Pretenţii. Sentința nr. 5984/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5984/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 39487/215/2013

DOSAR NR._ Pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5984

Ședința publică din data de: 25.04.2014

Instanța constituită din:

Președinte: C. Nicușor M.

Grefier: R. B.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul Y. M. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns Av. D. pentru pârât și martorul C. I. S., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Instanța invocă, din oficiu conform art. 22 C., excepția prescripției dreptului material la acțiune și pune în discuția părților această excepție.

Av. D. pentru pârât lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția invocată, cu cheltuieli de judecată.

Instanța pune în discuția părților cererea de renunțare la judecată a pârâtului cu privire la cererea de chemare în garanție a C. D..

Av D. pentru pârât solicită ca instanța să ia act de renunțarea pârâtului la cererea de chemare în garanție a C. D..

Instanța constată că apare ca inutilă cauzei audierea martorului C. I. S. încuviințată prin încheierea din 14.03.2014 în condițiile invocării din oficiu de către instanță a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

După ascultarea concluziilor părților, instanța reține cauza spre soluționare pe excepția invocată și cererea renunțare la judecată a pârâtului cu privire la cererea de chemare în garanție a C. D..

INSTANȚA

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.11.2013 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C., a chemat în judecată pe pârâtul Y. M. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.629,80 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt numitul a fost internat în Secția ORL a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 17.08.2009 – 28.08.2009, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 2629,80 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de 998 și 999 C.civ. precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Reclamantul a mai arătat că spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâta a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către C.A.S. D..

În drept, au fost invocate prevederile art. 998 și 999 C.civ., art. 112 C.p.civ. și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În susținerea acțiunii a fost depus la dosar, în xerocopie, decont de cheltuieli din 30.07.2010.

În data de 30.12.2013 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În aceeași dată pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a C. D..

La termenul din 14.03.2014 pârâtul a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în garanție a C. D..

Chematul în garanție C. D. a fost citat pentru termenul din 25.04.2014 cu mențiunea dacă este acord cu cererea de renunțare la judecată a pârâtului cu privire la cererii de chemare în garanție a C. D., C. D., arătând că este de acord cu renunțarea la judecată.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.

Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.

Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii zilelor de spitalizare din perioada 17.08.2009 – 28.08.2009 a început la data de 28.08.2009.

Rezultă că termenul de prescripție pentru cheltuielile de spitalizare s-a împlinit în luna august 2012.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost comunicată Judecătoriei C. la data de 22.11.2013 si înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2013, instanța constată că s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare din perioada 17.08.2013 – 28.08.2013.

Instanța are în vedere și faptul că în cauza nu este vorba de o creanță bugetară pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.

Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.

Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.

Nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, cu atât mai mult cu cat reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998, 999 Cod civil..

Față de aceste considerente, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, și a respinge acțiunea ca prescrisă.

În temeiul art. 453 alin. 1 C. instanța va obliga reclamantul la plata sumei de 500 de lei cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de avocat.

Analizând cererea de renunțare la judecată a pârâtului cu privire la cererea de chemare în garanție a C. D., instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 406 al. 1 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Renunțarea la judecată este un act de dispoziție procesuală care poate fi efectuat personal de către reclamant sau prin reprezentant cu procură specială.

Conform art. 406 alin. 4 C. "Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare."

Instanța constată că la data de 25.04.2014, pârâtul a arătat în ședință publică că renunță la judecată cu privire la cererea de chemare în garanție a C. D., acest lucru menționându-se în interogatoriul acestuia luat din oficiu de către instanță, iar chematul în garanție C. D. arătând că este de acord cu cererea de renunțare la judecată.

Prin urmare, având în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 C.proc.civ., instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată a pârâtului cu privire la cererea de chemare în garanție a C. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul Y. M. N., cu domiciliul în C., .. A 13, ., jud. D., ca prescrisă.

Ia act de renunțarea la judecată a pârâtului cu privire la cererea de chemare în garanție a C. D., cu sediul în C., . nr. 8, Jud. D..

Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 500 de lei cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică de la 25.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED/TEHNORED/CNM/RB/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5984/2014. Judecătoria CRAIOVA