Contestaţie la executare. Sentința nr. 1324/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1324/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1324/2015

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1324

Ședința publică de la 03.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. M. B.

GREFIER: A. S.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatorul S. P., în contradictoriu cu intimații S.C. C. A. S.A. și B.E.J. P. A. și cu terțul poprit S.C. K. – G.F. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, a răspuns consilier juridic T. L., pentru intimata S.C. C. A. S.A., care depune la dosar delegație, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 03.02.2015 avocat P. I. G., în calitate de apărător ales al contestatorului, a depus la dosar cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, precum și cerere de amânare a cauzei în situația în care nu se va prezenta până la sfârșitul ședinței, anexând, în xerocopie, împuternicire avocațială și extras de pe portalul instanțelor de judecată cu privire la dosarul nr._ * al Tribunalului M..

Consilier juridic T. L., pentru intimata S.C. C. A. S.A., arată că este de acord cu cererea formulată de către apărătorului contestatorului privind lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.

Având în vedere cererea formulată de avocat P. I. G. și reținând că partea adversă nu se opune, instanța dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, a răspuns consilier juridic T. L., pentru intimata S.C. C. A. S.A., lipsind celelalte părți.

Având cuvântul asupra cererii de amânare a cauzei formulată de către avocat P. I. G., consilier juridic T. L., pentru intimata S.C. C. A. S.A., arată că se opune, întrucât mai există o cerere formulată în acest sens în dosar, respectiv la fila 109 iar d-nul avocat P. I. G. nu a făcut dovada calității sale de reprezentant în dosarul aflat pe rolul Tribunalului M..

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul contestatorului, avocat P. I. G., având în vedere că la fila 109 din dosarul cauzei se mai află o cerere de amânare formulată de către acesta, care a fost respinsă de către instanță prin încheierea de ședință din data de 20.01.2015 și având în vedere dispozițiile art. 222 Cod procedură civilă, conform cărora instanța poate acorda un singur termen pentru lipsă de apărare, numai în mod excepțional și pentru motive temeinice care nu sunt imputabile solicitantului. În cauză, apărătorul contestatorului putea să își asigure substituirea, neasigurarea substituirii fiind un motiv imputabil acestuia.

Instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc P. A..

Consilier juridic T. L., pentru intimata S.C. C. A. S.A., solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc P. A..

Instanța reține că, deși citat cu această mențiune, contestatorul nu a depus la dosar originalul chitanței de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite si invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite.

Consilier juridic T. L., pentru intimata S.C. C. A. S.A., solicită admiterea excepției netimbrării cererii de suspendare a executării silite și anularea, ca netimbrată, a cererii de suspendare a executării silite.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării contestației la executare, excepție invocată de către intimata S.C. C. A. S.A. prin întâmpinare.

Consilier juridic T. L., pentru intimata S.C. C. A. S.A., solicită admiterea excepției tardivității formulării contestației la executare, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare. Depune la dosar, în xerocopie, tabel recuperări regrese daune în perioada 01.01.2000 – 09.01.2015, angajament de plată din 29.04.2009, somație înregistrată la S.C. C. A. S.A. sub nr. 7795/21.08.2013 și la B.E.J. P. A. sub nr. 82/N/21.08.2013, dovada de înmânare la data de 23.08.2013, către S. P. și S. C. F., a înștiințării nr. 82/N/2013, adresă emisă către S.C. C. A. S.A. de B.E.J. P. A. în cadrul dosarului nr. 82/N/2013, cerere de executare silită înregistrată la B.E.J. P. A. sub nr. 8883/25.09.2013, factura nr. 196/25.09.2013, ordin de plată nr. 151/06.02.2007, cerere de despăgubire nr. 260/31.01.2007 și notă de calcul. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.07.2014 sub nr._ contestatorul S. P., în calitate de debitor în dosarul de executare silită nr. 286/E/2013 al B.E.J. P. A. a formulat contestație la executarea silită la înștiințarea privind înființarea popririi nr. 286/E/2013 din 11.06.2014 a B.E.J. P. A., pornită în acest dosar de către creditoarea S.C. C. A. S.A. Sucursala C. pentru suma de 4.427,27 lei din care suma de 3.617,31 lei debit și 809/96 lei cheltuieli de executare împotriva contestatorului, solicitând anularea tuturor formelor de executare efectuate în acest dosar de executare silită, respectiv înștiințarea de înființare a proprii nr. 286/E/2013 din 11.06.2014 pe cota de 1/3 din salariul contestatorului pe care îl realizează la S.C. K. G.F. S.R.L. și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită a B.E.J. P. A. din 11.06.2014 pentru că sunt abuzive și ilegale.

În motivarea contestației contestatorul a arătat că în data de 27.06.2006 a încheiat un contract de credit împrumut nevoi personale nr. 377 cu Banca Comercială C. S.A. Sucursala Dr. Tr. S. pentru suma de 5.000 lei pe care trebuia să o achite în 60 de luni începând cu data de 27.06.2006 și până în 17.06.2011, până în prezent achitând aproape la zi aceste rate lunare și respectând în totalitate toate clauzele contractuale rămânând un debit foarte mic de achitat.

Contestatorul a mai arătat că este total surprins de înștiințarea de înființare a popririi pe salariul său făcută de S.C. C. A. S.A. Sucursala C. prin B.E.J. P. A., pentru suma de 4.427,27 lei din care 3.617,31 lei debit și 809.96 lei cheltuieli de executare silită, aproape întreg împrumutul, în mod greșit fiind admisă încuviințarea executării silite a acestui contract de credit atât timp cât nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, motiv pentru care contestatorul a solicitat și anularea încheierii de încuviințare a executării silite.

Din aceste motive și considerente legale, contestatorul consideră că nu mai poate avea loc nici un fel de executare silită împotriva sa atât timp cât a respectat și respectă clauzele contractuale din contract în sensul că a plătit aproape întregul debit.

Mai mult decât atât, contestatorul a solicitat instanței să constate și nulitatea absolută a acestei executări silite pentru că nu există nici un motiv legal pentru a se recurge la executarea silită împotriva sa.

Un alt motiv de anulare a formelor de executare efectuate în acest dosar de executare, precum și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare este faptul că executorul judecătoresc solicită cheltuieli de executare exagerate și nejustificate.

Astfel, această încheiere de cheltuieli de executare prin care se solicită suma de 809.96 lei cheltuieli de executare silită este întocmit cu încălcarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 prin care sunt stabilite onorariile minimale și maximale pentru executorii judecătorești, precum și hotărârea nr. 2/2007 a Unirii Naționale a Executorilor Judecătorești, fiind solicitate cheltuieli de executare nejustificate și nedovedite cu nici un fel de chitanță sau factură.

Chiar și onorariul executorului judecătoresc este ilegal și nejustificat în cadrul acestei executări silite, neexplicând în ce constă, acesta trebuind să se încadreze într-un procent de 10 % din debit. Este inadmisibil ca pentru un debit care nu mai există un executor judecătoresc să solicite cheltuieli de executare în sumă de 809,96 lei. TVA-ul trebuie plătit de executorul judecătoresc și nu de debitori.

În drept, au fost invocate prevederile art. 713 C.p.civ.

În susținerea contestației au fost depuse la dosar, în xerocopie, adresa de înștiințare privind măsura popririi, adresa de înființare poprire emisă la 11.06.2014 în cadrul dosarului nr. 286/E/2013, încheiere de stabilire a cheltuielilor suplimentare din 11.06.2014.

La data de 12.08.2014 contestatorul a formulat și cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații la executare.

La data de 13.08.2014 contestatorul a depuse la dosar precizare cu privire la cadrul procesual, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu creditoarea S.C. C. A. S.A. – Sucursala C., cu terțul poprit S.C. K. G.F. S.R.L., precum și cu B.E.J. P. A..

La data de 23.09.2014 creditoarea S.C. C. A. S.A. – Sucursala C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Pe cale de excepție creditoarea a invocat tardivitatea introducerii contestației la executare împotriva înființării popririi în dosarul de executare silită nr. 286/E/2013 pe cota de 1/3 din salariul contestatorului până la concurența sumei de 4.427,27 lei din care suma de 3.617,31 lei debit și 809/96 lei cheltuieli de executare.

Astfel, având în vedere că numitul S. P. a formulat contestație la executare în data de 01.07.2014, în condițiile în care primul act de executare a fost efectuat la data de 11.06.2014, adică la un interval de 20 de zile, creditoarea consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 714 alin. 1 pct. 2 C.p.civ.

Pe fondul cauzei, creditoarea a arătat că, în fapt, între Banca Comercială C. S.A. și d-na S. C.-F., a fost încheiat contractul de credit nr. 377/27.06.2006 având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă de 5000 lei pe perioada de 60 de luni, începând cu data de 27.06.2006, devenind scadent la data de 17.06.2011.

Având în vedere faptul că debitorul s-a sustras în mod cu totul inexplicabil de la plata ratelor restante, creditoarea Banca Comercială C. S.A. a avizat societatea S.C. C. A. S.A. cu privire la producerea riscului asigurat și a formulat cererea de despăgubire nr. 2371/31.01.2007 în vedere recuperării de la debitor a sumei de 4925,30 lei.

Prin O.P. nr. 151 din 06.02.2007 S.C. C. A. S.A. a achitat către bancă debitul restant mai sus menționat, preluând în acest fel creanța și a efectuat demersuri în continuare pentru recuperarea debitului restant, demersuri care s-au concretizat prin micșorarea acestuia la suma de 3617.31 lei.

Întrucât, în mod cu totul inexplicabil, debitorul a refuzat să mai coopereze, sustrăgându-se de la plata ratelor, S.C. C. A. S.A. a fost nevoită să demareze procedura de recuperare pe calea executării silite a debitului, formulând cererea de executare nr. 8883/25.09.2013 la B.E.J. P. A., cerere ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 286/E/2013.

Intimata a mai arătat că criticile aduse în cuprinsul contestației, în sensul că debitul ar fi fost aproape achitat sunt total nefondate, atât timp cât, așa cum rezultă din cuprinsul documentației depuse, contestatorul nu a anexat nici o dovadă în acest sens, motiv pentru care consideră procedurile de executare efectuate în cuprinsul dosarului de executare ca fiind pe deplin legale.

La data de 07.10.2014 terțul poprit S.C. K. GF S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței să analizeze cererea dedusă judecății sub toate aspectele invocate de către contestator, iar în situația în care susținerile contestatorului sunt reale și probate cu înscrisuri ce emană de la creditoare, cu privire la achitarea debitului, contestația la executare pare a fi întemeiată.

Terțul poprit a mai arătat că până la data prezentei, a achitat către B.E.J. P. A., în dosarul de executare nr. 286/E/2013 suma totală de 540,00 lei, respectiv câte 180,00 lei / lună aferente lunilor iunie, iulie și august 2014.

În susținerea întâmpinării terțul poprit a anexat extrase de cont.

La data de 19.11.2014 terțul poprit a depus la dosar note de ședință prin care a învederat instanței că la data de 08.12.2014 contractul individual de muncă al domnului S. P. în cadrul societății încetează, conform preavizului nr. 169/10.11.2014.

Instanța a dispus emiterea unei adrese către B.E.J. P. A. pentru a se înainta la dosar, în copii conforme cu originalul, actele dosarului de executare nr. 286/E/2013, acestea fiind înaintate la data de 19.01.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Potrivit art. 33 din O.U.G 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată.

În conformitate cu prevederile art. 197 N.C.P.C în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea instanței din data de 25.10.2013 s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a depune la dosar originalul chitantei de achitare a taxei judiciare de timbru in suma de 50 lei aferentă cererii de suspendare a executarii silite, conform prevederilor art.10 (1), lit.b din O.U.G 80/2013.

F. de aceste considerente, având în vedere că până la termenul din data de astazi, contestatorul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația legală, în temeiul art. 197 Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite, invocată din oficiu, și pe cale de consecință, va anula cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca netimbrată.

Cu privire la exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, instanta retine ca art. 714 alin. 1 pct. 2 C.p.civ. prevede ca, contestatia la executare se poate face in termen de 15 zile de la data cand cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, instiintarea privind înfiintarea popririi.

Contestatorul a primit instiintarea privind înfiintarea popririi la data de 12.06.2014, conform dovezii de înmanre de la F.94, insa a formulat contestatia la executare la data de 01.07.2014, deci peste termenul de 15 zile prevazut de lege.

Pe de altă parte contestatorul a formulat contestatie la executare si impotriva incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 11.06.2014, incheiere care a fost comunicata contestatorului la data de 12.06.2014, conform dovezii de înmanre de la F.95.

Conform dispozitiilor art. 714 alin. 2 C.p.civ. asa cum erau in vigoare la momentul emiterii incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, contestatiile impotriva incheierilor executorului judecatoresc se poate face in termen de 5 zile de la comunicare.

Cum contestatia la executare impotriva incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare a fost formulata la data de 01.07.2014, instanta retine ca a fost formulata peste termenul de 5 zile prevazut de lege.

Pentru aceste considerente instanta va admite exceptia tardivității formulării contestației la executare si va respinge contestatia formulată de contestatorul S. P. în contradictoriu cu intimata S.C. C. A. S.A ca tardiv formulată.

În ceea ce priveste exceptia lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J. P. A., instanta retine ca, contestaia la executare este, in principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silita, o „plangere” specifica acestei proceduri, prin care se poate obtine anularea sau indepartarea unor acte de executare ori, uneori, chiar si anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Cu privire la subiectele contestatiei la executare, trebuie precizat ca ea poate fi exercitata, in primul rand de catre partile interesate direct in procedura de executare respectiv debitorul urmarit si creditorul urmaritor, iar in cadrul executarii prin poprire si de catre tertul poprit, devenit parte in procedura de executare.

Astfel, se reține că părți în procedura executării silite sunt în principal creditorul și debitorul din titlul executoriu, nu si executorul judecatoresc.

Art. 53, alin.2 si 3 din Legea nr.188/2000 prevede ca in cazul refuzului nejustificat al executorului judecatoresc de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, iar judecarea plângerii se face cu citarea părților, deci si a executorului judecatoresc.

Deci plangerea impotriva refuzului nejustificat al executorului judecatoresc de a intocmi un act de executare este singurul caz in care executorul judecatoresc poate avea calitate procesuala pasiva.

Cum in cauza obiectul cererii de chemare in judecata este o contestatie la executare prin care se solicita anularea unor acte de executare, instanta apreciaza ca executorul judecatoresc nu are calitate procesuală-pasivă astfel incat va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J. P. A. si va respinge cererea formulată în contradictoriu cu intimatul B.E.J. P. A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Se va lua act ca intimata S.C. C. A. S.A. nu solicită obligarea contestatorului la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite.

Anulează cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca netimbrată.

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. P., având C.N.P._, cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 60, .. 2, ., în contradictoriu cu intimata S.C. C. A. S.A., cu sediul în C., .. 29, jud. D. și cu terțul poprit S.C. K. GF S.R.L., cu sediul în Drobeta T. S., ., parter, încăperile 10, 11, 11/1, 12 și 13, jud. M., ca tardiv formulată.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J. P. A..

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu intimatul B.E.J. P. A., cu sediul în C., .. 82, jud. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Ia act că intimata S.C. C. A. S.A. nu solicită obligarea contestatorului la cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.M.B. / Tehnored. A.S.

6 ex. / 04.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1324/2015. Judecătoria CRAIOVA