Uz. Sentința nr. 3790/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3790/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 26367/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr.3790/2014

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. I. I. și pe pârât C. L. Bratovoiești de aplicare a legilor fondului funciar, pârât C. Județeană D. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. D. I., lipsă fiind parații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus prin Serviciul Registratură relațiile solicitate de la OCPI D. și de la C. L. Bratovoiești de aplicare a legilor fondului funciar.

Din oficiu, instanța invocă excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art.59 ind.1 din Legea nr.18/1991, republicată, cu completările și modificările ulterioare și acordă cuvântul părților prezente asupra excepției invocate.

Av. D. I., pentru reclamant, solicită admiterea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.07.2013, sub nr._ reclamantul S. I., a chemat în judecată pe pârâtele C. L. Bratovoiești de aplicare a legilor fondului funciar si Județeană D. de aplicare a Legilor Fondului Funciar, solicitând instanței ca prin hotararea pe care o va pronunța sa constate eroarea materiala din titlul de proprietate nr.1236-9650/08.02.1995 cu privire la înscrierea greșită în acesta a tarlalei 89 în loc de tarlaua 59 în care este situat terenul in suprafața de 4700 mp, precum și să se dispună obligarea paratelor la modificarea titlului de proprietate nr.1236-9650/08.02.1995, în sensul îndreptării erorii materiale care s-a strecurat la întocmirea acestuia în ceea ce privește amplasamentul suprafeței de teren de 4700 mp.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 08.02.1995 s-a emis pe numele autorului S. R. I., tatal său, în baza actelor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate întocmite de parâtele C. locala pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a comunei Bratovoesti și C. Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D., titlul de proprietate nr.1236-9650.

A susținut în continuare reclamantul că, la momentul întocmirii titlului de proprietate, s-a trecut în mod eronat că suprafața de 4700 m.p. este situată în tarlaua 89, în loc de tarlaua 59, . trecute corect.

În drept au fost invocat prevederile art.194-204 Cod proc. civ. si art.52-55 din Legea 18/1991 .

În dovedirea actiunii reclamantul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr.1236-9650, Certificat de deces, Certificate de naștere, CI reclamant si înscrisurile care au stat la baza eliberării TDP nr.1236-9650/08.02.1995 și în original adeverința înregistrata sub nr.2432/10.06.2013 și adresa nr.2432/10.06.2013.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 41 din Legea nr.1/2000.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art.201, alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă.

La solicitarea instanței, pârâta C. L. Bratovoiești de aplicare a legilor fondului funciar a înaintat la dosar toate înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1236-9650/08.02.1995 și a precizat că la scrierea titlului de proprietate, au intervenit erori materiale cu privire la amplasamentul suprafetei de 4700 mp, în ceea ce priveste numarul tarlalei, corect fiind T 59, P 54, în loc de T89, P 54, iar OCPI D. a înaintat la dosar, în copie certificată, procesul verbal de punere în posesie, premergător emiterii titlului de proprietate nr.1236-9650/08.02.1995.

Analizând, conform art.248, alin.1 din Noul cod de procedură civilă, actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de punere în posesie întocmit de către C. L. Bratovoiești de aplicare a legilor fondului funciar, numitul S. R. I. autorul reclamantului a fost pus în posesie în extravilanul satului Bădoși, . totală de 3 ha și 5200 mp, din care suprafața de 4700 mp, teren arabil în T 59, P54, cu următorii vecini: la N-De 346/11, la E-D. I. M., la S-Dc 346 și la V-Ș. M..

Ulterior, la data de 08.02.1995, numitului S. R. I. i s-a emis titlul de proprietate nr.1236-9650 în care s-a menționat că suprafața de 4700 mp, teren extravilan arabil este amplasată în T 89, P54, cu următorii vecini: la N-De 346/11, la E-D. I. M., la S-Dc 346 și la V-Ș. M.

Prin cererea adresată instanței de judecată, reclamantul a solicitat să se constate existența unei erori materiale la emiterea titlului de proprietate nr. 1236-9650/08.02.1995 în ceea ce privește amplasamentul suprafeței de 4700 mp și să fie obligate pârâtele să rectifice acest titlu de proprietate în sensul îndreptării erorii intervenite.

Potrivit art.59, ind.1, alin.1 din Legea nr. 18/1991, republicată, completată prin Legea nr. 219/2012, îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.

In alin. 2 al aceluiași articol se arată că rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.

Prin modificarea legislativă adusă prin Legea nr.219/2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2011 privind trecerea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administrației și Internelor în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, precum și pentru modificarea unor acte normative, competența îndreptării erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate produse din cauza erorilor de scriere aparține oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, ca și cea privind rectificarea titlurilor de proprietate care se poate face în temeiul hotărârii comisiei județene.

Ori, în condițiile în care în procesul-verbal de punere în posesie întocmit de către C. L. Bratovoiești de aplicare a legilor fondului funciar s-a menționat că suprafața de teren de 4700 mp, extravilan arabil este amplasată în T 59, P54, menționarea în titlul de proprietate nr. 1236-9650/08.02.1995 a faptului că aceeași suprafață de teren este amplasată în T89, P54 se datorează unei erori de scriere, situație în care devin incidente dispozițiile legale menționate anterior.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu de către instanță.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. I. I., cu domiciliul în com. Bratovoiești, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. Bratovoiești de aplicare a legilor fondului funciar, cu sediul în ., jud.D. și C. Județeană D. de aplicare a Legilor Fondului Funciar, cu sediul în C., ., jud.D., ca inadmisibilă.

Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2014.

Președinte Grefier

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.D.N.

5ex/14.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uz. Sentința nr. 3790/2014. Judecătoria CRAIOVA