Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 27318/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din data de 31.10.2014

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR 21 EROILOR și pe pârâții G. M. și G. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic Moalfa D., lipsă fiind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

-cauza are ca obiect pretenții;

-procedura de citare nelegal îndeplinită;

Consilier juridic Moalfa D. pentru reclamantă depune la dosar precizare la acțiune și facturile emise de furnizorii de utilități, după care:

Instanța ia act de precizarea cererii în sensul că suma de plată rămasă este în valoare de 2.608,17 lei, din care suma de 2.176,58 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei parțial septembrie 2013-martie 2014, iar suma de 431,59 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, instanța își verifică competența generală, materială, teritorială a instanței.

În temeiul art. 94 NCPC și art. 107 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind de o lună de zile, având în vedere complexitatea cauzei, probatoriul ce se impune a fi administrat.

La interpelarea instanței, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic Moalfa D. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2014, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR 21 EROILOR a chemat în judecată pe pârâții G. M. și G. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata reclamantă a sumei de 7608,17 lei, din care suma de 6512,89 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012- aprilie 2014, iar suma de 1095,28 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de proprietari ai imobilului situat în C., . Nou, .. 4, județul D., nu au mai achitat cheltuielile de întreținere pe perioada ianuarie 2012- aprilie 2014 care se ridică la suma de 7608,17 lei, deși au fost somați în acest sens, însă fără rezultat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12-B litera c din HG 1588 din 19.12.2007

În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: contract de mandat, contract de vânzare-cumpărare, extras de cont, liste de plată, repartizare penalități furnizori, facturile emise de furnizorii de utilități,

În baza art. 411 NCPC, s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei și în lipsă.

În baza art. 201 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârâți, însă aceștia nu au depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 31.10.2014, reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a arătat pârâții au achitat suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012. parțial septembrie 2013, astfel că suma de plată rămasă este în valoare de 2.608,17 lei, din care suma de 2.176,58 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei parțial septembrie 2013-martie 2014, iar suma de 431,59 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din extrasul de cont și listele de întreținere depuse de reclamantă la dosar, coroborate cu atitudinea procesuală a pârâților, instanța reține că aceștia, deși au beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru imobilul situat în C., . Nou, .. 4, județul D., nu și-au îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere și ca atare s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere pentru perioada parțial septembrie 2013-martie 2014 în cuantum de 2.176,58 lei.

Or, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii din cadrul condominiului au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv fondurile stabilite de asociație, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, fiind de maximum 20 de zile calendaristice.

În raport de aceste considerente, instanța reține că pretențiile reclamantei privind obligarea pârâților la plata sumei de 2.176,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada parțial septembrie 2013-martie 2014, sunt întemeiate.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, astfel cum rezultă din extrasul de cont, listele de întreținere coroborate cu facturile emise de furnizorii de utilități și modul de calcul al penalităților depus la dosar, pârâții datorează și suma de 431,59 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.

În acest sens, instanța are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 25 alin.3 din HG 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor

Or, în cauză, penalitățile au fost calculate legal conform dispozițiilor menționate anterior.

Față de cele expuse, instanța va admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată și va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2.608,17 lei, din care suma de 2.176,58 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei parțial septembrie 2013-martie 2014, iar suma de 431,59 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR 21 EROILOR, cu sediul în C., ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâții G. M. și G. V., ambii cu domiciliul în C., . Nou, .. 4, județul D., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2.608,17 lei, din care suma de 2.176,58 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei parțial septembrie 2013-martie 2014, iar suma de 431,59 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. I. Ș. C.

Red.Tehnored.C.A.

5 ex. /3 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA