Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 32770/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A.-E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. NR 6 CALEA BUCURESTI în contradictoriu cu pârâtul G. J., având ca obiect
pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanța verifică si stabilește că este competenta general, material si teritorial cu soluționarea cauzei.
În temeiul art. 238 Cod proc.civ. având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se solicită a fi administrat, instanța estimează la 30 zile, durata necesara pentru cercetarea procesului .
Instanța încuviințează cerererea de probatorii formulată de reclamantă, respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind utile soluționării cauzei.
Se ia act că pârâtul deși legal citat nu a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de formulat, și probatoriul fiind administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 03.09.2014 reclamanta A. DE P. NR 6 CALEA BUCURESTI a chemat în judecată pe pârâtul G. J., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2003,52 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere și a majorărilor de întârziere calculate la acestea.
În fapt s-a arătat că, conform listelor de plată afișate lunar, pârâtul nu și-a achitat obligațiile privind cheltuielile de întreținere, din ianuarie 2014, până iulie 2014.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 1516,1518,1522,1528 cod civil și art.50 din Legea locuinței nr.230/2007.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisurile atașate cererii, respectiv: bază de calcul liste de plată, copie proces verbal al Adunării Generale.
Deși legal citat pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâtul, in calitate de proprietar al imobilului situat în C., Naneteere, ., ., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei ianuarie 2014 -iulie 2014, în cuantum de 1720,49 lei.
În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.
Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 “Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada ianuarie 2014 -iulie 2014 cota de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâtul.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Întrucât pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, acesta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 283,03 lei.
De asemenea, potrivit art. 45 din Legea 230/2007 ”(3) Proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații. Proprietarii membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte fonduri cu caracter special.
Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea precizată și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2003,52 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada ianuarie 2014 -iulie 2014.
Văzând dispozițiile art.453NCPC va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. DE P. NR 6 CALEA BUCURESTI, cu sediul în C., Calea București, ., etP, județul D. în contradictoriu cu pârâtul G. J., cu domiciliul în C., Nanerre, ..4, . .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2003,52 lei cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pe perioada ianuarie 2014 -iulie 2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.12.2014.
Președinte,Grefier,
C. M. R. B. A. E.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
A.B. 08 Ianuarie 2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 2034/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








