Plângere contravenţională. Sentința nr. 3414/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3414/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 35709/215/2013

- plângere contravențională-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3414

Ședința publică de la data de 11 martie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. C. D. și pe intimatul I. D. BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. G. pentru petent și martorul D. C., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la audierea martorului D. C. ( Ci ., nr._, CNP_) a cărui declarație este consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat solicită admiterea acțiunii și anularea procesului verbal. Arată că este evident că petentul a fost de bună credință și de aceea nu s-a prezentat la poliție. Din înscrisurile depuse la dosar este evident că celălalt conducător auto este de vină pentru producerea accidentului. Solicită anularea procesului verbal pentru că petentul e de bună credință, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere. În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertismentul.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 31.10.2013, petentul C. C. D. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/17.10.2013 emis de I. D.- Biroul Rutier, exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere.

În motivare, a arătat că la data de 17.10.2013 ora 21.35 a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în cuantum de 320 lei și cu reținrea permisului de conducere pentru 30 zile pentru că nu a anunțat în 24 ore producerea unei tamponări carea a avut loc în data de 16.10._ ora 16.00 între autoturismul condus de el cu nr._ și autoturismul cu nr._ condus de un alt șofer, tamponare ce a avut loc pe . intersectția sens giratoriu cu . că după producerea accidentului s-a înțeles cu celălalt șofer ,numita D. L. E., care și-a recunoscut vinovăția, să rezolve pe cale amiabilă această situație. Arată petentul să sa-a înțeles cu aceasta să se întâlnească a doua zi pentru a merge la societatea de asigurări, însă aceasta a refuzat pentru că se consideră nevinovată și s-au deplasat la Biroul Rutier unde li s-au întocmit ambilor procese verbale.

În drept a invocat dispozițiile OG 2/2001.

În dovedirea plângerii a anexat procesul verbal de contravenție în original, copie CI petent, dovada . nr._/17.10.2013.

Cererea a timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.

La data de 13.11.2013, prin serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, având valoare probatorie în ceea ce privește constatarea stării de fapt și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind depunerea actelor ce au stat la baza emiterii procesului verbal, intimatul a depus declarații (filele 10 și 11).

La data de 14.01.2014 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în urma accidentului rutier a stabilit cu celălalt șofer să facă o constatare amiabilă a accidentului, după ce aceasta își va rezolva problemele cu fiul său.

La termenul de judecată de azi instanța a administrat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială în care a fost audiat martorul Dașovenau C..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii CP nr._/17.10.2013 încheiat de I. D., petentul C. C. D. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 320 lei, aplicându-i-se și măsura complementară a reținerii permisului de conducere.

În sarcina acestuia s-a reținut că la data de 16.10.2013, ora 16.00, .. 50, fiind implicat într-un accident cu pagube materiale în timp ce conducea autoturismul cu nr._, nu s-a prezentat la poliție în 24 de ore de la momentul accidentului.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că neprezentarea petentului la poliței pentru a anunța accidentul este justificată prin aceea că a avut o înțelegere cu celălalt conducător auto pentru a se prezenta la asigurator și a încheia o înțelegere amiabilă privind accidentul.

Acest aspect a fost confirmat de martorul D. C., pasagerul petentului care efectua transport în regim taxi și potrivit căruia la sensul giratoriu din centru de la pod petentul a fost lovit din spate de un autoturism condus de o doamnă. Martorul a fost prezent când petentul a discutat cu acea doamnă și s-au înțeles să se întâlnească a doua zi pentru a-i da asigurarea, aceasta recunoscându-și vina în producerea accidentului.

Tot din declarația martorului, reține instanța că părțile au procedat astfel pentru că doamna vinovată de producerea accidentului se grăbea să își ia copilul de la grădiniță și să meargă la spital cu el.

Totodată, din declarațiile date la poliție, dar și din împrejurarea că petentului nu i s-a întocmit proces verbal pentru comiterea accidentului, se reține că vinovat de producerea accidentului este numita D. L. E., astfel că petentul, încrezându-se cu bună credință în înțelegerea avută cu aceasta de a se prezenta la asigurator, nu s-a prezentat la poliție. Faptul că numita D. L. E. s-a răzgândit între timp și a mers la poliție declarând accidentul cu scopul de a se stabili o altă situație de fapt și răspunderea petentului pentru accident, nu-i poate fi imputabil petentului ce s-a bazat pe înțelegerea avută cu aceasta.

Din acest motiv, apreciază instanța că lipsește tocmai vinovăția petentului în săvârșirea faptei de a nu se prezenta la poliție, motiv pentru care procesul verbal este netemeinic întocmit, iar prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul nu a fost înlăturată prin probele administrate în cauză.

Față de aceste considerente, instanța urmează a admite plângerea și a dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/17.10.2013, a exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei și a dispune restituirea permisului de conducere reținut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. C. D. cu domiciliul în C., .. 84, ., . în contradictoriu cu intimatul I. D. BIROUL RUTIER cu sediul în C., ., județul D..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/17.10.2013, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei și dispune restituirea permisului de conducere.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

26.03.2014, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3414/2014. Judecătoria CRAIOVA