Contestaţie la executare. Sentința nr. 5332/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5332/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 34156/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5332

Ședința publică de la 09.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatoarea S.C. PIEȚE ȘI T. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata M. A. și terțul poprit B. G. C. SUC. ROVINE, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 02.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă a acestei hotărâri, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 09.04.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.10.2013, contestatoarea . C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata M. N. și terțul poprit B. G. C. Sucursala Rovine, anularea tuturor formelor de executare silită începute prin înființarea popririi nr. 186/2013 din 02.10.2013 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. T. în dosarul de executare nr. 186 /E/2013 și ca până la soluționarea contestației să se dispună suspendarea executării prin poprire a debitului.

In fapt, arată că s-a dispus infiintarea popririi nr. 186/E/2013 in mâinile terțului poprit B. G. C. sucursala Rovine asupra conturilor contestatoarei pentru suma de 2678,62 ce reprezinta: 1255 lei drepturi bănești, conform titlului executoriu ce-l constituie sentința civila 4695/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul D. si decizia nr. 868/13.02.2009 pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul_ si 1423,62 lei cheltuieli de executare stabilite conform încheierii din 02.10.2013.

Precizează ca debitul pentru care s-a înființat poprirea reprezintă drepturi salariale câștigate definitiv si irevocabil de intimată, reprezentând sporul de dispozitiv in cuantum de 25% din salariu, acordat de instanțe pe perioada 13.11._08.

Invocă prescripția dreptului de a obține executarea silita.

Potrivit art.705 alin 1 si 2 din N.C.P.C. dreptul de a obține executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, iar termenul de prescripție începe sa curgă de la data cand se naște dreptul de a obține executarea silita . In cazul hotărârilor judecătorești si arbitrale, termenul de prescripție incepe sa curgă de la data rămânerii definitive.

In speța, executarea silita a inceput in temeiul unei hotărâri judecătorești rămasa irevocabila (definitiva dupa NCPC) la data de 13.02.2009, aceasta fiind data de la care incepe sa curgă termenul de prescripție potrivit art.705 alin.2 din NCPC si s-a împlinit la 13.02.2012 ,conform art.710 NCPC coroborat cu art. 2544 NCC.

Precizează ca prin Hotărârea nr.24 din 04.02.2011 emisa de Consiliul Local al Municipiului C., s-a aprobat reorganizarea Serviciul Public Administrația Piețelor si Târgurilor C. in societate comerciala cu răspundere limitata cu doi asociați, înlocuindu-se denumirea in cuprinsul tuturor actelor de autoritate in vigoare, cu denumirea . C. SRL.

De asemenea, potrivit art.2 din Actul Constitutiv nr.2 din 08.02.2011, forma juridica a societății este de societate cu răspundere limitata, cu capital integral romanesc .

Prin urmare, asa cum rezulta din aceste inscrisuri, este o societate comerciala cu răspundere limitata si nu o instituție publica.

Or, dispozițiile art.1 alin.1 din OUG nr.71/2009 care privesc plata sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, vizează exclusiv autoritățile si institutiile publice, astfel cum sunt definite de art. 1 alin.4 din același act normativ,societatea contestatoare neincadrandu-se in aceasta categorie si, prin urmare, nu îi sunt aplicabile aceste dispoziții legale.

Creditorii au inceput executarea silita la data de 06.09.2013, la mai mult de un an de cand se implinise termenul de prescripție, astfel ca potrivit art.706 alin.2 din NCPC prescripția stinge dreptul de a obține executarea silita si orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

In consecința, solicită sa se admită contestația si constatând prescris dreptul de a obține executarea silita, sa se dispună anularea tuturor formelor de executare silita incepute prin înființarea popririi nr.186/2013.

Consideră ca in mod nelegal executorul judecătoresc a emis acte de executare după momentul suspendării de drept a executării silite .

Totodată, consideră ca executarea prin poprire este nelegala si pentru ca nu datorează intimatului intreaga suma poprita.

Conform sentinței nr.4695/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._, ramasa irevocabila prin decizia nr.868/13.02.2009 a Curții de Apel C. ,a fost obligată la plata sporului de dispozitiv de 25% din salariu pe perioada 13.11._08.

Niciuna din instanțe nu a dispus actualizarea sumei la data efectuării plații efective, ceea ce înseamnă ca in mod nelegal executorul judecătoresc a inceput executarea pe un debit actualizat cu indicele de inflatie, in condițiile in care titlurile executorii nu dispun actualizarea lui.

Întrucât suma din dispozitiv este alta decât cea pentru care s-a început executarea, apreciază ca înființarea popririi este nelegala, întrucat executorul nu a respectat intocmai intinderea titlului executoriu.

Consideră executarea nelegala si prin prisma cheltuielilor de executare,vădit disproporționate in raport de debit.

Apreciază ca onorariul executorului a fost stabilit cu încălcarea dispozițiilor Ordinului 2550/2000 a Ministerului Justiției, acesta fiind mai mare de 10% din suma stabilita in titlul executoriu.

Astfel, in condițiile in care din raportul de expertiza reiese ca debitul neplatit este 1255 lei deja actualizat, apreciază ca cheltuielile de executare de 1423,62 lei sunt exagerat de mari si incalca dispozițiile legale mai sus menționate.

De altfel, cheltuielile de executare sunt foarte mari, depășind cu mult debitul pe care il datorează.

In ceea ce privește suspendarea executării arătă ca prin poprirea conturilor îi este grav perturbată activitatea ,fiind pusi in situația de a nu mai putea furniza serviciile de utilitate publica pentru care a fost înființata.

Poprirea conturilor îi creează un prejudiciu care cu greu poate fi recuperat, cu efecte negative asupra activității lor curente, fiind in imposibilitatea de a achiziționa bunuri de stricta necesitate pentru nevoile zilnice si de a plati furnizorii ale căror creanțe sunt exigibile, ceea ce conduce la incidente bancare.

Deși aparent suma pe care s-a înființat poprirea este mică, învederează că există foarte multe cereri de executare care însumate se ridică la 100.000 lei RON, ceea ce este o sumă imensă pentru bugetul societății contestatoare, cu atât mai mult cu cât aceste drepturi salariale ce se execută prin poprire nu au fost incluse în bugetul aprobat pentru anul 2013, aflându-se în imposibilitatea de a identifica sursele din care să achite drepturile bănești.

Arată că din informațiile pe care le deține, creditorul nu este angajat, nu are loc de muncă stabil și nici bunuri proprietate.

Astfel, neavând un loc de muncă stabil și nici bunuri proprietate, o să fie puși în situația de nu putea recupera datoria prin poprire, nici prin executarea propriu- zisă, întrucât nu o să aibă ce executa și o să se producă un prejudiciu pe care nu o sa îl mai recupereze niciodată.

Suspendarea executării este o măsură provizorie, dispusă pe o perioadă foarte scurtă de timp și nu poate aduce prejudicii.

De asemenea, fiind o societate comerciala ce furnizează servicii publice de interes local, executarea silita prin poprirea conturilor îi îngreunează gestiunea serviciului si administrarea eficienta a bunurilor proprietatea publica sau privata ce aparțin municipiului.

In drept, își întemeiază cererile pe dispozițiile art. 705-710 NCPC, precum și art. 711 și următoarele NCPC și art. 718 NCPC.

S-a depus: delegație, înființare poprire nr. 186 din data de 02.07.2013, înștiințare privind măsura popririi, încheiere din data de 22.10.2013, încheierea nr._ din data de 06.09.2013, sentința civilă nr. 4695 din data de 11.09.2008, decizia nr. 868 din data de 13.02.2009, raport de expertiză contabilă .

Acțiunea este legal timbrată cu suma de 193 lei.

La data de 22.11.2013 contestatoarea a depus cerere de complinire a acțiunii la care a anexat dispoziția de achitare a taxei de timbru și a învederat că obiectul acțiunii este contestație la executare prin poprire, iar prin acțiune a solicitat ca prim capăt de cerere anularea ca nelegale a tuturor formelor de executare silită începută prin înființarea popririi nr. 186/2013 din data de 02.10.2013 emisă de B. B. T. în dosar de executare 186/2013.

Motivul invocat de contestatoare este prescripția dreptului de a obține executarea silită.

Potrivit art.705 alin 1 si 2 din N.C.P.C. dreptul de a obține executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, iar termenul de prescripție începe sa curgă de la data cand se naște dreptul de a obține executarea silita. In cazul hotărârilor judecătorești si arbitrale, termenul de prescripție incepe sa curgă de la data rămânerii definitive.

In speța executarea silita a inceput in temeiul unei hotărâri judecătorești rămasa irevocabila (definitiva dupa NCPC) la data de 13.02.2009, aceasta fiind data de la care incepe sa curgă termenul de prescripție potrivit art.705 alin.2 din NCPC si s-a împlinit la 13.02.2012 ,conform art.710 NCPC coroborat cu art. 2544 NCC.

În dovedirea acțiunii solicită administrarea probei cu înscrisuri și nu solicită proba cu martori.

Precizează că renunță la al doilea capăt de cerere ce reprezintă suspendarea executării debitului până la soluționarea contestației.

Prin încheierea de ședință din data de 05.02.2014 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de contestatoare.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. B. T. pentru a comunica în copii certificate, conforme cu originalul toate actele de executare în dosarul nr. 186/E/2013, dosarul fiind înaintat pe rolul instanței de judecată.

Deși legal citată intimata nu a depus întâmpinare și nu a propus probe în apărare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:

În fapt, prin cererea de executare silită adresată B. B. T. la data de 30.08.2013, creditorul M. A. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 4695/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._, ramasa irevocabila prin decizia nr. 868/13.02.2009 a Curții de Apel C., dată în contradictoriu cu debitorul Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor C., actualmente . SRL, pentru recuperarea sumei debit de 2678,62 reprezentând drepturi salariale.

S-a format dosarul de executare silită nr. 186/E/2013 la B. B. T., iar prin încheierea din data de 02.10.2013 s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorului în mâinile terțului poprit B. G. C. – Sucursala Rovine, pentru recuperarea sumei de 2678,62 lei reprezentând debit, precum și a cheltuielilor de executare silită.

Contestatoarea a invocat prescipția dreptului de a obține executarea silită, susținând că potrivit art. 705 alin 1 si 2 din N.C.P.C., dreptul de a obține executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, iar termenul de prescripție începe sa curgă de la data cand se naște dreptul de a obține executarea silita, drept care s-a născut în speța dată la 13.02.2009, când s-a pronunțat decizia irevocabilă nr.868/2009 a Curții de Apel C., termenul de prescripție extinctivă împlinindu-se la data de 13.02.2012.

Instanța constată însă că la data nașterii dreptului de a obține executarea silită, respectiv data de 13.02.2009, contestatoarea era organizată ca instituție publică, sub denumirea de Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor C., beneficiind ulterior de dispozițiile OUG nr. 71/2009 publicată în M.O. la data de 18.06.2009, în ceea ce privește suspendarea de drept a executării silite.

Contestatoarea s-a reorganizat în societate comercială cu răspundere limitată la data de 04.02.2011, prin Hotărârea nr.24 din 04.02.2011 emisa de Consiliul Local al Municipiului C..

Prin urmare, la data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a fost suspendat legal, în baza acestui act normativ, până la data de 04.02.2011, când contestatoarea și-a pierdut statutul de serviciu public local (instituție publică), reorganizându-se în societate comercială cu răspundere limitată. De la această dată, nemaifiind incidente dispozițiile OUG nr. 71/2009, a continuat să curgă termenul de prescripție extinctivă a dreptului de a cere executarea silită, care s-a împlinit la data de 30.09.2013 (se are în vedere și perioada de 4 luni și 5 zile scursă anterior suspendării).

În cauză, cererea de executare silită a fost formulată de creditoare la data de 30.08.2013, deci în interiorul termenului de prescripție de 3 ani al dreptului de a obține executarea silită.

Instanța mai constată că executorul judecătoresc a procedat în mod corect la actualizarea sumei debit din titlul executoriu cu indicele de inflație, iar cheltuielile de executare, inclusiv onorariul executorului judecătoresc, au fost stabilite în limitele legale, conform dispozițiilor Legii nr. 188/2000 și ale Ordinului 2550/2000 al Ministerului Justiției, drept pentru care criticile contestatoarei cu privire la aceste aspecte, sunt nefondate.

Față de cele expuse, având în vedere prevederile art. 705 C., 711 și urm. C., 453 C., instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoarea . C. SRL și va respinge ca neîntemeiată contestația la executare silită precum și cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoarea . C. SRL.

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare silită formulată de contestatoarea . C. SRL, cu sediul în C., .. 51, jud. D., în contradictoriu cu intimata M. A., cu domiciliul în C., ., nr. 45, .. 1, . și terțul poprit B. G. C. – Sucursala Rovine, cu sediul în C., .. A 62, ..

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune al Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../23.05.2014

Tehnored. S.B./ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5332/2014. Judecătoria CRAIOVA