Plângere contravenţională. Sentința nr. 9670/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9670/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 34590/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 9670/2014

Ședința publică de la 04 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ

Grefier L. N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta A. C. și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravetionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.G. pentru petent lipsind intimatul .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care ;

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de solutionat în temeiul art.392 ncprc instanta deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Av. G. pentru petenta depune note scrise și solicita admiterea plângerii, anularea procesului – verbal, iar în subsidiar solicită înlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment pentru motivele aratate in actiune,fără cheltuieli de judecată . .

Instanta considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei si conf.art.394 ncpc declara inchise dezbaterile pe fond.

INSTANȚA

La data de 22.10.2013 petenta A. C. a formulat în contradictoriu cu I.P.J. D. împotriva plângere procesului-verbal de contravenție . nr._ din 17.10.2013 emis de I.P.J. D., solicitând în principal anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu "avertisment".

În motivarea plângerii, petenta a aratat că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, deoarece la data,ora și locul menționate în procesul-verbal se afla cu o prietenă conducând auto proprietate personală, când a fost oprită de agentul constatator și sancționată pe motiv că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversare pe trecerea de pietoni, dar care nu se afla pe sensul său de deplasare.

Mentionează că fapta săvârșită raportat la situatia de fapt nu este contraventie ,deoarece pietonul nu se afla pe sensul său de deplasare pentru a fi incidente dispozitiile legale invocate de agentul constatator și a formulat obiectiuni în acest sens pe care le-a și înscris în cuprinsul procesului – verbal contestat ,aratind ca nu este de acord cu cele consemnate .

Ca nu este vorba de o contraventie –fapta prevazuta de art.135 lit.h din RAOUG 195/2002 rezulta si din analiza cuprinsului procesului-verbal unde desi art/16 din OG 2/2001 prevede ca procesul-verbal trebuie sa cuprinda descrierea faptei contraventionale si aratarea tuturor imprejurarilor care pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite agentul nu mentioneaza ca pietonul s-ar fi aflat pe sensul de mers al petentului.

Ori in aceasta situatie suntem fie in prezenta unei erori de fapt cu privire la situatia de fapt reala ceea ce duce la exonerarea sa in conditiile art/11 din OG 2/2001 fie sunt in prezenta unei gresite aplicari a legii situatie de natura sa atraga nulitatea procesului-verbal.

A aratat ca sunt incidente in cauza :art.100 din OUG 195/2002,art.135 din RAOUG 195/2002,art.1 si art.11 din OG 2/2001.

A solicitat in dovedirea plingerii probele cu inscrisuri si testimoniala cu martora Teotoase V. I..

In drept,își întemeiază plângerea pe dispozitiile OG 2/2001,OUG 195/2002,RAOUG 195/2002.

A depus inscrisuri:procesul-verbal de contraventie in original,imputernicire avocatiala,taxa de timbru de 20 de lei.

La data de 11.03.2014, intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Solicită ca fapta pentru care petentul fost sancționat a fost constată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții .

Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strassbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.

Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

Menționează faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Prin încheierea de ședință din data de 20.06.2014 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri și respingerea probei testimoniale nefiind utilă cauzei având în vedere art.16,17 din OG 2/2001 .

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin procesul -verbal de contravenție . nr._/17.10.2013

incheiat de intimat petenta a fost sancționata cu 4 puncte-amenda in valoare de 320 lei si cu retinerea permisului de conducere pentru contravenția prev. de art.135 lit.h din RAOUG 195/2002 și art.100 alin 3 lit.b din OUG 195/2002, reținîndu-se în fapt că la data de 17.10.2013 ,ora 15,45 petentul a condus auto cu nr._ pe . la intersectia cu . a acordat prioritate persoanelor in trecere.

Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.

Cat priveste legalitatea procesului-verbal instanta retine ca acesta este intocmit cu nerespectarea prev art 16 alin.1 din OG 2/2001 ,deoarece nu s-au mentionat in procesul-verbal toate imprejurarile necesare pentru aprecierea gravitatii faptei si a eventualelor pagube pricinuite,nementionindu-se daca pietonii se aflau sau nu in traversare pe sensul de mers al petentului.

Conform art.100 alin 3 lit.b din OUG195/2002 constituie contraventie „neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului „iar conf.art.135 lit.h din Regulamentul aprobat prin HG 1391/2006 conducatorul auto este obligat sa acorde prioritate „pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.”

Cum procesul-verbal este nelegal incheiat instanta considera plingerea contraventionala intemeiata urmind a o admite si in consecinta va anula procesul-verbal ,va exonera petentul de plata amenzii si va inlatura sanctiunea complementara în sensul că va dispune restituirea permisului de conducere petentului.

In baza art.453 alin .1 ncpc va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contraventională formulată de petenta A. C. domiciliată în C. ..16, ..1, . domiciliul ales in vederea comunicarii actelor de procedura la Cabinet de Avocat G. A. din C.,.,.,jud.D. CNP –_, în contradictoriu cu intimatul I. D. cu sediul in C.,.,jud.D., cod fiscal_ ,cont IBAN RO11TREZ__ deschis la Trezoreria C.

Anuleaza procesul-verbal . nr._ din 17.10.2013 incheiat de intimat si exonereaza petentul de plata amenzii.

Inlatura sanctiunea complementara în sensul că dispune restituirea permisului de conducere petentului.

Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare,cererea de apel urmând a se depune la Judecatoria C..

Pronuntată in sedinta publică de la 04.07.2014.

Președinte Grefier

Red.C.C.M/Tehn.L.N./4 ex10.09.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9670/2014. Judecătoria CRAIOVA