Contestaţie la executare. Sentința nr. 9519/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9519/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 9519/2015
Dosar nr._ -contestatie la executare-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9519
Ședința publică de la 06.07.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T.-G. C.
Grefier L. T. - N.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de contestatorul P. D., având ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu a raspuns contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, după care:
In temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, după care:
Instanta din oficiu invoca exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata pentru lipsa semnaturii si retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.06.2015 sub nr._, contestatorul P. D., a formulat contestatie la executare impotriva incheierii din data de 14.05.2015 B. Asociati A. & M. in dosarul de executare silita nr. 618/E/2013, prin care a solicitat admiterea contestatiei si anularea incheierii contestate, cu consecinta continuarii executarii silite.
In motivare, contestatorul a aratat ca având in vedere ca distributia sumelor realizata prin executarea silita in dosarul de executare silita asupra debitoarei ., achitarea sumelor acordate prin titlul pus in executare s-a facut potrivit expertizei contabile realizata la data de 30.09.2013, conform datelor de la acea data, fata de faptul ca plata debitului datorat s-a facut la data de 23.12.2014 pentru realizarea integrala si legala a drepturilor contestatorului, exista diferente ce rezulta din actualizarea sumelor cu rata inflatiei si ca urmare ar fi trebuit sa se procedeze la finalizarea executarii silite in dosarul nr. 618/E/2013 prin calcularea si poprirea sumelor.
Mentioneaza contestatorul ca in conformitate cu modul de calcul contestat, rezulta diferente de actualizare pentru perioada 30.09._14 in suma de 4289,54 lei pentru debitul chiriei si suma de_ lei privind debitul despagubiri din salarii.
Contestatorul mai arata ca data fiind faptul ca la calculul facut de catre expertul contabil privind perioada octombrie si noiembrie 2013 sunt omise de catre expert, fapt pentru care se impune a se proceda la calcularea si executarea debitului mentionat.
De asemenea, se arata ca a solicitat punerea in executare a Deciziei civile nr. 1143/R din data de 04.03.2010 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosar nr._/3/2009 pentru perioada august 2012-iunie 2013 in ceea ce priveste debitul rezultat din drepturile salariale si si pentru perioada iunie 2009 – iunie 2013 pentru celelalte drepturi, respectiv locuinta de serviciu, masina firmei, laptop si telefon mobil, contravaloare bonuri de masa in conformitate cu prevederile contractului individual de munca, fiind evident ca executarea silita nu poate inceta.
Prin rezolutia din data de 09.06.2015, instanta a dispus citarea contestatorului cu mentiunea de a depune actiunea semnata.
La termenul de astazi instanta a invocat exceptia nulitatii cererii.
Analizând cu prioritate, potrivit art.248, alin.(1) din Codul de procedură civilă, excepția nesemnării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.196 alin. 1 Cod procedura civila, cererea de chemare în judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei, motivele de fapt ale acesteia sau semnătura părții, va fi declarata nula, iar alin. 2 al aceluiași articol dispune ca lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății. Dacă se invoca lipsa de semnătura, reclamantul va trebui sa semneze cel mai târziu la primul termen următor iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocata nulitatea.
Astfel, deși prin rezoluție instanța a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna contestația, sau a depune contestația semnată, contestatorul nu s-a prezentat în instanță și nu a semnat nici contestația.
Pe cale de consecință, atitudinea contestatorului care nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile stabilite în sarcina sa, urmează a fi calificata de instanța drept un abuz procesual sancționat cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 196 alin. 1 Cod procedura civila, motiv pentru care va admite excepția nulității cererii si va anula contestația pentru lipsa semnăturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In baza art. 196 alin 1 C., anuleaza contestatia formulata de contestatorul P. D., cu sediul ales in Constanta, .. 15, ., ., pentru lipsa semnaturii.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. G. C. L. T. N.
Red. T.G.C.
Tehnored. L.T.N.
3 ex/ 16.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 9508/2015. Judecătoria CRAIOVA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|