Plângere contravenţională. Sentința nr. 4736/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4736/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 1722/223/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4736/2014

Ședința publică de la 31 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. L. V. și pe intimat Inspectoratul de Poliție Județean D., având ca obiect plângere contravetionala

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

În baza art 238 N.c.pr.civilă instanța estimează durata procesului la 6 luni.

Consideră pertinentă, concludentă, legală și utilă probele solicitată, astfel că în baza art. 258 N.C. Pr. Civilă raportat la dispozițiile art. 255 N. C. Pr. Civ, încuviințează petentului proba cu înscrisuri.

Decade petentul din proba testimonială deoarece acesta nu a precizat câți martori propune în cauză, nici numele și nici adresele acestora.

Instanța reține cauza pentru soluționare și dispune comunicarea hotărârii,pentru petent, la sediul procedural ales, nu și la domiciliul acestuia.

INSTANȚA

Constată că la data de 17 mai 2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei D. județul V. plângerea formulată de B. L. V. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție Județean D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/7 mai 2013 plângere prin care s-a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii.

In motivarea plângerii, petentul arata ca cele reținute în conținutul procesului verbal nu corespund realității, deoarece a fost sancționat pe motiv că a circulat în localitate cu viteza de 75 km/h, dar se afla în afara localității,unde se poate circula cu o altă viteză.

Petentul menționează că din cuprinsul procesului verbal contestat nu rezultă unde anume a fost înregistrat cu acea viteză, fiind menționat în mod generic în localitatea Pitești.

În drept a fost invocată O. G.2/2001.

Prin sentința civilă nr. 1832 pronunțată în data de 28 iunie 2013 Judecătoria D. județul V. a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 6 septembrie 2013.

La data de 19 decembrie 2013 intimatul a înaintat la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic.

Petentul, în dovedirea plângerii și intimatul,în combaterea susținerilor acesteia, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și probei testimoniale.

Proba cu înscrisuri a fost apreciată de instanță ca fiind utilă cauzei si încuviințată ca atare fiind depuse la dosar procesul verbal de contravenție contestat, planșe fotografice și copia buletinului de verificare metrologică nr._.

Cu privire la proba testimonială solicitată de petent, acesta a fost decăzut deoarece nu a precizat câți martori propune în cauză, nici numele și nici adresele acestora

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal CP nr._/7 mai 2013 petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.49 din O.U.G. 195/2002 constând în aceea că în localitate a condus cu viteza de 75 km/h.

Analizând legalitatea procesului verbal raportat la prev. art. 17 din O. G. 2/2001 instanța constată că nu există motive de nulitate absolută care să conducă la anularea acestuia.

Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că starea de fapt reținută de agentul constatator este corectă întrucât petentul nu s-a prezentat la instanță pentru administrarea de probatorii, deși potrivit art.249 N.c.p.c acestuia îi revenea sarcina probei.

În consecință,instanța constată că susținerile petentului sub aspectul netemeiniciei procesului verbal contestat nu pot fi coroborate cu niciun mijloc de probă ,astfel că instanța constată că starea de fapt reținută în actul constatator corespunde realității.

Față de cele menționate ,instanța urmează să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petent B. L. V. cu sediul procesual ales la Cabinet Av. M. B., cu sediul în D., .. B, parter, județul V. în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN D.-C..

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. MINCĂC.C.S.

Red.M.M./tehnored.C.C.S.

4 ex./09.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4736/2014. Judecătoria CRAIOVA