Pretenţii. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 10/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 1349/215/2012

Dosar nr._ perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 10 Octombrie 2014

Completul constituit din:

Președinte D. R. C.

Grefier C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul F. I., în contradictoriu cu pârâtul V. V. C., având ca obiect pretenții-perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsind pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se procedează la legitimarea reclamantului F. I., care prezintă CI . nr._.

Reclamantul depune la dosar o chitanță cu privire la care arată că reprezintă dovada plății onorariului de expert.

Instanța constată că această chitanță reprezintă taxă judiciară de timbru și pune în discuție lăsarea dosarului la a doua strigare pentru ca reclamantul să verifice actul și să analizeze dacă îl depune sau nu la dosar.

Reclamantul solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a face verificări cu privire la această chitanță.

La a doua strigare a cauzei a răspuns reclamantul, lipsind pârâtul.

Reclamantul prezintă un înscris cu privire la suma de 500 lei și solicită să se facă pe acesta mențiunea "nefolosit".

Instanța arată că nu există prevederi în acest sens și pune în discuție constatarea perimării cererii.

Reclamantul arată că nu este de acord cu constatarea perimării și solicită continuarea judecății cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.01.2012, reclamantul F. I. a chemat în judecată pe pârâtul V. V. C., întrucât în vara anului 2011, acesta i-a treierat suprafața de 1,25 ha cultură de grâu, pe care a însămânțat-o în toamna anului 2010, în tarlaua 39, . care o deținea în folosință din anul 1991.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 24.01.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 C., întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a achita onorariul de expert în cuantum de 500 lei.

La data de 02.12.2013 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol.

Prin încheierea de ședință din 13.06.2014 instanța a respins cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării cauzei în temeiul art. 155 ind.1 C., întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară aferentă cererii de repunere pe rol.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.

Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.

Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere și nu a întreprins demersurile necesare pentru repunerea pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, va admite sesizarea și va constata perimată cererea.

Totodată, deși pârâtul a solicitat prin întâmpinare obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată(fila 21), la dosar nu s-au depus înscrisuri pentru dovedirea sumelor achitate cu acest titlu, motiv pentru care cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. I., cu domiciliul în ., .. 84, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul V. V. C., cu domiciliul în C., ., .. 1, jud. D..

Respinge cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2014.

Președinte Grefier

D. R. C. C. Ș.

Red.jud. CDR

Tehn. CȘ/2 ex/02.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria CRAIOVA