Plângere contravenţională. Sentința nr. 7787/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7787/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 13741/182/2012
ROMÂNIA pl. contrav.
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civila nr. 7787
Ședința publică de la 28 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-M. T.
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta S.C. S. ..și pe intimat I. T. DE munca D., având ca obiect plângere contravetionala
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns c.j. T. A. pentru intimata, martorul din acte L. I., lipsind petenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se constată că, prin Serv. Registratură s-au depus de către apărătorul petentei cerere de amânare la care s-a atașat adeverința medicală .
C.j. T. A. pentru intimata, se opune la cererea de amânare a apărătorului petentei, fiind formulate două cereri în acest sens.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorului petentei ca neîntemeiată.
În baza art. 192, 193 C.p.c. rap. la art. 196 C.p.c. s-a audiat martorul L. I., declarația consemnată fiind atașată la dosarul cauzei.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea.
C.j. T. A. pentru intimata solicită respingerea excepției, întrucât s-au respectat prevederile OG 2/2001, procesul verbal de afișare la fost încheiat la data de 08.08.2012.
Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata, acordand cuvantul in dezbateri asupra fondului cauzei .
C.j. T. pentru intimată solicită respingerea plângerii formulată de petentă ca neîntemeiată și menținerea în totalitate a valabilității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, să se aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin plângerea contravenționala, depusa si înregistrata pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 12.11.2012, sub nr._, petenta ..R.L a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ D., anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 16.10.2012.
Plângerea nu a fost motivată în fapt.
În drept, au fost invocate disp. art. 31 și art. 32 alin. 2 din OG NR. 2/2001.
În probațiune au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, proces verbal de control.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O.G. NR. 2/2001 și art. 1 alin. 2, din O.G. nr. 32/1995.
Legal citată, intimatul nu a depus la dosar întâmpinare .
Prin sentința civilă nr. 276 din 15.01.2013, Judecătoria Baia M. a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu. A declinat competenta de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petenta ., în favoarea Judecătoriei C..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. 25.01.2013, sub același număr.
La termenul de judecată din 03.04.2014, având în vedere faptul ca petenta nu si-a indeplinit obligatia stabilita de instanta in sarcina sa prin rezoluția /citația din 31.01.2013, si anume aceea de a depune la dosar originalul procesului-verbal de contraventie contestat, va dispune suspendarea cauzei, in temeiul disp. art. 155 ind.1 Cod pr.cv., pana la indeplinirea obligatiei mentionate, cauza fiind repusă pe rol la data de 15.01.2014.
La data de 10.01.2014, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, menținerea în totalitate a valabilității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, din care reiese în mod indubitabil veridicitatea situației de fapt găsite cu ocazia controlului efectuat la societate petenta eludând astfel legea prin nerespectarea disp. art. 260 alin. 1 lit. e din Lega nr. 53/2003 republicata.
Odată cu întâmpinarea au fost atașate înscrisuri în copii xerox.
În scop probator, petenta a solicitat și instanța a încuviințat proba testimonială, în sensul audierii martorilor D. Ș. și A. S. I., pe care s-a obligat să-i prezinte.
La data de 19.02.2014, petenta a formulat note de ședință, invocând excepția prescripției sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție, raportat la prevederile art. 27 teza I, rap. la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2, și art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.
Arată că, din înscrisurile depuse la dosar de către intimat se poate observa faptul că, anterior efectuării comunicării prin afișare a procesului verbal contestat, acesta nu a comunicat și prin poștă cu confirmare de primire, sens în care apreciază că, s-a prescris sancțiunea contravențională aplicată prin procesul verbal.
La soluționarea excepției invocate, solicită să se aibă în vedere și Decizia nr. 10/10.06.2013 a I.C.C.J. publicătă în Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din 23.07.2013,prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I.C.C.J, privind interpretarea și aplicarea dispoz. art. 27 teza I, rap. la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG. Nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată.
În drept, a invocat disp. art. 247 alin. 2, art. 518 alin. 4 C.p.c. art. 27 teza I, rap. la art. 14 aln.1, art. 25 aln. 2, art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002
Prin notele de ședință formulate, s-a solicitat suplimentarea probei testimoniale cu audierea în calitate de martor a numitului A. L. R..
La termenul de judecată din 05.03.2014, au fost audiați martorii A. L. R., D. Ș. și A. S. I., propuși de reclamantă, declarația acestora, sub prestare de jurământ, fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
La data de 15.10. 2012 inspectorii I.T.M. D. au efectuat un control la punctul de lucru al societății petente situat în localitatea C. . s-a definitivat la data de data de 16.10.2012, prin întocmirea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/16.10.2012, prin care s-au depistat numiții A. S. I. si D. S., care desfășurau activitate pentru petentă fără forme legale de angajare, conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 modif..
La aceeași dată, s-a constatat că A. S. I. si D. S. nu apar evidențiati la termenul legal prevăzut ca poziție cu toate elementele prevăzute de art. 3, alin. 2 lit. a-g și art. 4 alin. 1 lit. a din HG 500/2011.
Potrivit art. 16 din legea 53/2003, ,, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului,,.
Conform art. 10 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.”
Potrivit art. 3 alin. 2 lit.a-g din HG500/2011, registrul se completează în ordinea angajării și cuprinde următoarele elemente:
a) elementele de identificare a tuturor salariaților: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, cetățenia și țara de proveniență - Uniunea Europeană - UE, non-UE, Spațiul Economic European - SEE;
b) data angajării;
c) perioada detașării și denumirea angajatorului la care se face detașarea;
d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării Ocupațiilor din România (C.) sau altor acte normative;
e) tipul contractului individual de muncă;
f) durata normală a timpului de muncă și repartizarea acestuia;
g) salariul de bază lunar brut și sporurile, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă,
iar conform art. 4 alin.1 lit. a din aceeași lege ,, completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) și transmiterea registrului se fac la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) - g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză,,
Conform art. 34 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenții și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de contravenție beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
Acest aspect a fost constatat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mai multe spețe în care s-a concluzionat că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora chiar și în materie penală (cum este calificată și materia constituțională prin raportare la CEDO) pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001), cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de către instanța.
Prin notele de ședința din data de 19.02.2014,( filele 51-54) petenta S.C. S. .. a invocat excepția prescripției sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție, raportat la prevederile art. 27 teza I, rap. la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2, și art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.
Potrivit art. 14 alin. 1 din OG 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Potrivit art. 25 din O.G. 2/2001, care reprezintă dreptul comun în materie contravențională: procesul verbal de contravenție se va înmâna sau după caz se va comunica în copie contravenientului.
Potrivit art. 26 alin.3 din OG 2/2001: „în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii”, iar potrivit art. 27 din OG 2/2001: „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
În cauză, contestatorul nu a fost prezent la data întocmirii procesului verbal, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001, procesul verbal i-a fost comunicat acestuia la data de 08.11..2012, prin afișare, astfel cum rezultă din procesul verbal de afișare nr._/08.11.2012 (fila 26). Procesul verbal de afișare a fost semnat de martorul – asistent L. I. .
Acesta a fost audiat nemijlocit de către instanță, iar din declarația sa, coroborată cu procesul verbal de afișare, reiese că procesul verbal a fost afișat la sediul petentei la data de 08.11.2012 (declarația fila 127).
Se retine că prin Decizia nr. 10/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a interpretat dispozițiile art. 27 din OG 2/2001, stabilind că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, instanța retine că deși s-a încercat comunicarea procesului verbal prin poștă, cu aviz de primire, nu s-a reușit comunicarea așa cum rezulta din dovada de la filele 109-112., în sensul că s-a aprobat restituirea acestuia .
În această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator, în mod legal a procedat la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere returnarea plicului cu mențiunea "expirat termen păstrare" .
Instanța reține astfel că, comunicarea procesului verbal către contestator
s-a făcut în mod legal, raportat la dispozițiile art. 27 din OG 2/2001, astfel că, va respinge excepția prescripției sancțiunii amenzii contravenționale.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.
Petenta, având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, a solicitat și i-a fost încuviințată audierea martorilor A. L. R., D. Ș. și A. S. I., care se aflau la punctul de lucru al petentei, în momentul constatării contravenției.
Martorii D. Ș. și A. S. I. au susținut ca urmau sa se angajeze, susținând interviul in acest sens, fapt susținut si de martorul A. L. R., audiat in calitate de director executiv al societății petente. (filele 94-96).
Declarațiile martorilor D. Ș. și A. S. I. se contrazic însă cu declarațiile date de aceștia în fața organelor de control.
Din analiza declarațiilor date de numitii D. Ș. și A. S. I. pe formularul fișă de identificare, anexă la procesul verbal de contravenție( filele 31-32), instanța reține că acestia au susținut și scris personal că ,, nu am semnat contract de muncă ”, iar la drepturi salariale au menționat că primesc un salariu de 1100 lei, desfășurând activitatea de agent livrări pentru petentă de la data de 15.10. 2012.
Instanța constată că declarațiile martorilor D. Ș. și A. S. I., referitoare la inexistența faptei contravenționale nu se coroborează cu nici un alt mijloc de proba administrat în cauza, instanța apreciind că mărturiile au fost date pro causa, în susținerea poziției procesuale a petentei, existând presupunerea rezonabilă că acestia sunt interesati moral în rezultatul cauzei, urmând a fi înlăturate din ansamblul materialului probator.
Ori, în situația în care depoziția martorilor propusi de petentă au fost înlăturate, ca fiind subiective, ne aflăm în situația în care, neexistând alte probe sau indicii credibile care să răstoarne prezumția simplă de temeinicie a actului sancționator, urmând etapele impuse de lege în vederea aflării adevărului, aflându-ne în concordanță cu condițiile prevăzute de lege și dat fiind că procesul verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului instrumentator, el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces verbal de constatare a unei infracțiuni flagrante.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că acesta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit (acela de a eluda dispozițiile legale), de urmarea produsă.
Mai mult, instanța, în temeiul art. 5 din O.G. nr. 2/2001, constată că fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece poate fi încurajat fenomenul muncii la negru, persoanele in cauza fiind lipsite de drepturile privind asigurarea de sănătate, asigurarea de șomaj, asigurarea sociala pentru pensie si alte drepturi.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța apreciază că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. .., cu sediul în Baia M., .. 1, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D.,cu sediul în C., .. 51, jud. D., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei.
Pronunțată în ședința publică de la 28.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.
2 ex./04.07.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5687/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|