Pretenţii. Sentința nr. 6051/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6051/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 35944/215/2013

DOSAR NR._ -pretenții- -pretenții-

ROMANIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA. JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6051

Ședința publică de la 28 aprilie 2014

Președinte – M. M.

Grefier - C. C. S.

Pe rol, judecarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 1 Amaradia în contradictoriu cu pârâții O. Sevastița și O. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul O. E., asistat de av. M.,lipsind celelalte părți, reclamanta fiind reprezentată de c. jr.C. C., pârâta O. Sevastița fiind reprezentată de avMunteanu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentantul reclamantei învederează că are obiecțiuni la raportul de expertiză; depune la dosar concluzii scrise în cadrul cărora sunt menționate obiecțiunile pe care le susține verbal.

Reprezentantul reclamantei susține verbal obiecțiunile la raportul de expertiză.

Av M. învederează că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză; cu privire la obiecțiunile formulate de reclamantă solicită respingerea acestora deoarece expertul a răspuns punctual la solicitările instanței.

Instanța respinge obiecțiunile formulate de reprezentantul reclamantei la raportul de expertiză.

Reprezentantul reclamantei învederează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Apărătorul pârâților învederează instanței de asemenea solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de întreținere și a penalităților aferente, fără cheltuieli de judecată. De asemenea solicită ca instanța să nu oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți.

Av M. pentru pârâți, solicită respingerea acțiunii, arătând că pârâții nu au locuit la adresa menționată de reclamantă în întâmpinarea depusă la dosar, depunând totodată concluzii scrise și chitanțele nr. 140, nr. 141, nr. 147.

INSTANȚA

La data de 1 noiembrie 2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Amaradia a chemat în judecată pe pârâții O. Sevastița și O. E. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de sumei de 7595,51 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada ianuarie 2011-septembrie 2013 și a sumei de 7573,67 lei reprezentând penalități de întârziere.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere pe perioada ianuarie 2011-septembrie 2013.

In drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii 114/1996.

La data de 6 decembrie 2013, pârâtul O. E. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că nu au făcut dovada susținerilor sale, cu înscrisurile depuse la dosar.

Cu privire la penalități pârâtul învederează că suma solicitată depășește debitul ce reprezintă cheltuieli de întreținere.

În cuprinsul întâmpinării pârâtul arată că a avut restanțe la plata cheltuielilor de întreținere datorită problemelor financiare și că din data de 1 iunie 2012 s-a mutat în localitatea S., în apartament rămânând soția reclamantului și fiica acestora.

La data de 17 ianuarie 2014 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a învederat că pârâții au locuit în apartamentul în litigiu în mod neîntrerupt de cca 10 ani.

Cu privire la penalități, reclamanta a menționat că au fost calculate la valoare de 0,2% pe fiecare zi de întârziere.

La data de 10.02.2014 reclamanta a depus la dosar precizare acțiune în care își micșorează câtimea obiectului cererii solicitând obligarea pârâților la plata sumei de_,02 lei, din care suma de 5661,20 lei reprezintă cheltuieli de judecată și suma de 5493,89 lei reprezintă penalități.

Reclamanta, în dovedirea acțiunii și pârâții,în combaterea susținerilor acesteia, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și probei cu expertiză specialitatea contabilitate,cu obiectivele menționate la fila 80 depusă la dosar.

Probele au fost apreciate de instanță ca fiind utile și încuviințate ca atare.

În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar dovada achitării onorariului de expert, chitanțele nr. 140, nr. 141, nr. 147 și în copii: certificat de înregistrare fiscală, modul de calcul al penalităților, somație, proces verbal nr. 33/20 septembrie 2013,recipise poștale, proces verbal din 16 septembrie 2011, proces verbal din 18 mai 2012, proces verbal din 29 martie 2013, liste de plată privind cheltuielile restante de întreținere, chitanțe.

În cadrul probei cu expertiză specialitatea contabilitate a fost numit expert S. B. C.A., raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 18 martie 2014.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține ca pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune, aferente spațiului pe care îl ocupă în imobil, astfel încât s-au acumulat restanțe în sumă de 3435,54 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru anul 2011 și în sumă de 5415,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități pentru anul 2012 aspecte ce rezultă din situația centralizatoare privind cotele de întreținere si penalizările aferente depuse de reclamantă la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. i și art. 10 din Anexa nr. 2 a Legii locuinței nr. 114/1996 republicată si cu modificările ulterioare si art.46 din Lg.230/2007, fiecare proprietar din cadrul condominiului are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietațile individuale si care nu pot fi înregistrate pe fiecare dintre acestea sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.

Asociația de locatari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevazute si a altor cheltuieli restante, oricărui proprietar care se va face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 30 de zile de la termenul stabilit. Art. 13 din O.G. nr.85/2001 dispune că penalitățile pentru întârzierea plații cotelor de întreținere, hotărâte, potrivit legii, de adunarea generala a proprietarilor, se vor aplica pentru fiecare cota de întreținere lunară numai după o perioada de 30 de zile, care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere lunare la care s-a aplicat, iar potrivit art. 49 alin. 1 din Lg. 230/2007 asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, însă penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Instanța constată că pârâții nu și-au achitat sumele în cauză, astfel încât va admite în parte acțiunea si va dispune obligarea pârâților la plata sumei de 3435,54 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru anul 2011 și a sumei de 5415,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități pentru anul 2012.

Instanța va obliga reclamanta la plata către pârâți, a sumei de 1402 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Amaradia cu sediul în C., ., ..1, parter,cod fiscal_ în contradictoriu cu pârâtul O. E., CNP_ domiciliat în C., ., Cămin 1 . O. Sevastița domiciliată în C., . 5, ..

Obligă pârâții la plata, către reclamantă, a sumei de 3435,54 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru anul 2011 și a sumei de 5415,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități pentru anul 2012.

Obligă reclamanta la plata către pârâți, a sumei de 1402 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. C.C.S. C. C. S.

Red.M.M./tehnored. C.C.S.

5 Ex./11.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6051/2014. Judecătoria CRAIOVA