Pretenţii. Sentința nr. 6406/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6406/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 18587/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6406/2014
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari Nr 2 Valea Rosie și pe pârâtul P. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul legal al reclamantei, B. A., asistat de avocat C. V. pentru reclamantă, pârâtul fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul legal al reclamantei prezintă instanței procesele verbale ale Adunărilor Generale ale Asociației pentru anii 2010, 2011, 2012, in original.
Instanța constată că în procesul verbal din data de 10.03.2010, mențiunea "penalitățile de întârziere de 0,2 %", a fost modificată cu un alt pix, de către o altă persoană decât cea care a întocmit procesul verbal.
Avocat V. pentru reclamantă pentru reclamantă arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat V. pentru reclamantă pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la plata debitului solicitat; cu cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.06.2013, sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari nr. 2 valea Roșie a chemat în judecată pe pârâtul P. C. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de_,36 lei din care suma de_,96 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada iunie 2010 – aprilie 2013 și suma de 6230,4 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului și cheltuieli de judecată.
Motivând în fapt acțiunea reclamanta Asociația de Proprietari nr. 2 Valea Roșie a arătat că pârâtul nu și-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere și penalități calculate la cheltuielile de întreținere, in perioada iunie 2010 – aprilie 2013, suma totală fiind de_,36 lei.
A mai precizat că pârâtul a fost somat în nenumărate rânduri să își achite întreținerea, dar fără rezultat.
A arătat că penalitățile de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere au fost stabilite prin procesele verbale ale adunării generale, in cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.
În drept au fost invocate prevederile art. 50 din Legea nr. 230/2007.
In probațiune a solicitat incuviințarea probei cu inscrisuri.
În dovedire s-a depus: procesele verbale ale adunării generale pe anii 2010 și 2011, somație, extras de cont.
Pârâtul, legal citat a depus la data de 10.07.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
In motivare a arătat că a fost chemat in judecată pentru a fi obligat la plata sumei de_,36 lei reprezentând cheltuieli pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013.
A mai arătat că notificarea nr. 188 din 27 mai 2013 emisă de reclamantă nu este conformă realității având in vedere că este notificat pentru suma de_,59 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere fără a preciza care este perioada aferentă. Mai mult pentru a avea eficiență juridică notificarea trebuia emisă prin executorul judecătoresc.
In ceea ce privește tabelul anexat cererii de chemare in judecată pârâtul a precizat că nu corespunde realității, in condițiile in care suma totală este de_,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013.
A mai precizat că pentru perioada martie 2005 – februarie 2008 a fost obligat la plata sumei de 7016,3 lei reprezentând cheltuieli de întreținere prin sentința civilă nr._ din 01.07.2008 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2008, care reprezentă titlu executoriu și care a fost pus in executare de B. Asociații I. și Ivanocivi prin poprire.
In ceea ce privește perioada martie 2008 – iunie 2010 care cuprinde suma de_,28 lei, pârâtul a arătat că a intervenit prescripția extinctivă.
S-au depus in scop probator: sentința civilă nr._ din 01.07.2008 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2008, ordine de plată, listele de plată emise de Asociația de Proprietari nr. 2 Valea Roșie și afișate la avizier .
La termenul din data de 24.09.2013, apreciind că sunt admisibile și pot duce la rezolvarea în fond a cauzei, în temeiul art. art. 258 rap. La art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
La solicitarea instanței reclamanta a depus la dosar in copie listele de plată privind cheltuielile de întreținere pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013.
La termenul din data de 19.11.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei in temeiul art. 242 alin. 1 NCPC, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor impuse de instanță, pespectiv de a depune la dosar procesul verbal al adunării generale pentru anul 2012 și extras de cont detaliat privind modul de calcul al penalităților de întârziere.
La termenul din data de 01.04.2014 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății. La același termen s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația de a prezenta in original procese verbale ale adunării generale pentru anii 2010, 2011 și 2012.
Analizând probele administrate in cauza, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, anume situația de plată a pârâtului, rezultă că acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de contribuție care i-a revenit în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari în perioada iunie 2010 – aprilie 2013, acumulând un debit total de 8985,55 lei. La această sumă reclamanta a calculat penalități de intârziere in cuantum de_,81 lei.
Potrivit art. 249 din Cod proc civ, ” cel care face o susținere in cursul procesului trebuie să o dovedească, in afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Așadar sarcina probei revine reclamantei Asociația de Proprietari nr. 2 Valea Roșie, aceasta fiind cea care a declanșat prezentul litigiu.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, iar conform art. 3 lit. i si art. 47 din acelasi act normativ, cheltuieli ale asociatiei de proprietari sunt cheltuielile sau obligatiile financiare ale asociatiei care sunt legate de explaotarea, reparatia ori intretinerea proprietatii comune, precum si cheltuielile cu serviciile de care beneficiaza proprietarii si care nu sunt facturate individual catre proprietatile individuale.
De asemenea, potrivit art. 48 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, cheltuielile efectuate de asociatiile de proprietari pentru plata unor servicii de utilitati publice sau de alta natura, legate de proprietatile individuale din condominiu si care nu se factureaza individual pe fiecare dintre acestea, se repartiseaza dupa acelasi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, in conformitate cu contractul incheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Potrivit art. 49 alin. 2 din aceeași lege, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Potrivit art. 25 din Hotărârea nr. 1588 din 19.12.2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind inființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată in Monitorul Oficial nr. 43 din 18.01.2008, ”cotele de contribuție la chetuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, in termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie inscrisă in lista de plată respectivă”.
Din analiza textului de lege instanța reține că dovada cuantumului cheltuielilor de intreținere se poate face numai cu listele de plată, care trebuie să cuprindă și data afișării.
In speță, reclamanta a depus la dosar copiile listelor de plată a cheltuielilor de intreținere pe lunile iunie 2010 – aprilie 2013, insumând un debit de 8985,55 lei.
In drept, potrivit art. 192 C proc.civ. pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare in judecată. Așadar, pentru exercitarea acțiunii civile este necesar ca o persoana sa pretindă un drept subiectiv civil recunoscut si ocrotit de lege, actual si pe care sa il exercite in limitele sale externe, cu bună-credință.
In ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii civile, instanta constata ca in speta dreptul pretins de reclamanta este recunoscut si ocrotit de dispozitiile Legii 230/2007 si a fost exercitat in limitele sale externe, cu buna-credinta.
In ceea ce privește condiția ca dreptul să fie actual, instanța reține, din analiza listelor de plată a chetuielilor de intreținere pe lunile iunie 2010 – aprilie 2013, că in condițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 acest debit este actual.
Din analiza listelor de plată aflate la dosar, instanța reține că cererea reclamantei, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 8985,55 lei, reprezentând cheltuieli de intreținere pe perioada iunie 2010 – aprilie 2013, este intemeiată, urmând a o admite.
Susținerea pârâtului in sensul că a fost notificat pentru suma de_,59 lei nu prezintă relevanță juridică, acesta fiind acționat in instanță pentru o sumă mai mică de_,36 lei, iar această notificare este doar o simplă atenționare a acestuia in vederea achitării sumelor restante astfel incât nu este necesară formularea prin executorul judecătoresc.
Nici afirmație conform căreia debitul aferent perioadei martie 2008 – iunie 2010 ar fi prescris nu este întemeiată, in condițiile in care perioada pentru care se solicită cheltuielile de întreținere in prezenta cauză este iunie 2010 – aprilie 2013.
In ceea ce privește sancțiunea prevăzută în mod imperativ de lege pentru neîndeplinirea de către proprietari a obligației prevăzute de art. 46 din Legea 230/2007, se prevede în art. 49 din același act normativ posibilitatea asociației ca in cadrul adunării generale, sa stabilească penalizări de întârziere si cuantumul acestora, pentru suma neachitată, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Din analiza proceselor verbale ale adunării generale pentru anii 2010, 2011 și 2012, prezentate in original de către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 2 Valea Roșie, instanța reține:
Pentru anul 2010, in urma adunării generale s-a întocmit procesul verbal din data de 26.03.2010, insă se constată că nu s-au stabilit și penalități de întârziere. Astfel pe ultima filă a fost adăugat cu un alt pix și folosindu-se alt scris mențiunea "penalitate de 0,2%". In condițiile in care cuantumul penalităților nu s-a supus votului membrilor și nu s-a luat o decizie in acest sens, instanța nu poate să reține că stabilirea acestora este legală, motiv pentru care penalitățile calculate pentru perioada iunie 2010 – martie 2011 nu sunt calculate cu respectarea dispozițiilor legale și nu pot fi imputate pârâtului.
In ceea ce privește procesele verbale ale adunării generale pentru anii 2011 și 2012 instanța reține că au fost stabilite la o valoarea de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.
Se constată că pârâtul a întârziat mai mult de 30 de zile de la expirarea termenului limită stabilit de reclamantă pentru plata cheltuielilor de întreținere, și de asemenea, cuantumul penalităților stabilite de asociație prin procesul verbal al adunării generale al asociaților corespunde prevederilor art.49 din Legea nr. 230/2007, respectiv nu sunt mai mari de 0,2 %, pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, cota de întreținere lunara restantă nu este depășită de cuantumul penalităților de întârziere aferente sumei lunare datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere.
Instanța va acorda reclamantei penalități de întârziere in cuantum de 3807,81 lei, reprezentând 0,2 % pe zi de întârziere astfel cum au fost calculate și rezultă din extrasul de cont de la filele 145-146 pentru perioada aprilie 2011 – aprilie 2013.
In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 4326,41 lei, reprezentând penalități de întârziere impuse de furnizorii de utilități, instanța il va respinge ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 25 din HG nr.1588/2007 privind normele metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007 :”(1) Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat. (2) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli de reparații ale proprietății comune sau pentru alte cheltuieli de natură administrativă.(3) Dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la: a) restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor;b) persoana împuternicită să achite facturile, dacă a întârziat plata facturilor la termen.
Astfel, reclamanta are posibilitatea de a stabili penalitati de întârziere in sistem propriu in cadrul adunării generale, prin stabilirea unui anumit cuantum al penalităților.
Asociatia de proprietari nu este in drept să stabilească un sistem propriu de penalități in cadrul adnunării genelale a proprietarilor și in același timp să calculeze proprietarilor penalițile calculate de furnizorii de utilități, intrucât penalitatile stabilite de asociatie se constituie . care se achita in primul rand penalitatile stabilite de terti si in subsidiar se achita cheltuieli de reparații ale proprietății comune sau pentru alte cheltuieli de natură administrativă .
Având în vedere motivele de fapt si de drept sus mentionate, instanta va admite acțiunea in parte si va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de_,36 lei din care suma de 8985,55 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013 și suma de 3807,81 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului pentru perioada aprilie 2011 – aprilie 2013.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretentii va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi platească acesteia cheltuielile de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.
Instanta constata culpa procesuala a pârâtului, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul, si avand in vedere cererea reclamantei de obligarea la plata cheltuielilor de judecata dovedite prin plata onorariului de avocat in cuantum de 150 lei (chitanța nr. 7 din 11.03.2014), in temeiul art. 453 C.proc.civ., instanta urmeaza sa oblige pârâtul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea, având ca obiect pretenții civile, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Nr 2 Valea Rosie, cu sediul în C., ., ., .. D., în contradictoriu cu pârâtul P. C., cu domiciliul în C., ., ., .
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_,36 lei din care suma de 8985,55 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2013 și suma de 3807,81 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului pentru perioada aprilie 2011 – aprilie 2013.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4626,41 lei, reprezentând penalități impuse de furnizorii de utilități ca neîntemeiat.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
Cu drept de apel la Tribunalul D., în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2014.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. LDB
Teh:CCE/4ex/26.05.2014
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5993/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7661/2014. Judecătoria... → |
---|