Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 9/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 43671/215/2013

Dosar nr._/215/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9

Ședința publică de la 07.01.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Grefier P. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe numita ., având ca obiect asistență judiciară internațională (notificare acte judiciare străine).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., având în vedere faptul că, destinatarul comunicării are sediul în Ploiești, jud. Prahova.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța a reținut-o spre soluționare.

INSTANȚA

La data de 19.12.2013, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., cererea de asistență judiciară internațională formulată de petenta Tribunalul Budapesta privind pe numita ..

La data de 07.01.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., având în vedere faptul că, destinatarul comunicării are sediul în Ploiești, jud. Prahova.

În consecință, având în vedere că sediul destinatarului comunicării este în Ploiești, potrivit art.6 alin.4 – Capitolul II, Secțiunea 1 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială rap. la art. 107 C.p.c., declină competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești, jud. Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cererii privind pe numita ., în favoarea Judecătoriei Ploiești, jud. Prahova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 07.01.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

L. C. P. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 9/2014. Judecătoria CRAIOVA