Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 21397/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ - pretenții -

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 11 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. Z.

GREFIER: C. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 2 ROVINE în contradictoriu cu pârâții T. E. și T. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin consilier juridic P., lipsind pârâții

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 2 ROVINE a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va da în contradictoriu cu pârâta T. E. să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1735, 93 lei din care suma de 1640, 51 lei reprezintă cheltuieli de întreținere și suma de 95, 42 lei reprezintă penalități de întârziere, aferente perioadei august 2013- februarie 2014.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta in calitate de proprietară a imobilului situat in . 18, . aflat in administrarea Asociației de proprietari nr. 2 Rovine nu si-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși a fost somata în repetate rânduri în acest sens.

In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 B, litra C din H.G. 1588 din data de 19.12.2007 – Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Reclamanta a solicitat judecata in lipsa conform art. 411 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, act de proprietate al imobilului, contract de mandat acordat de reclamantă președintelui acesteia, Z. D., extras de cont, modul de calcul al penalităților, act de proprietate al imobilului pârâtei, liste de plata, proces-verbal din data de 08.04.2013,

La data de 23.10.2014 instanța a comunicat cererea catre parată, conform dovezii de înmânare atașate la f.29, iar aceasta nu au depus întâmpinare in termenul legal.

La termenul de judecată din data de 30.10.2014, reclamanta a arătat că înțelege să își modifice cadrul procesual pasiv dedus judecății în sensul că solicită conceptarea și citarea în prezenta cauză a numitului T. N..

Instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, respectiv înscrisurile de la dosar.

Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

In fapt, paratii T. E. și T. N. in calitate de proprietari ai apartamentului nr.13 din blocul B 18, nu au achitat întreținerea lunara aferenta perioadei august 2013-februarie 2014, fiind acționați in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr. 2 Rovine.

În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 50 alin. (1) din actul normativ invocat asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.

De asemenea, în art. 25 din HG 1588/2007 se stabilește că, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile calendaristice de data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 din legea nr. 230/2007.

Având în vedere dispozițiile legale precitate raportat la înscrisurile de la dosar prin care reclamanta a făcut dovada existentei debitului si luând in considerare si atitudinea procesuala a pârâților care nu au contestat debitul instanța constată că în speță pârâții nu și-au îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina sa prin art. 46 și anume nu au achitat la termen cotele de contribuție ce le reveneau din cheltuielile asociației de proprietari pe perioada august 2013-februarie 2014, sumă ce se ridică la suma de 1640,51 lei.

Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța va admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.2 Rovine, în contradictoriu cu pârâții T. N. și T. E., si va obliga pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 1735,93 lei, compusa din suma de 1640,51 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada august 2013-februarie 2014 si 95,42 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.2 Rovine, cu sediul în C., ., ..D. în contradictoriu cu pârâții T. N. și T. E., ambii cu domiciliul în C., ., ., județul D., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 1735,93 lei, compusa din suma de 1640,51 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada august 2013-februarie 2014 si 95,42 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiasi perioade.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. C. C.

Red.E.Z.

Tehnored. C.C.

Ex.5/21.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA