Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 26990/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta D. A. C., împotriva procesului verbal de contravenție, ., nr._ încheiat la data de 16.06.2014 de intimata Poliția L. a Municipiului C..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 94 N.C.p.civ. și art. 32 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de un an.

Instanța, constatând că proba cu înscrisuri, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, o încuviințează.

Instanța respinge proba cu interogatoriul intimatei, formulată de petentă, ca inadmisibilă, având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost întocmit de către un agent constatator.

Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.07.2014 sub nr._, petenta D. A. C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 16.06.2014 de intimata Poliția L. a Municipiului C. și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale aplicată prin acesta, iar in subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul.

In motivare petenta a arătat că in data de 16.06.2014 ora 11.30, se afla în zona M. pe ., în delegație de serviciu, având în sarcină a proceda la colectarea de fonduri în favoarea Asociației Dreptul la Viață 2010, cu scopul soluționării cazurilor sociale B. Ș. G. și P. C. L., legal înregistrate în evidențele asociației, cazuri sociale asistate de către asociația la care lucrează. A arătat că pe durata activității desfășurate a operat mai multe încasări în cuantum de câțiva lei, fiecare de la diferite persoane, emițând chitanță pe numele donatorului pentru fiecare sumă colectată.

La un moment dat a fost interpelată de un agent constatator din cadrul intimatei, care a procedat la verificarea tututor actelor și sumelor de bani aflate asupra sa și a început să-i vorbească despre o presupusă încălcare a legii, respectiv sa întocmească pe numele său acte de sancționare contravențională, însă știindu-se nevinovată, petenta a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție.

A arătat că, ulterior, prin scrisoare recomandată i-a fost remis procesul verbal de contravenție, întocmit pentru faptul că ar fi fost surprinsă in timp ce apela în mod repetat la mila publicului fiind o persoană aptă de muncă. A mai arătat petenta, că este încadrată în muncă pe durataă nedeterminată conform contractului de muncă nr. 143/03.07.2013 în funțcia de casier încasator, iar în acel moment se afla în C., în delegație de serviciu, iar pentru sumele încasate a emis chitanță.

A invocat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept a invocat dispozițiile OG 2/2001.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială.

A depus la dosar, procesul verbal contestat în original și xerocopie, dovada achitării taxei judiciare de timbru.

La data de 28.07.2014, petenta a depus la dosar, completare la plângerea contravențională prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul intimatei.

A depus la dosar, interogatoriul în formă scrisă, ordinul de deplasare, extras din revisal, acte medicale privind pe C. I., înscrisuri privind asociația Dreptul la Viață.

Intimatul deși legal citat nu a depus, întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la plângere.

La solicitarea instanței, intimata a depus la dosar, la data de 23.10.2014, un înscris prin care a arătat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în baza celor constatate de agent la fața locului.

La acest termen de judecată, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 N Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 16.06.2014 de către intimata Poliția Municipiului C., petenta D. A. C. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o amendă în cuantum de 100 lei, reținându-se că în ziua de 16.06.2014, ora 1120, a fost depistată pe ., in zona restaurantului M., in timp ce apela in mod repetat la mila publică, fiind o persoană aptă de muncă.

Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, petenta fiind sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1990 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, constând in „apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte” cu amendă cin cuantum de 100 lei.

De asemenea s-a aplicat o amendă în cuantumul legal prevăzută de art. 3 alin. 1 lit. a din aceeași lege.

Procesul verbal nu a fost semnat de către petentă, iar la rubrica alte mențiuni s-a consemnat " contravenienta recunoaște fapta dar refuză să semneze și să primească copia procesului verbal".

De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petenta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).

In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 61/1991 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de conviețuire socială, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).

Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.

Deși, prin plângerea formulată petenta a arătat faptul că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, instanța nu poate reține că aspectul expus de acesta corespunde adevărului deoarece nu este dovedit cu nici un mijloc de probă, reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.

De altfel, nici nu are relevanță această susținere, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, având în vedere că nu înlătură existența faptei, ci, eventual, ar fi putut fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii, dacă ar fi fost dovedită.

Susținerile petentei in sensul că in data de 16.06.2014 se afla in loc. C., zona M., in baza unui ordin de serviciu, pentru a încasa sume in numele Asociației Dreptul la Viată 2010 nu sunt intemeiate.

Astfel din extrasul REVISAL (fila 16) reiese că . funcția de casier-încasator in cadrul Asociației Dreptul la Viată 2010, insă aceasta nu a făcut dovada încasărilor efectuate in numele asociației in data de 16.06.2014.

Astfel, din ordinul de deplasare aflat la fila 15 reiese că pe numele petentei D. A. C., având funcția de casier încasator, s-a emis in data de 16.06.2014 un ordin de deplasare in care s-a menționat expres durata deplasării " de la 16.06.2014 la 16.06.2014", insă nu s-a menționat și locul unde urma să aibă loc deplasarea.

Mai mult, deși petenta a susținut in cuprinsul plângerii contravenționale faptul că la momentul controlul nu a apelat la mila publicului, ci strângea fonduri pentru două cazuri sociale, emițând chitanțe in acest sens, instanța reține că nu s-au depus la dosar copii după chitanțele emise, ceea ce întărește concluzia că la acel moment nu s-au emis chitanțe, iar eventualele sume strânse au intrat in proprietatea petentei.

Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei contravenția prevăzută de dispozițiile art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1990 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată.

In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinând seama de imprejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.34 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și urmează a o respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională, formulată de petenta D. A. C., cu domiciliul în D., .. 6, jud. Hunedoara, împotriva procesului verbal de contravenție, ., nr._ încheiat la data de 16.06.2014 de intimata Poliția L. a Municipiului C., cu sediul în C., .. 22, jud. D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel la Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2014.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red. lDB

Teh.CCE/4ex/04.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA