Plângere contravenţională. Sentința nr. 7330/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7330/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 43971/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7330

Ședința publică de la data de 21.05.2014

Instanța constituită din:

Președinte: M. M. D.

Grefier: A. J.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petenta S.C. C. DE A. OLTENIA S.A în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petentă consilier juridic L. G., lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială în soluționarea cauzei.

Consilier juridic L. G. arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial.

În conformitate cu prevederile art. 32 din OG 2/2001 coroborate cu art 94 pct. 4 din N.C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța acordă cuvântul pentru probatorii.

Consilier juridic L. G. pentru petentă solicită încuviințarea probei probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.

Consilier juridic L. G. pentru petentă solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/06.12.2013 și pe cale de consecință exonerarea petentei de plata amenzii în cuantum de 2.000 lei, arătând că petenta a executat lucrarea în termen legal, a emis comanda la . în aceeași zi.

INSTANȚA

La data de 23.10.2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ plângerea formulată în termen legal de petenta S.C. C. DE A. OLTENIA S.A în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/06.12.2013 prin care a solicitat anularea acestuia și pe cale de consecință exonerarea de plata amenzii în cuantum de 2.000 lei.

In motivarea plângerii arată că , în data de 06.12.2013, a notificat Primăria C. cu privire la intervenția de urgență pe domeniul public pentru . 46B. Petenta precizează că a efectuat lucrarea în termen și conform celor din notificare a făcut comanda la S.C SONDRIO IMPEX SRL pentru a aduce la starea inițială sistemul rutier afectat de săpături.

Petenta arată că nu se face vinovată de încălcarea dispozițiilor HCL 304/2012 pentru că a obținut autorizație de intervenție, a respectat procedura pentru intervenția pe domeniul public și va face dovada celor afirmate cu înscrisuri constând în contractul cu . de intervenție, comenzile de asfaltare către Sondrio.

În scop probator, a fost depusă la dosarul cauzei notificarea către Primăria C., comanda de asfaltare către ..

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței 2/2001 art. 16,17,19 și art. 46 din Regulamentul anexa la Hotărârea 304/2012..

În scop probatoriu petenta a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

La data de 04.02.2014 petenta a depus o precizare prin care arată că nu mai este necesară mărturia unui martor din partea . Oltenia S.a întrucât a fost sancționată contravențional pentru nerefacerea în totalitate a sistemului rutier afectat de săpături, obligație ce revine firmei ., astfel arătând că nu se poate reține culpa petentei întrucât și-a respectat sarcinile din notificare și a formulat comanda fermă pentru aducerea sistemului rutier la forma inițială.

La data de 04.03.2014 intimata a depus întâmpinare arătând că la data de 06.12.2013 impotriva petentei s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 1 și art. 19 lit. c din Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 privind aprobarea Regulamentului pentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor și zonelor verzi din Municipiul C., fapta sancționată de art. 43 din HCL nr. 304/2012, întrucât petenta, a executat lucrări de intervenție la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă pe . blocului 46 B, iar după finalizarea lucrărilor nu a refăcut în totalitate sistemul rutier afectat de săpături.

Intimata învederează instanței că sancțiunea aplicată se încadrează în dispozițiile art. 43 din Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 privind aprobarea Regulamanentului poentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor și zonelor verzi din Municipiul C., care prevede următoarele: "Nerespectarea prevederilor art. 1, art.3, art. 4, art. 9,art.10,art.11,art.12,art.13,art.14,art.15 din cap I, art. 18, art. 19, art. 20, art. 21,22,23,24,25,26 din cap II, art. 32,33,36,37,38,39,40,41,42,43 din cap IV, constituie contravenție și se sancționează cu amendă-2.000-2.500 lei."

Intimata arată că dispozițiile art. 19 din Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 statuează că "Intervenția de urgență pe domeniul public de către titularul de rețele se va realiza cu respectarea următoarelor faze în execuție: a)Semnalizarea rutieră corespunzătoare a lucrării conform Ordinului MI-MT, nr. 112/411, publicat în Monitorul Oficial nr. 397/24.08.2000; b) tăierea cu mașina de tăiat asfalt a conturului pe care de intervine; c) aducerea zonei afectate la cota de carosabil neafectat de săpătură imediat după repararea avariei, inclusiv copactarea terenului de fundare; d) executarea fundației și îmbrăcăminții străzii din același material existent înainte de spargere."

Dispozițiile art. 22 din Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 statuează ca "intervențiile pe domeniul public la rețelele tehnică-edilitare subterane se executa în baza Autorizației de intervenție".

De asemenea, intimata precizează că potrivit prevederilor art. 20 din HCL nr. 304/2012 "În cazul lucrărilor în regim de urgență, se va emite de către deținătorul sau administratorul de rețea: Autorizație de intervenție (conform Anexei nr. 2 la Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012)".

Intimata solicită instanței să aibă în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Regulamentul anexa Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 privind aprobarea Regulamentului pentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor și zonelor verzi din Municipiul C., "Lucrările tehnico-edilitare care afectează domeniul public (străzi, trotuare, parcări, spații verzi) se pot executa numai după emiterea Autorizației de Spargere Stradă (conform Anexei nr. 1 la prezentul Regulament) avizată de Direcția Servicii Publice și aprobată de conducerea Primăriei Municipiului C.", petenta nefăcând dovada că deține la momentul controlului această autorizație.

Mai mult, intimata arată că deși petenta susține că responsabilă de refacerea sistemului este altă societate comercială, punctul 2 din Autorizația de intervenție prevede că termenul pentru remedierea provizorie a sistemului rutier/pietonal/zona verde este "imediat după finalizarea lucrării", iar responsabil pentru această remediere este . Oltenia Sa.

Intimata arată că petenta anexează la plângerea contravențională numai Notificarea din data de 25.11.2013 adresată Primăriei Municipiului C. privind intervenția de urgență pe domeniul public și/sau privat al Municipiului C., nefăcând dovada deținerii Autorizației de intervenție pentru lucrările executate pe . .> Din textele menționate, rezultă că fapta petentei este certă, are caracter contravențional, procesul verbal de contravenție contestat bucurându-se de prezumția de legalitate până la dovada contrară, ori petenta nu a dovedit contrariul temeiniciei și legalității actului constatator contestat.

De asemenea, intimata consideră că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, iar agentul constatator a întocmit actul sancționator cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 și HCL nr. 304/2012, având în vedere că a ales sancționarea faptei cu amenda contravențională în cuantum de 2000 lei(minimul amenzii prevăzut de HCL nr. 304/2012), petenta având posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii, adică 1000 lei, în 48 de ore de la data comunicării procesului verbal.

Intimata solicită respingerea plângerii formulate de către petenta . Oltenia Sa și menținerea temeiniciei și legalității procesului verbal de contravenție . nr._/06.12.2013.

În drept, îsi întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod Procedură Civilă, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012, OG nr. 2/2001.

La dosar au fost depuse planșe foto efectuate la fața locului în data de 06.12.2013.

La data de 08.04.2014 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care arată că își susține cele afirmate în plângerea contravențională cu înscrisuri constând în comanda către . notificarea către Primăria C.; consideră că nu mai este necesară mărturia unui martor din partea . Oltenia Sa întrucât a fost sancționată contravențional pentru nerefacerea în totalitate a sistemului rutier afectat de săpături, obligație ce revine firmei . notificată de petentă în data de 25.11.2013, zi în care s-a terminat lucrarea; petenta arată că nu a fost sancționată contravențional pentru lipsa autorizației de intervenție ci așa cum reiese din procesul verbal pentru nerefacerea în totalitate a sistemului rutier.

De asemenea petenta arată că nu se poate reține culpa sa, întrucât și-a respectat sarcinile din notificare și a formulat comanda fermă pentru aducerea sistemului rutier la forma inițială, respectând regulamentul anexa la Hotărârea 304/2012 în sensul că a refăcut sistemul așa cum se poate observa și din planșa foto. După repararea conductei de apă, Secția Mecanizare din cadrul Companiei de A. Oltenia a compactat terenul afectat și astfel l-a pregătit pentru asfaltare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/06.12.2013 petenta S.C. C. DE A. OLTENIA S.A a fost amendata contraventional de intimata POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C. reținându-se că petenta a executat lucrări de intervenție la rețeaua publică de apă potabilă pe . blocului 46B, iar după finalizarea lucrărilor nu a refăcut în totalitate sistemul rutier afectat de săpături. La fața locului au fost efectuate fotografii.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța reține că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:

Potrivit art. 43 din Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 privind aprobarea Regulamentului pentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor și zonelor verzi din Municipiul C., "Nerespectarea prevederilor art. 1, art.3, art. 4, art. 9,art.10,art.11,art.12,art.13,art.14,art.15 din cap I, art. 18, art. 19, art. 20, art. 21,22,23,24,25,26 din cap II, art. 32,33,36,37,38,39,40,41,42,43 din cap IV, constituie contravenție și se sancționează cu amendă-2.000-2.500 lei."

Potrivit art. 19 din Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 "Intervenția de urgență pe domeniul public de către titularul de rețele se va realiza cu respectarea următoarelor faze în execuție: a)Semnalizarea rutieră corespunzătoare a lucrării conform Ordinului MI-MT, nr. 112/411, publicat în Monitorul Oficial nr. 397/24.08.2000; b) tăierea cu mașina de tăiat asfalt a conturului pe care de intervine; c) aducerea zonei afectate la cota de carosabil neafectat de săpătură imediat după repararea avariei, inclusiv compactarea terenului de fundare; d) executarea fundației și îmbrăcăminții străzii din același material existent înainte de spargere."

Dispozițiile art. 22 din Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 statuează ca "intervențiile pe domeniul public la rețelele tehnică-edilitare subterane se executa în baza Autorizației de intervenție".

Potrivit prevederilor art. 20 din HCL nr. 304/2012 "În cazul lucrărilor în regim de urgență, se va emite de către deținătorul sau administratorul de rețea: Autorizație de intervenție (conform Anexei nr. 2 la Regulamentul anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012)".

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Regulamentul anexa Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 304/2012 privind aprobarea Regulamentului pentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor și zonelor verzi din Municipiul C., "Lucrările tehnico-edilitare care afectează domeniul public (străzi, trotuare, parcări, spații verzi) se pot executa numai după emiterea Autorizației de Spargere Stradă (conform Anexei nr. 1 la prezentul Regulament) avizată de Direcția Servicii Publice și aprobată de conducerea Primăriei Municipiului C.", petenta nefăcând dovada că deține la momentul controlului această autorizație.

Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăția stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz prin hotărâre a Consiliului local sau a Consiliului județean.

Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al art 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii. 1

Autonomia noțiunii „în materie penală „ determină aplicarea garanțiilor art 6 CEDO ori de câte ori o măsură este calificată penală în dreptul intern al statului în cauză. Insă, faptul că în conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumită faptă este considerată contravenție și nu infracțiune (cum este cazul prezentei cauze) nu duce în mod automat la neaplicarea articolului 6 din Convenție. In acest moment se vor verifica celelalte două criterii, fiind suficient unul śingur pentru a conduce la includerea măsurii în discuție în domeniul penal al Convenției.

Cel de-al doilea criteriu- natura dispoziției sancționatorii- include două subcriterii: câmpul de aplicare al normei și scopul pedepsei, aceste două subcriterii acționând în mod cumulativ.

Avându-se în vedere câmpul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adresează norma în discuție, respectiv dacă aceasta are un caracter special, adresându-se unei categorii restrânse de persoane sau dimpotrivă dacă norma are un caracter general. Se constată că norma legală aplicabilă ăn prezenta cauză are un caracter general, aplicându-se tuturor cetățenilor care participă la circulația pe drumurile publice, în considerarea intereselor generale ale societatii.

Luandu-se în considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeană a stabilit că atâta vreme cât norma juridică are caracter general și urmărește un scop represiv, articolul 6 nu face diferență între fapte în funcție de gravitatea lor. S-a decis că articolul 6 din Convenție nu distinge între infracțiuni și fapte ilicite nepedepsibile penal deoarece le lipsește gradul de pericol social al infracțiunii; dispoziția art. 6 CEDO se aplică de fiecare dată când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni sau a altei fapte ilicite - așa cum este contravenția - susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni cu caracter represiv.

Rezultă cu claritate că distincția între infracțiuni și contravenții existentă în dreptul intern al mai multor state parte la Convenție (ca si România) este irelevantă din punct de vedere al art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziției sancționatorii o cere(CEDO, cauza Lauko c. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, cauza A. c. României, hot din 04.10.2007).

Natura și gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile unei persoane are relevanță din punct de vedere al aplicării art 6 din Convenție, având în vedere că, potrivit legislației interne,, scopul aplicării sancțiunilor contravenționale este unul represiv și preventiv.

Contravenția reținută în sarcina petentei întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al prevederilor Ó.U.G. 195/2002 privește pe toți cetățenii participanți la circulația pe drumurile publice, fără îndeplinirea unei condiții speciale, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.

Pe cale de consecință, în cauză petentei îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prev. de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.

În cauză petenta a respectat procedura pentru intervenția pe domeniul public făcând dovada cu înscrisuri constând în contractul cu . de intervenție, comenzile de asfaltare către . fiind responsabilă de refacerea sistemului rutier afectat de săpături.

Nu se poate reține culpa petentei întrucât și-a respectat sarcinile din notificare și a formulat comanda fermă pentru aducerea sistemului rutier la forma inițială.

Ca urmare instanța, în baza art. 34 din OG 2/2001 va admite plângerea, va anula procesul-verbal de contravenție și va exonera petenta de plata amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea formulată de petenta S.C C. DE A. OLTENIA S.A, cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C. cu sediul în C., .. 22, având ca obiect plângere contravențională

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/6.12.2013 întocmit de POLIȚIA MUNICIPIULUI C. și exonerează petenta de plata amenzii.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014

Președinte, Grefier,

M. M. DanielaAnuța J.

Red. M.D.M

Teh. A.J

27.05.2014

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7330/2014. Judecătoria CRAIOVA