Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 27062/215/2014
Dosar nr._ - Plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la data de 13 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: M. V.
Grefier: D. C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. F. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D. - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala CP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, în temeiul art. 238 alin.1 Cod proc.civ, instanța estimează la 1 lună durata necesara pentru cercetarea procesului .
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții relative de invocat, instanța a acordat cuvântul pentru propunerea de probe.
Petentul, solicită în dovedirea acțiunii proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de petent prin plângere sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea plângerii.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul, având cuvântul solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberînd asupra cauzei civile de față constată că prin plîngerea contravențională formulată și înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 08.07.2014,petentul D. F.,în contradictoriu cu intimatul IPJ-D.- Biroul Rutier C. a solicitat ca prin hotărîrea ce se va pronunța să se constate nulitatea procesului verbal de contravenție . nr._ din 07.06.2014 și să se dispună exonerarea sa de plata amenzii aplicată în sumă de 360 lei,arătînd, în motivarea plîngerii, că procesul verbal de contraventie intocmit de organele constatatoare au reținut o situație eronată bazata pe constatarile personale ale agentului de politie care nu sunt dovedite cu probe materiale iar procesul-verbal de contraventie intocmit prezinta modificari la rubrica datei intocmirii si data faptei,propunind in acest sens proba cu inscrisuri si proba cu martori.
În cauză, intimatul a formulat întîmpinare prin care a solicitat admiterea plingerii ca fiind intemeiata,aratind ca procesul-verbal de contraventie contestat de petent este nelegal fiind intocmit cu nerespectarea dispozitiilor legale in materie iar actul juridic contine modificari privind data faptei retinuta a fi contraventie.
La solicitarea părților s-au încuviințat și administrat proba cu înscrisuri constînd în procesul verbal contestat, în original .
Analizînd conținutul înscrisurilor,actelor și lucrărilor arătate mai sus ,aflate la dosarul cauzei,se reține ,ca situație de fapt,că prin procesul verbal de contravenție .,nr._ din 07.07.2014,emis de intimatul IPJ-D.-BR.C. a fost sancționat petentul D. F. cu amendă contravențională în sumă de 360 lei ,reținîndu-se de organul constatator că în urma controlului efectuat de acesta in trafic a constatat ca petentul conducind autoturismul marca Audi cu nr. de inmatriculare_ ,pe raza municipiului C. ,pe strada .,in zona C., a trecut peste marcajul pietonal si nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea carosabilului.Fapta retinuta in sarcina petentului nu este dovedita prin alte probe materiale in afara procesului verbal precizat si contestat care se bucura doar de o prezumtie relativa de legalitate si temeinicie,conform literaturii de specialitate si practicii judecatoresti consolidata in acest domeniu,pina la proba contrara ce ar fi efectuata in aparare de petent.
Din continutul procesului-verbal de contraventie precizat rezulta ca acesta contine modificari privind data intocmirii acestuia cit si la rubrica data faptei,in sensul ca la rubrica luna se observa ca initial a fost inscrisa luna 07 pentru data intocmirii si luna 06 pentru data faptei iar peste aceste grafisme s-a inscris luna 06 pentru data intocmirii actului juridic si luna o5 pentru data faptei ceeace naste un dubiu serios cu privire la imprejurarile intocmirii acestuia cit si cu privire la data comiterii faptei,astfel ca in aceste imprejurari de fapt nu poate fi retinuta in sarcina petentului contaventia prevazuta de disp.art.100 alin.3 si 135 din OUG.nr.195/2002 intrucit nefiind rasturnata prezumtia de nevinovatie de care se bucura petentul rezulta ca fapta reala comisa de petent nu intruneste elementele constitutive ale unei fapte contraventionale urmind a fi admisa plingerea ca fiind intemeiata,cu consecinta anularii,ca fiind nelegal,a procesului verbal de contraventie si exonerarea petentului de sanctiunile aplicate si de masurile complementare luate .
Potrivit dispozitiilor art.135,lit h din OUG nr.195/2002 R,trebuie sa se acorde prioritate de trecere “pietonilor care traverseaza drumul public,prin loc special amenajat,marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului electric destinat lui,atunci cind acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului”.
În drept,au fost retinute si disp.atr.1,art.16 și art.34 din OG.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor in baza carora instanta de judecata legal investita cu solutionarea cauzei a avut competenta legala sa verifice legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie contestat si sa decida asupra sanctiunilor aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională privind pe petentul D. F., cu domiciliul în C., ., ., apt. 9, județul D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D. - BIROUL RUTIER.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 07.07.2014 întocmit de IPJ D. .
Exonerează petentul de plata amenzii aplicată în sumă de 360 lei .
Înlătură măsura complementară luată și obligă intimatul să restituie petentului permisul de conducere.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. C. D. P.
Red. jud. MV/Tehnored. gref.CDP.
4 ex./04.12.2014
← Fond funciar. Sentința nr. 297/2014. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|