Plângere contravenţională. Sentința nr. 805/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 805/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 20993/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 805/2014

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2014

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier V. G.

Pe rol judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul D. C. C., in contradictoriu cu intimatul IPJ D.-

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns aparatorul petentului, av S. F., si martorul propus de petent, B. C. V., lipsa fiind intimata

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

In temeiul dispozitiilor art.311 C prt civ, instanta procedeaza la administrarea probei testimoniale, declaratia martorului fiind consemnata si depusa la dosar cauzei.

Aparatorul petentului invedereaza ca nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.

Aparatorul petentei solicita . constatarea nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie, . teza anularea procesului verbal cu consecinta exonerarii de la plata amenzii, iar in cea de-a treia teza solicita inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment, fara cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

La 19.06.2013, a fost inregistrata pe rolul instantei, sub nr._, plangerea contraventionala formulata de petentul D. C. C., in contradictoriu cu intimatul IPJ D., impotriva procesului verbal de contraventie . nr_/07.06.2013, solicitand instantei . constatarea nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie, . teza anularea procesului verbal cu consecinta exonerarii de la plata amenzii iar in cea de-a treia teza solicitand inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertisment.

In motivarea plangerii arata ca prin respectivul proces verbal s-a retinut in sarcina sa savarsirea contraventiei prev. de art.120 lit.h din OUG nr 195/2002, constand in aceea ca a condus autoturismul cu nr de inmatriculare_ , pe raza localitatii Malu M. si a efectuat o manevra de depășire . care era depasirea interzisa.

Sutine petentul ca a fot obligat de imprejurari sa faca aceasta manevra intrucat autovehiculul pe care l-a depasit era stationat pe carosabil, astfel incat nu isi putea continua deplasarea decat dupa efectuarea depasirii respective.

Petentul a solicita constatarea nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie deoarece nu intruneste conditiile imperative prev . de art 16 din OUG nr 2/2002 privind regimul contraventiilor, deoarece nu este descrisa fapta si nici imprejurarile ce au dus la comiterea faptei, nu se precizeaza care sunt documentele personale solicitate.

Mai mult, sustine petentul ca temeiul de drept in baza caruia a fost sanctionat a fost art 120 lit h din OUG 195/2002, iar aceasta contraventie este sanctionata de dispoz . art 120 lit h din RA OUG 195/2002.

In sustinerea plangerii a solicitat incuviintarea probei cu acte si martorul B. C..

In drept si-a intemeiat plangerea pe dispoz. art 15 din OG nr 2/2001 si art 118 din OUG nr 195/2002

A anexat procesul verbal de contraventie contestat, imputernicire avocatiala.

La data de 17.07.2013 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare a arătat că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

In ceea ce privește starea de fapt descrisă de către agentul constatator în procesul verbal, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. Instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționate în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal, a considerat că instanța de judecată trebuie să-i recunoască valoarea probatorie, sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

A considerat că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată..

Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care deși neconsacrată de legislative, este unanim acceptată atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesul verbal de contravenție atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de OG 2/2001 .

Actul sancționator, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În concluzie, a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de către petent ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

A menționat că nu deține material probator și a solicitat ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art.254 NCPC.

La 07.10.2013 petentul a formulat raspuns la intampinare prin care a solicitat sa se inlature apararile intimatei si admiterea plangerii asa cum a fost formulata.

In sedinta publica de la 27.01.2014 a fost audiat martorul incuviintat petentului, declaratia acestuia fiind consemnata si depusa la dosarul cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele

Prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 07.06.2013 de intimatul I.P.J. D. Biroul Poliției Rutiere, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa că la data de 07.06.2013 în timp ce conducea autoturismul cu nr de inmatriculare_ , pe raza localitatii Malu M. a efectuat o manevra intrun loc in care era depasirea interzisa, contraventie prevazuta de dispozitiile art 120 lit h din OUG 195/2002

Verificând legalitatea procesului verbal, instanța constată că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută,motivul invocat de petent fiind neîntemeiat,în condițiile în care din procesul verbal rezultă locul săvîrșirii contravenției,respectiv DN 65,loc.Malu M.,precum și descrierea,chiar sumară a faptei.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:

Martorul B. C. V., audiata în cauză la propunerea petentului a declarat că este colega de serviciu cu petentul iar la inceputul lunii iunie 2013 se afla in masina condusa de petent si se indreptau spre localitatea Bratovoiesti, in interes de serviciu iar in localitatea Malu M. a observat un autoturism parcat pe carosabil pe sensul lor de mers astfel incat petentul a trebuit sa-l depaseasca.

Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăția stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz prin hotărâre a Consiliului local sau a Consiliului județean.

Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al art 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii.

Autonomia noțiunii „în materie penală „ determină aplicarea garanțiilor art 6 CEDO ori de câte ori o măsură este calificată penală în dreptul intern al statului în cauză. Insă, faptul că în conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumită faptă este considerată contravenție și nu infracțiune (cum este cazul prezentei cauze) nu duce în mod automat la neaplicarea articolului 6 din Convenție. In acest moment se vor verifica celelalte două criterii, fiind suficient unul singur pentru a conduce la includerea măsurii în discuție în domeniul penal al Convenției.

Cel de-al doilea criteriu- natura dispoziției sancționatorii- include două subcriterii: câmpul de aplicare al normei și scopul pedepsei, aceste două subcriterii acționând în mod cumulativ.

Avându-se în vedere câmpul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adresează norma în discuție, respectiv dacă aceasta are un caracter special, adresându-se unei categorii restrânse de persoane sau dimpotrivă dacă norma are un caracter general. Se constată că norma legală aplicabilă ăn prezenta cauză are un caracter general, aplicându-se tuturor cetățenilor care participă la circulația pe drumurile publice, în considerarea intereselor generale ale societatii.

Luandu-se în considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeană a stabilit că atâta vreme cât norma juridică are caracter general și urmărește un scop represiv, articolul 6 nu face diferență între fapte în funcție de gravitatea lor. S-a decis că articolul 6 din Convenție nu distinge între infracțiuni și fapte ilicite nepedepsibile penal deoarece le lipsește gradul de pericol social al infracțiunii; dispoziția art. 6 CEDO se aplică de fiecare dată când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni sau a altei fapte ilicite - așa cum este contravenția - susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni cu caracter represiv.

Rezultă cu claritate că distincția între infracțiuni și contravenții existentă în dreptul intern al mai multor state parte la Convenție (ca si România) este irelevantă din punct de vedere al art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziției sancționatorii o cere(CEDO, cauza Lauko c. Slovaciei, hotarare din 2 septembrie 1998, cauza A. c. Romaniei, hot din 04.10.2007).

Natura și gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile unei persoane are relevanță din punct de vedere al aplicării art 6 din Convenție, având în vedere că, potrivit legislației interne, scopul aplicării sancțiunilor contravenționale este unul represiv și preventiv.

Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al prevederilor O.U.G. 195/2002 privește pe toți cetățenii participanți la circulația pe drumurile publice, fără îndeplinirea unei condiții speciale, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.

Dovada contrară a celor reținute de agentul constatator a fost însă făcută de petent cu martorul audiat,care a confirmat apărarea petentului legată de aspectul că manevra de depășire a fost impusă de faptul că pe partea carosabilă era staționat un alt autoturism,situație în care,chiar dacă autoturismul petentului ar fi depășit linia continuă ce separă sensurile de mers,aceasta nu îi poate fi imputabilă,astfel că faptei reținută în sarcina acestuia îi lipsește elementul vinovăție.

În aceste condiții, instanța, în baza art. 34 din OG 2/2001 va admite plângerea și va anula procesul-verbal de contravenție .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea contraventionala formulata de petentul D. C. C., domiciliat in C., ., ., . judetul D.,CNP_ in contradictoriu cu intimata IPJ D., cu sediul in C., ., judetul D.,cod fiscal_.

Anuleaza procesul verbal . nr._/07.06.2013.

Exonereaza petentul de plata amenzii in cuantum de 300 lei.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare,apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2014

PresedinteGrefier

M. MarinVirginia G.

Red.MM

Tehnored.VG

4ex/28.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 805/2014. Judecătoria CRAIOVA