I.T.M. D. iar ceea ce se desfășoară impotriva legii nu poate fi acceptat.
Existenta faptei reținuta in sarcina petentei este dovedita destul de elocvent prin procesul verbal de control nr._/27.06.2013 insotit de 2 documente anexate, documente in care agentul constatator a menționat deficientele găsite si constatate precum si masurile pe care petenta era obligata sa le realizeze, astfel incat societatea a fost sancționată in mod corect in baza art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modificata. Toata aceasta documentație a fost încheiata in prezenta reprezentantului unității care a semnat si stampilat fara nici o obiectiune, toate aceste documente, acte pe care nici nu le-a contestat cu privire la cele consemnate in cuprinsul acestor acte premergătoare întocmirii actului sanctionator incat unitatea a recunoscut in mod direct săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin.l litera e) din Legea nr. 53/2003
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă, ale Legii nr.53/2003 republicată și ale O.G. nr. 2/2001 actualizată.
In dovedirea faptei contraventionale solicită proba cu inscrisurile atașate întâmpinării si proba cu cele trei persoane depistate respectiv M. C., N. F. si T. M..
In baza art. 411 alin.l punctul 2 din Noul Cod de procedură civilă, vă solicităm judecarea cauzei și în lipsa lor.
La data de 12.11.2013 petenta . depus răspuns la întâmpinare aratând ca o consideră netemeinică și nelegală, pe motiv că persoanele găsite la lucrare desfășurau prestații de la ora 08,00 la ora 12, 30 conform fișei de identificare anexă.
Arata petenta că fișele de identificare, vin ca argument favorabil plângerii petentei, pentru că dacă lucrau de mai mult timp, persoanele găsite, știau cu cât sunt plătiți, iar la rubrica III drepturi salariale toți au scris nu au negociat salariul.
Petenta arata ca in realitate starea de fapt este cu totul alta decât cea reținută în procesul-verbal de constatare a contravenției, persoanele găsite nu efectuau nici un fel de munci, ci veniseră în dimineața zilei de 25.06.2013 în urma unui anunț, pentru o probă de lucru, au fost recrutați dintre mai multe persoane și au rămas în spațiul unde se efectua lucrarea, pentru a veni administratorul F. A. –Gigel, cu contractele pentru a fi semnate, iar M. C. a fost angajat ca zidar tencuitor nicidecum nu presta o muncă necalificată.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba testimoniala, fiind audiati martorii M. C., O. D., T. M. C., N. F. O..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la 27. 06.2013 de intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D. societatea .. a fost sancționată contravențional cu suma de_ lei, pentru săvîrșirea contravențiilor prev. de art.16 alin.1 din Legea 53/2003.
S-a reținut că in urma controlului efectuat in data de 25.06.2013la punctul de lucru al . situat in C. Brazda lui N. au fost identificați numiții M. C., N. F. si T. M. care conform declarațiilor pe propria răspundere au început activitatea la societatea menționată la data de 25.06.2013 fără a semna un contract individual de muncă.
Impotriva procesului verbal de contravenție petenta a formulat în termen legal prezenta plîngere .
Verificînd potrivit art.34 din O.G.2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, faptele reținute de agentul constatator constituind contravenția prevăzută de art. art.16 alin.1 din Legea 53/2003.
Instanța nu poate reține că declarațiile date de martorii M. C., O. D., T. M. si N. F. în fața instanței corespund realității în condițiile în care cu ocazia efectuarii controlului de către agenții constatatori aceștia au declarat că lucrează fără contract de muncă semnând fără vreo obiecție declarațiile, iar în fața instanței au relatat ca in ziua respectiva au sustinut un interviu si asteptau sa semneze contractele individuale de munca. Astfel instanța nu poate da eficiență declarațiilor martorilor apreciindu-le ca fiind subiective.
Conform art.16 alin.1 din Legea 40/2011 contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului, iar alin.2 al aceluiași articol prevede că anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
Ori, în cauza dedusă judecății, instanța constată că surprinderea numiților M. C., N. F. si T. M. desfășurându-și activitatea în cadrul societății petente, de către inspectorii I. D. fără a prezenta un contract individual de muncă pentru a-și dovedi calitatea de salariați, este o dovadă certă a încălcării dispozițiilor legale amintite mai sus.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că petenta a săvîrșit contravențiile reținute în sarcina sa și prin urmare, va respinge plîngerea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulata de petenta ., cu sediul in C., .. 21, ., . in contradictoriu cu intimat I. D., cu sediul in C., .. 51, jud. D..
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03.03.2014.
PresedinteGrefier
T. G. C. L. T. N.
Red.T.G.C.
Tehnored.L.T.N.
4ex/08.04.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4180/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1493/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|