Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 22896/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 13 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. R. Ș. și pe intimat Poliția L. a Municipiul C., având ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 19), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 04.11.2013, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.07.2013 sub nr._, petentul P. R. Ș., în contradictoriu cu intimatul Poliția L. a Municipiul C. a formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii nr.1916 pronunțată la data de 11.06.2013 de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013.

La termenul de judecată din 04.11.2013 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.242, alin.1, pct.2 N.C.p.c. întrucât petentul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin rezoluția administrativă din data de 26.09.2013, respectiv de a preciza dacă a înțeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva încheierii nr.1916/11.06.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, în temeiul art.200, alin.4 din NCPC sau cerere de revizuire împotriva aceleiași încheieri în temeiul art.509 NCPC.

Prin rezoluția din data de 04.09.2014, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.

În conformitate cu art.416 NCPCiv orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 NCPC perimarea se poate constata și din oficiu.

Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni.

Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.

În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.

Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.

Termenul de perimare de 6 luni începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.

Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 04.11.2013 în temeiul art.242, alin.1, pct.2 N.C.p.c., termenul de perimare începând să curgă la acea dată.

De la acest moment și până la termenul din 13.10.2014, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, petentul nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art.417 N.C.p.civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.416, alin.1 N.C.pr.civ, instanța va constata perimată acțiunea formulată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de petentul P. R. Ș., cu domiciliul în C., ., .. 1, ., în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiul C., cu sediul în C., ..22, jud.D..

Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.D.N.

4ex/16.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA