Acţiune în constatare. Sentința nr. 4109/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4109/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 4109/2015
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4109/2015
Ședința publică de la 30 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. - judecător
Grefier A. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. Z. și pe pârât A. DE proprietari VIITORUL, având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal și consilier juridic P. I. pentru pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-au depus la dosarul cauzei, de către reclamantă, note scrise.
Consilier juridic P. I. pentru pârâtă depune la dosar sentința civilă nr._/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010 și învederează că cererea reclamantei se referă la perioada ianuarie 2005 – martie 2007, pe când sentința civilă se referă la perioada aprilie 2007- noiembrie 2009.
La interpelarea instanței, reprezentantul pârâtei învederează că reclamanta se regăsește în evidențele contabile ale asociației cu un debit din perioada ianuarie 2005 – martie 2007, care nu poate fi șters decât dacă există o hotărâre judecătorească prin care se constată prescris dreptul de a solicita aceste sume.
Părțile prezente învederează că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic P. I. pentru pârâtă învederează că lasă la aprecierea instanței, având în vedere înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 16.10.2014, sub nr._, reclamanta S. Z. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI VIITORUL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate prescris dreptul pârâtei de a solicitat plata sumei de 6799,72 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei ianuarie 2005 – martie 2007.
În motivarea acțiunii în fapt, reclamanta a arătat că pârâta i-a solicitat să plătească suma de 6799,22 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei ianuarie 2005 – martie 2007, pe care le include în listele de plată cu cota întreținerii, deși a achitat toate debitele, cu titlu de bază, aferente perioadei mai 2002 – aprilie 2011, care au generat penalități, devenit, astfel, beneficiară a Legii 175/20.07.2010.
Reclamanta a precizat că este cu plata la zi, urmând ca pârâta să dispună scutirea sa de la plata acestor penalități, prin emiterea unei decizii corespunzătoare, potrivit dispozițiilor art. II lin. 1, 3 și 4 din Legea 175/2010 și sentinței civile nr._/06.06.2011, definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea pârâtei de a-i plăti suma de_,51 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2007 – noiembrie 2009.
A menționat că pârâta nu a răspuns cererilor sale nr. 52/26.05-2011, nr. 261/03.09.2012 și nr. 149/13.06.2014, privind scutirea de la plata penalităților, refuzând să pună în aplicare sentința civilă nr._/06.06.2011.
Potrivit dispozițiilor art. 2517 C.civil, privind prescripția extinctivă, termenul general de prescripție este de 3 ani, dreptul pârâtei de a solicitat suma de 6799,72 lei fiind prescris din luna aprilie 2010.
În drept a invocat art. 35 C.pr.civ., art. 2517 C.civil.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A anexat, în copie, extrase de cont, liste de plată, chitanțe de plată, sentința civilă nr._/06.06.2011, răspunsul Compartimentului urmăriri creanțe nr. 4296/11.07.2011 din cadrul Companiei de A. Oltenia, cererile nr. 52/26.05-2011, nr. 261/03.09.2012 și nr. 149/13.06.2014, Legea 175/2010.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 09.02.2015 instanța a pus în vedere reprezentantului pârâtei să formuleze întâmpinare și să verifice dacă sentința civilă nr._/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010 vizează sumele indicate în cererea de chemare în judecată.
La data de 02.03.2015 instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâtă pentru a comunica dacă sentința civilă nr._/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010 vizează sumele indicate în cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S. Z..
Pârâta nu a răspuns la adresa emisă, însă, la termenul de judecată din data de 30.03.2015 s-a prezentat în instanță reprezentantul pârâtei care a precizat că cererea reclamantei se referă la perioada ianuarie 2005 – martie 2007, pe când sentința civilă se referă la perioada aprilie 2007- noiembrie 2009.
Reclamanta a depus concluzii scrise.
La data de 30.03.2015, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta S. Z. este membru al Asociației de Proprietari Viitorul, astfel că în această calitate, potrivit art. 46 și 48 din Legea 230/2007, îi incumbă obligația de a achita lunar cheltuielile repartizate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale și care nu se pot înregistra pe fiecare din acestea sau pentru servicii legate de exploatarea și întreținerea proprietății comune proporțional cu suprafața locativă deținută, respectiv cotele lunare de contribuție la cheltuielile comune de întreținere.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.
Obiectul cererii supuse soluționării este reprezentat de constatarea incidenței prescripției extinctive asupra dreptului la acțiune al pârâtei de a solicita penalități de întârziere în sumă de 6799,72 lei, aferente perioadei ianuarie 2005 - martie 2007.
Din actele depuse la dosar instanța constată că prin sentința civilă nr._/06.06.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2010 a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de Asociația de Proprietari Viitorul și a vizat perioada aprilie 2007 – noiembrie 2009.
Instanța a reținut că pe parcursul judecății, pârâta a făcut dovada achitării în întregime a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv pentru lunile ianuarie- februarie 2011, solicitând scutirea de la plata penalităților de întârziere, potrivit prevederilor art.II din Legea 175/2010 care prevăd„ (1) Proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi scutiți de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlu de bază. Prin cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari se înțelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalități.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică familiilor al căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depășește suma de 1.000 lei.
(4) Sumele cu titlu de penalități datorate către asociațiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate și din obligațiile contractuale existente între asociațiile de proprietari și societatea furnizoare de servicii."
Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a constatat că pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere solicitate de către reclamantă, aferente perioadei menționate.
În acest context, examinând excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâtei de a solicita penalități de întârziere de la reclamantă pentru perioada ianuarie 2005 – martie 2007, în sumă de 6799,72 lei, instanța constată că aceasta este întemeiată.
Sub aspectul aplicării în timp a Noului cod civil pe care își întemeiază în drept acțiunea reclamanta, în raport de reglementările anterioare, trebuie avute în vedere și dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 71/2011. Potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 procesele și cererile în materie civilă sau comercială, în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.
În situația concretă dedusă judecății, sub aspectul determinării legii aplicabile prescripției extinctive nu poate fi reținut temeiul de drept indicat de reclamantă care a susținut incidența prevederilor din Noul Cod Civil raportat la criteriul privind legea în vigoare la data la care s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece acest criteriu nu se circumscrie regulilor generale stabilite de Noul Cod Civil în materia aplicării în timp a legii civile.
Cât despre prescripțiile extinctive, este unanim admis că cele începute și împlinite sub vechea reglementare sunt supuse în totalitate acesteia, tot astfel cum cele începute sub noua reglementare vor fi, evident, supuse normelor în vigoare. Pentru cele care au început să curgă sub vechiul regim dar nu erau încă împlinite la data intrării în vigoare a legii noi, atât art. 6 alin. (4) NCC, cât și art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevăd în mod expres că acestea sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Așadar, legea aplicabilă prescripției extinctive sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă.
Dispozițiile art 1 alin 1 și art 3 alin 1 din Decretul 167/1958 prevăd că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, adică, data nașterii raportului de drept.
În speță, dreptul material la acțiune pentru suma de 6799,72 lei ce reprezintă penalități de întârziere calculate pentru perioada ianuarie 2005 – martie 2007, este prescris, prescripția începând să curgă în ianuarie 2005, instanța constată că acest termen s-a împlinit în ianuarie 2008, potrivit art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța constată prescris dreptul pârâtei de a mai solicita de la reclamantă plata sumei de 6799,72 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2005 – martie 2007, motiv pentru care va admite acțiunea.
În temeiul art. 453 Cod pr. civ. se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta S. Z., NP_, cu domiciliul în C., .. 70, ., ap. 18, ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI VIITORUL, cu sediul în C., .. 70, ., ..
Constată prescris dreptul pârâtei Asociația de Proprietari Viitorul de a solicita de la reclamanta S. Z. plata sumei de 6799,72 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2005 – martie 2007.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2015.
Președinte, Grefier,
L. C. A. G.
Red L.C.
Tehnored. A.G.
4 ex./16.04.2015.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3727/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3647/2015. Judecătoria... → |
|---|








